CREZUL RUMÂNESC

"Orice entitate (sistem sau specie) a acestei lumi functioneaza si evolueaza dupa legi specifice. Atunci cand o specie isi incalca regulile sale, aceasta degenereaza pana la disparitia sa. Legile speciei umane le numim etica. Etica este menita sa asigure evolutia umanitatii, armonia interumana si dreptul la fericire al fiecarui individ! Este darul divin al Dumnezeului Tatăl şi al Naturii Mame ce canalizează viaţa pe făgaşul căii juste!"

vineri, 12 martie 2010

4. Familia Rumânească

5. Naţiunea Rumână

6. Lumea Rumânească

7. Ţara Rumânească

8. Datina Rumânească

DATINI ŞI CREDINŢE ÎN

CALENDARUL POPULAR TRADIŢIONAL

ROMÂNESC

Succesiunea celor 4 anotimpuri si o natură bogată în relief diversificat şi brăzdat de ape cu farmec mitic, fonduri florale şi forestiere desăvârşite, a căror frumuseţe amintesc de lumea mirifică a basmelor, cât şi solul bogat, au creat premiza apariţiei şi evoluţia unei mediu folcloric unic în diversitate şi farmecul său în spaţiul carpato- danubiano- pontic: lumea românescă.

Există în cultura românească din cele mai vechi timpuri un calendar ce stabileşte un echilibru desăvârşit între lumea naturii şi lumea umană, calendar ce cuprinde învăţături sacre ce trădează substraturi filozofice şi ştiinţifice pe care ştiinţa actuală le confirmă lumii contemporane. Românul străvechi a desluşit tainele naturii în scopul de aşi desfăşura existenţa în ritmul impus de Natura Mamă. Beneficiul? Spiritual şi material, prin respectarea calendarului popular concomitent cu etica populară, românul avea ceea ce nouă, lumii urbane, în prezent ne lipseşte şi căutăm cu ardoare: deplina fericire prin comuniunea cu Dumnezeu Tatăl şi Natura Mamă.

Calendarul popular reprezintă un instrument de măsurat timpul şi de planificare a întregii activităţi umane pe anotimpuri, luni, săptămâni, zile şi momente ale zilei, creat de popor şi transmis exclusiv prin canale folclorice. Prin datele sărbătorilor şi obiceiurilor ce au loc de-a lungul anului, calendarul popular coordonează desfăşurarea întregii vieţi spirituale şi materiale a comunităţii; indică datele sărbătorilor şi obiceiurilor tradiţionale, zilele în care să-ţi cinsteşti moşii şi strămoşii; fixează zilele potrivite şi regulile magice necesare pentru culesul plantelor medicinale, pentru a merge să ceri mâna iubitei, ori pentru a-ţi merge bine când faci o călătorie; indică timpul optim pentru arat şi semănat în comunităţile agrare, timpul optim pentru formarea şi desfacerea turmelor, precum şi pentru urcarea sau coborârea oilor de la păşunile montane în cazul comunităţilor pastorale, momentele potrivite pentru scosul stupilor la vărat sau pusul la iernat în comunităţile apicole, precum şi datele potrivite pentru îngrijirea pomilor şi a viţei de vie în comunităţile pomi-viticole; ne învaţă ritualurile gastronomice care aşează hrana sub auspiciile cosmosului, spiritelor bune ori ale lui Dumnezeu; ne ajută să pătrundem în tainele destinului: acesta-i calendarul popular! Într-o vreme când nimeni nu ştia să scrie şi să citească, cel care avea asemenea cunoştinţe era considerat cel mai înţelept şi cel mai bun gospodar. În colectivităţile tradiţionale, obiceiurile dădeau un ritm propriu vieţii. Respectarea lor, practicarea lor după rânduiala îndătinată imprima vieţii colective, familiei şi, în general, vieţii sociale a satului o anumită cadenţă. În perioada muncilor agricole ele stabileau un echilibru între muncă şi odihnă, prin etapele care marcau sfârşitul anumitor munci şi pregătirea pentru altele. Chiar în timpul unei zile de lucru, la coasă şi la seceră, se respecta cu multă rigoare prânzul mic şi prânzul mare, odihna -de după prânzul mare la care se cântă şi se spun poveşti- şi cina.

GERAR

“Dacă este moină, primăvara va fi friguroasă, iar vara călduroasă; dacă este ploaie, vara va ploua, semănăturile se vor strica şi poamele vor fi viermănoase; dacă este ger, în februarie va fi nea şi în iulie cald iar cucuruzul va creşte mare; dacă este cald şi uscat, va fi zăpadă în martie şi aprilie iar anul nu va fi mănos; dacă este negură, februarie va fi umed. Se curăţă pomii de uscături, se pune gunoi pe straturi, se curăţă legumele şi fructele din pivniţe; se îngrijesc vitele, se dreg uneltele şi gardurile.”

1. Anul Nou. Sânvasâi. Siva.

DATINI

- Se merge cu Pluguşorul, Sorcova, se face Masa Moaşei.

- Oamenii îşi fac urări de sănătate şi belşug şi caută să fie veseli ca să le meargă bine peste an.

- Este a doua zi a revelionului, românii petrecpentru a avea vesel tot anul.

CREDINTE

- Obiceiul perilor de porc, are caracter de premoniţie: pe o vatră incinsă doi tineri aşează două fire de păr de porc. După ce se încălzesc firele se răsucesc şi sfârâie; dacă în momentul acesta ele se apropie, tinerii se vor căsători, dacă se indepărtează, nu se va realiza căsătoria.

- Se spune că de Anul Nou este bine să fii cu bani în buzunar.

- Primul musafir care îti intră în casă e bine să fie un bărbat.

- În această zi să nu dai de împrumut, să nu-ţi iasă nimic din casă.

- E bine să-i primeşti pe cei care vin cu urări - Sorcova, Pluguşorul, Semănătorii, Vasilca.

- În cele patru colţuri ale mesei de sărbătoare se aşează, sub faţa de masă, diferite obiecte: un ban, o bucată de mamaligă, o oglindă, o bucată de cărbune. Fetele şi băieţii trebuie să aleagă unul dintre colţuri fără să ştie ce este dedesubt. Obiectul aflat sub faţa de masă va indica lucrul de care va avea parte tânăarul în anul respectiv: cel care a nimerit banul va fi bogat, cel care a aflat mămăliga va avea bucate din belşug, cel care a nimerit oglinda va avea chip frumos, iar cel care a dat peste cărbune va fi rău şi cu inima neagră.

- Daca este vreme bună, va fi anul bun; dacă ninge, va fi belşug.

- Dacă este senin şi ger, oamenii vor fi sănătoşi, dacă pomii au chiciură, vor fi poame multe.

- Dimineaţa oamenii pun mâna pe uneltele cu care vor să aibă spor la muncă.

6. Ajunul Bobotezei. Ziua Crucii.

DATINI

- Preoţii merg pe la casele credincioşilor spre a vesti Botezul Mântuitorului Iisus Hristos şi pentru a binecuvânta casele credincioşilor prin stropire cu apă sfinţită.

- Postul dinaintea ajunului aduce bogăţie.

- Preotul este aşteptat cu casa curată, poarta larg deschisă iar pe masă se aşează un vas cu apă, o farfurioară cu sare, una cu grăunţe şi un colac.

- Înainte să manânce, femeile adună cenuşa din vatră ; o vor risipi primăvara pe câmp, zicând: " Cum n-am mâncat eu în dimineaţa ajunului de Bobotează, aşa să nu-mi mănânce lighioanele roadele".

- In ajunul Bobotezei se pregăteşe o masă asemanatoare cu masa din ajunul Crăciunului. Pe masa se asterne o faţă de masa, aleasă special pentru acest moment, sub faţa de masă se pune fân sau otava iar pe fiecare colţ se pune câte un bulgăre de sare. Deasupra se aşează douăsprezece feluri de mâncare: coliva - grâu pisat, fiert, îndulcit cu miere şi amestecat cu nuca pisată; bob fiert, fiertură de prune sau perje afumate, sarmale umplute cu crupe, borş de burechiuşe sau urechiuşele babei; borş de fasole albă în care se fierb colţunaşi mici, umpluţi cu ciuperci, ce au colţurile lipite în forma de urechiuşe; borş de peşte, peşte prăjit; varzare- plăcinte de post umplute cu tocătura de varză acră; plăcinte cu mac.

CREDINTE

- Femeile îşi întind pe culme, pe gard, covoarele, macaturile şi ţesăturile să le boteze preotul şi astfel să devină mai trainice, aducătoare de sănătate şi mai ales, să fie păzite de molii.

- Femeile şi fetele , în ajun, stau numai pe marginea patului, asta ca să le stea lăudătorii şi cloştile pe ouă.

- Fetele cer fire de busuioc din buchetul preotului şi dorm noaptea cu el sub cap să-şi viseze ursitul. Altele merg chiar şi mai departe şi pun semn acolo unde a stat preotul când boteza camera şi acolo dorm noaptea cu busuiocul sub pernă şi în sân şi capul spre răsărit, acestea toate ca să îşi viseze ursitul. În unele case se pune pe masă pe lângă grăunţe, apă şi sare, şi fân care după botezare e dat la vite ca să nu cadă bolnave peste an. Grăunţele sunt amestecate cu restul de boabe pentru semănat iar apa şi sarea se păstrează ca şi aghiasma fiind bună de dureri de cap şi deochi.

- Nu se toarce şi nu se ţese fiindcă este rău de ros, adică de şoareci, molii şi şobolani iar feciorii ţin post, aceasta pentru că de Bobotează se deschide cerul şi îngerul păzitor îi spune celui de însurat încotro îi va fi norocul.

- In Ajun de Bobotează nu este bine să te îmbăiezi , fiindcă apele nu-s sfinţite.

- În ajunul Bobotezii se urmăresc pomii: dacă aceştia vor avea pe crengi brună sau omăt, atunci anul va fi cu rod bogat.

- Când preotul sfinţeşte apa, gospodarul scoate vitele din grajd ca şi acestea să fie botezate pentru sănătate.Aghiasma, capătă la această sărbătoare puteri miraculoase; aceasta se pune în ţuică, în vin, în butoiul cu varză, având ca scop prevenirea alterării. Apa sfântă se păstrează într-o sticlă lângă icoană. Se obişnuieşte să se bea din ea de sărbători atunci când gospodarul nu poate merge la biserică, şi când ai dureri de stomac sau de cap. Este mare păcat să verşi apa sfântă sau să o bei după ce ai mâncat. Este bine să împreuni aghiasma din doi în doi ani, fiindcă se consideră că apele sunt surori .

- În gârla sau balta la care s-a făcut slujba de sfinţire a apei este bine să te scalzi vara şi vei fi sănătos tot anul.

- Înainte de a intra preotul în casă, fetele îşi aşează pe prag şiragurile de mărgele să păşească peste ele fiindcă fata care le va purta va fi mai iubită.

- Dacă este bură pe pomi, vor fi fructe multe; dacă este ger, va fi an bun; dacă ploua , va fi an ploios.
- Se posteşte pentru noroc.

- Se deschid cerurile şi se împlinesc dorinţele.

- Femeile fac piftie, sa le fie fata fragedă ca piftia.

- Spicele şi boabele pe care a şezut preotul, date animalelor şi păsărilor, le feresc de rele şi le aduc spor.

- Fetele fură busuioc de la preot (să-şi viseze ursitul); îşi pun salbele în prag, sa treacă popa, ca să se mărite curând.

- Se crede că bălţile şi gârlele sunt culcuşul spiritelor rele şi fiindcă în ziua de Bobotează se sfinţesc apele, ele sunt gonite din culcuşul lor de puterea slujbelor făcându-le să fie văzute numai de către lupi care le şi iau la goană şi le mănâncă mai cu poftă decât pe purcei şi miei.

- Se strânge cenuşa din sobă şi gunoiul din casă pentru a fi păstrate până în primăvară, când se presară pe straturile cu legume "pentru a le face rodnice si a le proteja de gujulii". Fânul de sub faţa de masa şi bulgării de sare se adaugă în hrana animalelor "pentru a le feri de farmece, de boli şi de duhurile rele". In acelaşi scop e folosită şi agheasma luată de la preotul care vine cu Iordanul.

- Se crede că animalele din grajd vorbesc la miezul nopţii dinspre ziua de Boboteaza despre locurile unde sunt ascunse comorile.

- Oamenii se scaldă, sa fie sănătoşi.

- Se înconjoară casa afumând-o cu o petică aprinsă ca să fie apărata de dăunători. - două saptamani nu se spală cămăşi pentru că sunt apele sfiinţite.

6. Boboteaza. Iordanul. Arătarea Domnului.

DATINI

- Obiceiuri: Iordănitul; Chiraleisa; Ardeasca.

- In ziua de Bobotează are loc sfinţirea apei, în timpul slujbei de Iordan. Pregătirea acestui moment se face cu multă atenţie, în fiecare comunitate. Locul de desfăşurare a slujbei se alege împreună cu preotul satului, de obicei într-un spaţiu mai larg - unde să fie cel puţin o fântâna, în imediata vecinătate a unei ape curgătoare, în gospodăria unui om sau în curtea bisericii. Pentru acest moment se aduce apa, care se pune în vase mari de lemn şi, tot acum, se taie, la râu, o cruce mare de gheaţă. In jurul acestei cruci sau în jurul crucii care se află în mod normal în curtea bisericii, se desfasoară întreg ceremonialul religios, la care participă toată suflarea comunităţii.După slujba de sfinţire a apei, transformată în agheasmă, fiecare sătean îşi ia apa sfinţită în vasele de lemn sau de sticlă cu care a venit de acasă. Pe drumul de întoarcere ei strigă "Chiraleisa"- pentru belşugul holdelor viitoare, pentru purificarea aerului şi pentru creşterea cât mai mare a cânepii - şi toarnă câte puţină agheasmă în toate fântânile întâlnite în cale. Odată ajunşi acasa, oamenii sfinţesc cu agheasma sură, grajdul, animalele din grajd, pomii din livadă, casa şi interiorul casei.

- În ziua de Bobotează, se consideră ce femeia este mai mare în toate privinţele ca bărbaţii; în această zi este ziua lor, de aceea bărbaţii trebuie să le cinstească cu băutură, marame noi şi bani. Femeile fac mari chefuri între ele, chefuri la care greu este acceptat şi vre-un bărbat. Petrecerea femeilor dată în onoarea moaşei satului este ce-a mai reuşită dintre toate. În această zi, femeilor li se acceptă ori şi ce, chiar să se şi îmbete şi să se răstească la bărbat, dar atenţie, numai la Bobotează. Acestea aduc fiecare ce au pe acasă, adică mâncare, băutură şi prăjituri, aduc lăutari şi petrec până în zori. După petrecere ies pe drum unde însfacă barbaţii ieşiţi întamplător în calea lor, îi ridică şi îi duc cu forţa la râu sau la lac sub ameninţarea că-i aruncă în apă. Aceştia se răscumpără cu un dar, de obicei cu o vadră de vin, unitate de măsura egală cu 10 litri. Dau ce li se cere şi scapă. De altfel, nici nu au ce face! Se urcă pe o grapă trasă pe rând de alte femei, merg prin case şi stropesc cu apa pe cei întâlniţi.

- In cele trei zile, cât ţine Boboteaza în Bucovina, există sate în care vecinii, prietenii şi rudele obişnuiesc a se colinda reciproc, după cum există comunităţi în care, în aceste zile, reapar mascaţii.

- In unele sate ceata femeilor căsătorite primesc în rândurile sale tinerele neveste, căsătorite în anul încheiat, printr-o ceremonie specială: acestea erau duse la râu şi stropite cu apă.

- Sub faţa de masă pun sare şi mei, tărâţe şi fân.

CREDINTE

- Preotul merge “cu Iordanul” prin sat; este omenit în fiecare casă, i se dă şi un fuior de cânepă; copiii colindă cu “Kiraleisa”, pentru spor.

-Preotul trece cu agheasma din casă în casă. Hainele bune sunt întinse prin casă să le stropească preotul cu apa sfinţită ; în felul acesta sunt ferite de molii.

- Se spune că în noaptea de Bobotează plesnesc de ger ouăle de corb şi puii de corb îşi deschid aripile, încercând să zboare.

- In ziua de Bobotează se sfinţesc apele. Se zice că atunci când preotul aruncă în apă crucea, necuraţii ies din apă şi o iau la fugă pe câmp.

- In noaptea de Bobotează tinerele fete îşi visează ursitul. Ele îşi leagă pe inelar un fir roşu de mătase şi o bucăţică de busuioc; busuioc se pune şi sub pernă. Fetele care cad pe gheaţă în ziua de Bobotează pot fi sigure că se vor mărita în acel an.

- Purificarea aerului se făcea, cândva, prin focuri şi fumegaţii, in cadrul unui obicei numit Ardeasca. Aceasta manifestare are loc imediat dupa sfintirea apei cand tinerii se retrag pe locuri mai înalte, având asupra lor cărbuni aprinşi ce sunt folosiţi anterior la aprinderea secăluşelor, şi aprind focurile de Bobotează. Rugul e făcut din vreascuri şi frunze uscate strânse de feciori cu o zi înainte. Tinerii cântă şi dansează în jurul focului şi sar peste foc, atunci când acesta se mai potoleşte, în credinţa că vor fi feriţi, astfel, de boli şi de păcate. La plecare, fiecare ia cărbuni aprinşi cu care, odată ajunşi acasă, afumă pomii din livadă în scop fertilizator. De asemenea, inconjoară casa cu pulberea folosită ca încarcatură pentru secăluşe crezând că, în acest fel, casă va fi ferită de primejdii, mai ales de trăsnete.

- Dacă plouă e iarna lungă; se schimbă vremea: dacă e frig, se moaie; dacă e cald vine ger.

7. Sântion.

Se spune ca Sfântul Ion a fost păstor de capre. Nu văzuse niciodată chip de om. Când voia să se roage lui Dumnezeu, sărea peste un butuc înainte şi înapoi, zicând : asta ţie, Doamne, asta mie Doamne. Nişte oameni care s-au dus să-l vadă, l-au îndrumat spre biserică. Acolo el i-a vazut pe credincioşi purtându-şi păcatele în spate ca pe nişte snopi de paie. Vrând să fie ca ei, a luat în spate şi el un snop, unul adevărat. Preotul a crezut că îsi bate joc şi l-a dat afara. Întors acasă, a început din nou să sară peste butuc. Şi se spune că lui Dumnezeu îi erau mai plăcute rugăciunile lui decât ale celor care umblau în biserici. Naşterea lui Ioan este vestită de înger. De tânăr el iubeşte înfrânarea şi propovăduieşte pocăinţa. Ii botează în Iordan pe cei care îi ascultă predicile, menite să-i îndrepte pe oameni spre Dumnezeu. Imbrăcat în haina aspra din păr de cămilă, el nu bea vin şi nici nu mănâncă pâine, ci mere sălbatice şi lăcuste. Când unii se grăbesc să-l considere Mesia, el spune: “Sunt solul trimis sa pregătesc calea înaintea Lui”.

DATINI

- Se serbează de către femei cu petreceri: “Iordănitul femeilor”, “Masa Moaşei” - Femeile merg la moasa cu plocon.

- Obiceiuri: „Udatul Ionilor”, “ Muiatul Ionilor, din Tălmăcel”. La porţile tuturor care poartă numele Ion se pune un brad împodobit, iar acesta dă o petrecere cu lăutari. Cei care poartă acest nume sunt purtaţi cu mare alai prin sat până la râu unde sunt botezaţi/ purificaţi.

- Se desface ceata de juni. - Tinerii colindă în noaptea de ajun a Sântionului cu Iordănitul. Iordănitorii stropesc cu apă oamenii.

- Se ţine slujba la apă curgătoare; se sfinţesc apele, popa aruncă crucea în apă; cine o scoate este primul botezat şi cinstit cu bani.

CREDINTE

- In această zi oamenii se botează la biserică pentru noroc şi sănătate.

- Dacă este ger, vitele vor fi sănătoase; de acum se moaie frigul.

- Oamenii se scaldă, să fie sănătoşi.

- Dacă este promoroacă, ger, crivăţ, va fi an cu belşug şi sănătate; dacă plouă e iarnă lungă; se schimbă vremea: dacă e frig, se moaie; dacă e cald vine ger.

8. Ziua Moaşei.

În a treia zi de Bobotează (în ziua de 8 ianuarie) moaşa invită nevestele şi nepoatele ei, precum şi pe preoteasa satului şi dă o masă. Ele aduc câte un plocon moaşei, care constă dintr-un coş care conţine: un colac, pâine şi o sticlă de vin. În mijlocul mesei pregătite de moaşă, stă un colac pregătit de ea, în care a fost pusă o lumânare neaprinsă. Pe masă, se mai pun, într-o farfurie, frunze de muşcată pe fiecare stând lipită cu miere câte o bucăţică de hârtie, care înseamnă că moaşa să fie plăcută nepoatelor şi nevestelor ca mierea de la flori albinelor. Se închină câte un pahar de rachiu şi se serveşte o dulceaţă. Aprinzând lumânarea, moaşa spune rugăciunea „Tatăl Nostru” şi tămâiază toate persoanele invitate la masă. Apoi se serveşte masa. După ce nepoatele şi nevestele au terminat de mâncat, se adună bacşişul moaşei, de către una din nepoate. Într-o farfurie ea pune un pahar cu vin, o bucată de pâine, sare, piper şi ardei, şi întinzând farfuria în mijlocul mesei strigă: "Să fie moaşa la primejdie iute ca ardeiul". La sfârşit moaşa mulţumeşte pentru bacşişul primit, bea vinul şi închină în cinstea tuturor celor prezenţi. In cealaltă situatie mama copilului invită la masă femeia care i-a moşit copiii. Inainte de a intra în casă, aceasta atârna de gâtul copilului pe care l-a moşit o traistă, în care gazda a pus o pâine si o sticla cu vin. Urmează un ritual în care moaşa ridică plodul până la grindă, de trei ori, în timp ce spune: "Cum ţine grinda greutate, aşa copilul să aibă sănătate, să fie tare ca piatra, la picioare vârtos ca oul, sa crească, să îmbătrânească, cosiţe albe să-mpletească." La rândul său, stăpânul casei multumeşte de urare: "Moaşele să traiască, să se polimească (înmultească)!" Apoi, toată lumea intră în casă şi se prăznuieşte.

15- 18. Circovii de Iarnă

DATINI

- În această zi nu se mănâncă carne; se mănâncă plăcintă şi se bea vin; se dă de pomană pentru pomenirea celor trecuţi în nefiinţă.

CREDINTE

- Se ţine ca să nu facă pagube animalele sălbatice. Serbat mai ales de lemnari pentru spor la lucru; se ţine ca apărare a oamenilor de ologeală, arsuri, înec, pagube, a semănăturilor, de ciori, a turmelor, de boli şi lupi, a păsărilor, de boli şi ulii.

- De vor respecta această zi oamenii vor fi apăraţi de boli, arsuri şi dăunători.

- Nu se împunge, nu se toarce, nu se sfredeleşte, nu se piaptănă, nu se împrumută, nu se dă din casă şi nu se scoate gunoiul sau cenuşa că “se prăsesc lupii”, nu se pronunţă numele lupului.

- Nu se coase, ţese, împleteşte; nu se dă din casă; se lipeşte gura sobei “să se lipească gura lupului”.

25-31. Filipii de Iarnă. Teclele- treisfetiţele.

“Filipii- divinităti ale cultului familial, protectori ai casei, cult transmis de către femei şi practicat la diverse date ale anului.”

DATINI

- Filipii sunt ţinuţi în primul rând, de femei.

- Tânara nevastă primeşte Filipii de la soacră.

- Când mama ei nu are noră în casă, îi moşteneşte şi pe ai mamei.

CREDINTE

- Sunt ţinuţi în casele de ciobani şi în gospodăriile unde sunt vite, pentru sporul casei.

Teclele- treisfetiţele: sunt considerate a fi protectoarele fetelor tinere.

DATINI

- Sărbătoarea este însoţită de ritualuri de protejare a mediului familial, este o zi respectată în special de fete ca să fie fericite.

- Se ţine pentru fericirea fetelor, împerecherea păsărilor, spor la tors, apărare de orbire, de animale sălbatice.

- Se face colivă pentru morţii neîmpărtăşiţi.

CREDINTE

- Se schimbă vremea: dacă este cald, va fi primăvara friguroasă; dacă este ger, va fi vara cald.

Făurar.

Dacă va cânta bufniţa, piţigoii, vine curând primăvara; îngheţul şi vânturile de miazănoapte prevestesc an mănos; dacă este vânt, vara va fi secetoasă; dacă tună, vara vor fi furtuni şi grindină. Se presară gunoi în grădini, se curăţă livezile, se pregătesc altoii, se fac răsadniţe.”

1. Martinii de iarnă. Stretenia. Ziua Ursului.

Trifonul viilor. Arezanul- gurbanul viilor.

Martinii de iarna.

Se spune ca ursul iese din bârlog ca să îşi privească umbra pe zapadă. Dacă este ceaţă şi nu şi-o vede, îşi dărâmă bârlogul, trage un joc, după care merge la râu să bea apă şi apoi îşi vede de treburi prin pădure. Dacă, din contră, este soare şi îşi vede umbra, înseamnă ca iarna va mai dura 40 de zile şi ursul intră din nou în bârlog. Aceste prime zile ale lui februarie sunt şi cele în care ursoaicele dau naştere puilor. Despre Moş Martin se spune că ar fi fost om, morar sau păstor în satul sau, conform obiceiurilor Dupa ce a devenit urs, acesta şi-a păstrat sentimente şi preocupări specifice oamenilor. De exemplu, iubeşte o femeie, pe care o fură şi o aduce în bârlogul construit dinainte de el. Doar un singur lucru nu stie să faca – să aprindă focul.

Trifonul viilor.

Există o legătura între viţa-de-vie patronată de Trifonul Viilor şi urs. Sărbătorile lor se suprapun în februarie şi peste două bioritmuri: în butucii viilor se pune în mişcare seva, iar în pădure, ursoaicele fată. Un obicei interesant al zilei de 1 februarie poarta numele de Gurbanul Viilor. Dimineaţa, bărbaţii pornesc la vie, iar înainte de a părăsi satul striga: Hai sa mergem la Gurbanu!. Ajunşi la vie, taie corzi din care îşi fac cununi şi cingători şi dezgroapă sticla îngropată încă din toamnă. Apoi, în jurul unui foc aprins pe un loc mai înalt, începe petrecerea: mănînca, beau, joacă, sar peste foc şi se stropesc cu vin. Când vine seara, se întorc pe la casele lor, purtând făclii aprinse şi continuă petrecerea în familie. În această zi gospodarul nu munceşte: se duce dimineaţa la biserică ca să ia aghiazma făcută anume cu care stropeşte viile, livezile, grădinile. Prima zi a lunii februarie dă şi startul lucrului în livezi.

DATINI

-Se ţine ca apărare de insecte dăunătoare.

-Se fac slujbe pentru protecţia livezilor şi semănăturilor de dăunători, se ung copacii cu apa sfinţită.

-“Gurbanul viilor”, obicei de protecţie a recoltei de struguri.

-Se schimbă vremea: “se întâmpină iarna cu vara”.

CREDINTE

-Se dă, din mână pomană, o strachină de mălai, ca să nu fie lăcuste.

-Se face vrajă de folos ţie şi pagubă duşmanului.

-În lumea satului, în prima zi a lunii februarie, oamenii nu lucrează de teamă că altfel viile le vor fi afectate de grindină, iar sălbăticiunile le vor mânca vitele.

2. Martinii de Iarnă. Martinul cel Mare- ziua ursului. Târcolitul viilor. Anul Nou al Podgorenilor.

Martinii de iarnă, în număr de trei, sunt sărbătoriţi în perioada 1-3 februarie, ziua de 2 februarie fiind dedicată Martinului Mare.

DATINI

- Oile nu sunt scoase la păşunat si se practică ritualuri menite să protejeze turmele.

CREDINTE

- Se spune ca nu trebuie să se arunce cărbunii în curte, pentru că lupoaicele îi caută şi îi mănânca, ei asigurându-le fertilitatea.

- Luna plină din aceasta seară indică un an bogat.

- Încep să cuibărească păsările.

- Este şi sărbătoarea vitelor: sunt scutite de lucru şi li se dă fân cu mâna.

- Nu se face nuntă că-i nenorocoasă.

Târcolitul viilor. Anul Nou al Podgorenilor.

DATINI

-Pomii se ung cu apa sfinţită amestecată cu unt, pentru a îndepărta omizile.

- Se ţine pentru sporul casei; se face praznic şi se dă de pomană, femeile se cinstesc cu rachiu.

CREDINTE

- nu se aruncă afară cenuşa sau gunoiul.

11. Vlasii.

DATINI

- Ziua este sărbătorita în primul rând de agricultori.

- Vlasie este protectorul femeilor gravide; sărbătoarea este respectată de femeile gravide pentru a naşte copii sănătoşi.

- Se petrece: “Alimori”, “Baterea halvitei”, “Legarea granelor”, “Incurarea cailor”, obiceiuri de protecţie a recoltelor.

- In această zi încep să se întoarcă păsările migratoare.

CREDINTE

- Este ziua când se deschide gura păsărilor.

- Cine va lucra la câmp în această zi îşi va împărti recolta cu păsările.

- Daca nu-l ţin pe Vlasie, femeile însărcinate nasc copii urâţi.

- Ţinându-l pe Vlasie nu ramâi niciodată cu punga goală.

17. Moşii de iarnă. Moşii de piftii. Sâmbăta Morţilor.

Sâmbăta Părinţilor. Sâmbăta Piftiilor. Sâmbăta lui Lazăr. Sâmbăta în praguri. Sâmbăta Ursului.

DATINI

- Moşii sunt mucenici pentru credinţă.

- Moşii reprezintă sufletele răposaţilor ce sunt pe această lume şi le dau de mâncare de pomană.

- Fiecare familie dă de pomană pentru cei morţi colaci, piftii, colivă şi lumânări, duc iarăşi colaci la biserică, pomenesc pe cei morţi, fac parastase la morminte.

- Ca obicei special al acestei zile , întâlnim ritualul de joc al ursului.

CREDINTE

- Piftiile le mănâncă numai în acea zi. La caz că mai rămân, a doua zi le leapădă, zicând că, dacă le mănâncă, îi prind frigurile vara.

- În Sâmbăta lui Lazăr să se deie răcituri de pomană, pentru că Lazăr a murit de dor de răcituri.

- Femeile nu lucrează “ca să nu tremure ca piftia”; nu se spală rufe.

- Se fac pomeni pentru morţii familiei: se dau lumânări, piftii, colivă, colaci la vecini, rude, săraci ,“să nu fie morţii flămânzi”;

- Nu se mătură gunoiul afară “că-l dai în gura morţilor”.

- La Moşi toţi răposaţii întru Domnul mănâncă şi se satură bine din aburul fierturilor date de pomană, aşa că poate să le ajungă pentru un an întreg.

- Lumânarea pe care o dai în această zi şi masa nu se vor mai sfârşi niciodată.

- Nu lucrează bărbaţii, femeile nu cos, nu spală, ca să nu se umple de bube, să nu cadă.

- Se mănâncă şi se dau de pomană plăcinte, colăcei, lumănărele, ulcioare cu apă.

- Se ţine pentru a nu suferi de dureri de cap şi a nu avea gângănii la semănături.

18. Lăsatul Secului de carne.

DATINI

- Alimori (Priveghi, Hodăiţe, Opaiţ): Când întunericul începe a ascunde contururile peisajului, feciorii şi copiii urcă cu făclii aprinse pe dealuri pentru a face Focurile; se fac mai multe focuri, fiecare participant aducând lemne, paie etc. Tinerii iau în mână din focul priveghiului tăciuni aprinşi şi-i rotesc pe lângă sau în jurul corpului, formându-se din tăciune sau paiele legate şi aprinse pe tăciune un cerc de foc. În alte locuri, fac din nuiele o roată, sau chiar o roată de car ori de plug o învăluie cu paie legate, paiele le aprind şi dau drumul roţii de pe un deal, strigând: „Alimori!“ Priveghiul ritual e însoţit de petrecere, lăutari.

- Baterea alviţei: Se leagă de un cui bătut în tavan o aţă lungă, până în dreptul pieptului copiilor. La capătul de jos al aţei se leagă o bucată de alviţă. Doi sau mai mulţi copii se aşază faţă în faţă şi încearcă să prindă de cât mai multe ori, cu gura, bucata de alviţă. După ce se isprăveşte jocul, încearcă să-şi afle norocul: cu lumânarea se dă foc aţei, în norocul fiecăruia, sorocind-o până unde să ardă. Dacă se stinge şi n-ajunge până unde este sorocită aţa, se zice că n-are noroc în anul acela. Astfel petrec până la miezul nopţii, anume ca să fie străji, pentru că, după credinţa lor, în ziua aceasta va sta Iisus Hristos la judecată.

- Mai întâlnim în această zi un ritual popular numit- Lolele.

CREDINTE

- Fetele şi nevestele pregătesc bucate alese şi din belşug deoarece masa “trebuie încărcata” cu diverse sortimente gastronomice şi în cantităţi suficiente, întrucât “oamenii trebuie să-şi facă sat din fiecare mâncare”, “să le ajungă pănî la Paşti”.

19. Lunea albă. Săptămâna albă. Săptămâna Brânzei.

Lunea Burdufului. Lunea păstorilor.

Săptămâna Nebunilor.

DATINI

- Oamenii se împacă, se iartă, să intre neînvrăjbiţi în post.

- In această zi se dau câinii la tivic, un ritual magic pentru alungarea sălbăticiunilor.

- Dezlegare la ouă, lapte , brânză.

- Nu se căsătoresc decât “nebunii”în această zi.

- Începe ţesutul pânzei de cămăşi, până la Păresimi.

- Se taie burduful de brânză.

- Oameni mascaţi umblă prin sat bătând burduful pentru protejarea familiilor.

- Se ţine mai ales de femei pentru sănătatea copiilor, apărarea casei, recoltei şi animalelor, de boli, de sălbăticiuni, de dăunători; pentru spor la cânepă.

- Mamele de păstori fac turtă de grâu sau porumb, o dau pomană pentru paza turmelor.

CREDINTE

- Nu se spală părul, că albeşte.

- Femeile merg torcând la cârciumă “ca să crească grâul înalt”.

- Nu se iau ouăle din cuibar ca să fie spor la ouă şi la pui.

- Se dau resturile de mâncare la păsări, ca să nu strice recolta viitoare.

- Nu se dă gunoiul afară, să nu se înmulţească sălbăticiunile.

20. Marţea Albă. Marţea vaselor. Marţea încuiată. Marţea ciorilor. Marţea trăznetului. Marţea furnicilor.

Marţea Sântoaderului.

DATINI

- Se spală vasele şi se mănâncă, ritual, fiertură de urzici pentru sănătate.

- Se leagă, ritual, ciocul ciorilor să nu strice recolta, li se dau turte de porumb “să se sature”.

- Se descântă pentru cei vătămaţi de Sântoader în anul precedent.

CREDINTE

- Se afumă vitele şi stupii pentru a avea rod bogat.

- Se ţine să nu mănânce ciorile semănăturile.

- Nu se coase, ţese, croieşte, de teama trăznetului.

- Nu se lucrează în casă dacă nu este un bărbat altfel “caii lui Sântoader calcă femeile”.

21. Miercurea strâmbă. Miercurea frumoasă.

Miecurea Cenuşii

DATINI

- Farşangul- obicei săsesc de Miecurea Cenuşii.

CREDINTE

- Femeile nu cos, nu ţes; cine lucrează azi va avea probleme gastrice.

22. Joia Nepomenită. Joia Necurată.

Joia furnicilor.

DATINI

- O serbează cei ce vor să se căsătorească.

- Se spală cămăşile să fie albe.

- Sărbătoarea e respectată pentru protecţia ochilor, prin nelucrarea materialelor textile.

- Se face “turta furnicilor”, plăcintă cu unt şi brânză pe care o mănîncă copii, departe de casă.

CREDINTE

- Se ţine ca apărare de dăunători, să nu căpieze vitele, să nu aibă bărbaţii accidente în pădure.

- Ajută femeile ca să aibă naştere uşoară.

23. Vinerea ouălelor.

DATINI

- Se posteşte şi se fac rugăciuni, se mănâncă numai seara.

CREDINTE

- Se ţine pentru sporul casei, sănătate, curăţirea de păcate, protecţia cloştilor.

24. Dragobete. Dragostitele. Logodnicul păsărilor.

Este fiul Dochiei. În unele zone Dragobetele poartă numele de Năvalnicul, flăcău care ia minţile fetelor şi tinerelor femei. El a fost transformat de Maica Domnului în floarea cu acelaşi nume. Acum păsările încep să îşi facă cuiburi. Băieţii şi fetele trebuie să se întâlnească de Dragobete ca să rămâna îndrăgostiţi tot anul.

DATINI

- Dimineaţa, îmbrăcaţi în haine populare, tinerii se întâlnesc în centrul satului sau în faţa bisericii. Dacă timpul este favorabil, pornesc cântand în grupuri către pădure sau prin lunci în căutarea plantelor miraculoase, folosite pentru descântece de dragoste, dacă vremea e urâta se adună la unii dintre ei acasă şi se ţin de jocuri şi de poveşti. De Dragobete se fac logodne simbolice pentru anul următor (uneori le urmează logodnele adevărate) sau fetele şi baieţii fac frăţii de sânge. În pădure, în jurul focurilor aprinse, tinerii băieţi şi fete stau de vorbă. Fetele strâng viorele şi tămâioasă, pe care le pastrează la icoane, fiind folosite apoi în diverse farmece de dragoste. Prin unele locuri, există obiceiul ca fetele mari să strângă apa din omătul netopit sau de pe florile de fragi. Această apă e păstrată cu mare grijă pentru că are proprietăţi magice (se spune că e "nascută din surâsul zânelor") şi poate face fetele mai frumoase şi mai drăgăstoase. Dacă nu e omăt şi fragi fetele adună apa de ploaie (pentru spălatul părului) sau de izvor. La prânz, fetele încep să coboare spre sat în fugă, goana fiind numita "zburătorit". Fiecare băiat urmăreşte fata care îi place.

- Comunitatea este foarte interesată de ce se întamplă, deoarece încă de pe acum se poate afla la ce nunţi vor merge toamna. După-amiază are loc petrecerea, unde toată lumea, fie că este membru al unui cuplu, fie că nu, dansează, cantă, se simte bine fiindcă se spunea că tinerii care nu au petrecut de Dragobete sau cei care n-au văzut macar o persoană de sex opus nu-şi vor mai găsi pereche tot restul anului. Femeile obişnuiesc să atinga un bărbat din alt sat în ziua de Dragobete ca să fie drăgăstoase tot anul şi mai aveau grijă să dea mâncare bună orătăniilor din curte păsărilor cerului. De multe ori, flacaii petreceau din plin de Dragobete si prin satele vecine, ca sa le mearga bine peste vara. Pentru toti, sărbătoarea dragostei este socotită una de bun augur pentru treburile mărunte, nu şi pentru cele mari.

- Se posteşte, nu se mănâncă peste, doar icre, undelemn, măsline.

- Se prind văruţele, obicei al copiilor.

- Bulciul Sântoaderului, obiceiul nevestelor tinere.

CREDINTE

- Deoarece se crede că Dragobetele îi va ajuta pe gospodari să aibă un an mai îmbelşugat decât ceilalţi, în ziua de Dragobete oamenii nu muncesc ca în zilele cu sărbători religioase, doar işi fac curaţenie prin case.

- Se ţine ca apărare a recoltelor de păsări.

- Păsările îşi fac cuib.

- Tinerii petrec, merg după flori, şi le dăruiesc cu câte un sărut ca o pecetluire a prieteniei; este ziua îndrăgostirilor; perechile nu se ceartă, să nu fie învrăjbite tot anul.

- Se ţine de teama pedepsei “cailor lui San-Toader”; se fac pomeni pentru morţi.

- Se face coliva (Sf. Toader a inventat-o),care, sfiinţită, este bună de leac la oameni şi animale.

- Se tund caii (coama se îngroapă în bălegar “pentru prasilă”) şi se încura (aleargă), să fie iuţi.

- Se ţine ca apărare a recoltelor de păsări.

- Credinţa populară românească spune că cei care participă la Dragobete vor fi feriţi de boli tot anul.

25. Lăsatul secului de brânză. Paresimile

Revelionul Lăsatei Secului mai poartă denumiri diferite precum: La Zăpostit, Priveghiul cel Mare (priveghi - termen care defineste orice petrecere nocturnă), Alimori (nume dat roţii de foc, cu altă semnificaţie specială), Hodaiţe (nuia cu două crengi între care se pun paie, pănuşe de porumb, fân şi se dă foc), Opaiţ (denumirea vine de la arhaicul instrument de iluminat) dar în esenţă tradiţia este similară.

DATINI

- Sărbătoarea se desfăşoară o noapte întreagă, sub cerul liber şi e un prilej colectiv de veselie a întregii comunităţi. Ca în toate marile evenimente colective din viaţa satului şi acum se aprind pe dealuri focuri rituale în jurul cărora se strâng, cu mic, cu mare şi petrec până dimineaţă.

- Legarea grânelor este o datină celebrată de Lăsata Secului, pentru ca păsările şi toate dăunătoarele să nu distrugă recolta.Tradiţia este ca peste zi să nu se pună de loc mâna pe cereale şi nici să se dea din acestea de mâncare la păsări şi animale, doarece superstiţia este că atunci recolta va fi distrusă pe câmp de păsări şi dăunători. Seara însă, se iau grăunţe diferite în gură, se iese în curte şi stând cu ochii închişi se scuipă la orătăniile curţii, apoi se spune: ”cum nu văd eu acuma nimic, aşa să nu vadă nici păsările holda mea”.

- Baterea alviţei reprezintă un alt obicei de Lasata Secului. Este tot un prilej de mare veselie colectivă, o petrecere tinerească organizată mai ales de către adolescenţi.

- Vergelul sau refenelele sunt petreceri din comunitatea satului, care au loc în duminica Lăsatei Secului. Este de fapt ultimul prilej de distracţie colectivă, înainte de a se intra în perioada Postului Paştilor. Sărbătoarea are loc după asfinţitul soarelui şi este legată prin tematica de ceremonialul Mascaţilor.

- Trebuie terminat de tors tortul pentru cămăşi fiindcă începe ţesutul pânzei.

- Se fac gesturi rituale de apărare a recoltelor de păsări şi a vitelor de animale sălbatice.

- Se petrece cu mâncare şi băutură; în încheiere se mănâncă ouă fierte.

- După masă se pun vasele cu gura în jos.

CREDINTE

- După ce au mâncat şi s-au veselit şi s-au petrecut de ajuns, toţi cei din casă obişnuiesc să mănânce un ou fiert sau copt, pentru a li se părea Postul scurt, mic şi uşor ca ou, pentru a fi tari, sănătoşi ca oul în tot decursul Postului, şi cum mănâncă oul de iute, aşa să treacă Postul de iute. La Lăsatul Secului, fiecare să mănânce câte un ou, ca să fie tot anul gras şi rotunjel ca oul. În ziua Lăsatului de Sec de brânză vecinii şi rudele îşi cer iertare unii de la alţii, ca să intre curaţi în Post. La Lăsarea de sec merg sătenii afară din sat pe deal, duc mese, scaune, băuturi şi mâncări, firesc că merg şi muieri şi bărbaţi, bătrâni şi tineri. Acolo apoi se ospătează, ţin toaste, cei tineri slobod roate aprinse pe deal în jos.

26. Lunea curată. Lunea vaselor. Lunea păsărilor.

Ziua forfecarilor.

Lunea curată este prima luni din Postul Paştelui. - sărbătoarea curăţeniei în gospodărie.

DATINI

- În prima zi de post este tradiţia Cucilor, un ceremonial de fertilizare şi purificare a spaţiului şi timpului, prin practica „Bătutului ritual”. Bărbaţi şi flăcăi, cu o glugă lungă şi fuste, având pe cap măsti ce reprezintă diferite animale, cu coarne lungi suprapuse ca o scară, cu un clopot în spate şi un băţ lung în mână, aleargă de dimineaţă prin sat ca să atingă femeile, bărbaţii şi copiii cu băţul. Cei care nu erau atinşi se crede că în acel an vor fi tot bolnavi. Dupa amiază Cucii se strâng pe la curţile oamenilor unde jucau hora. Cucul alungă spiritele rele cu ajutorul clopotului, prin atingere cu băţul feritilizează femeile, iar prin arderea fulgilor din glugă alungă bolile. De Ziua Cucilor se spune că se alungă iarna. Masca reprezintă, în totalitatea ei, scurgerea timpului.

- Spolocania, obicei de a spăla vasele şi mobilierul bucătăriei de dulce.

- Se bea “ca să se spele gura şi stomacul de bucatele de dulce”, se mănâncă rece; se înăcreşte borşul.

- Se posteşte şi se fac rugăciuni, se mănâncă numai seara.

- Este o zi consacrată preparării borşului, aliment nelipsit din Postul Paştelui. Metoda preparării nu era întâmplătoare ci se făceau “vrăji, descântece, gesturi şi formule magice care garantau fermentarea, puritatea şi calitatea tămăduitoare de boli, la trecerea de la iarnă la primavară.

CREDINTE

- Se ţine pentru sporul casei, sănătate, curăţirea de păcate, protecţia cloştilor.

Tărbacul Câinilor.

Ritual menit să contracareze intrarea sălbăticiunilor în sate.

27. Intrarea în Săptămâna Caii lui Sântoader.

În Săptămâna Caii lui Sântoader, a doua parte a ciclului, viaţa intra în normal: spaţiul este purificat cu ajutorul Sântoaderilor şi focurilor rituale: roata de foc, Hodaiţele etc. Cu acest prilej se fac urări de sănătate şi rod bogat, oamenii se împacă. etc. Aceste zile, cu obiceiuri, acte rituale şi practici magice, poartă diferite denumiri: Marţea Sântoaderului, Vinerea Sântoaderului, Joia Iepelor, Sâmbăta Sântoaderului. Se spune despre Sântoaderi că sunt o herghelie divină, formată din opt feciori frumoşi, îmbrăcaţi în costume populare de sărbătoare, cu copite în opinci şi cozi de cal în cioareci, condusă de Sântoaderul cel Mare sau Sântoaderul cel Şchiop. Despre Caii lui Sântoader se crede că intră prin casele cu şezători şi iau fetele la joc, zboară cu ele, le lovesc cu copitele etc. De aceea, fetele nu părăsesc locuinţa în Săptămâna Caii lui Sântoader, nu merg la şezătoare.

DATINI

- Copiii mai răsăriţi şi junii se fac fraţi de cruce.

- Femeile fac colivă pentru morâi sau împart colaci însemnaţi in chip de potcoavă. În zilele de Sântoader nu se mai toarce, nu se mai sapă, nu se lucrează după apusul soarelui, nu se pun ouă la closcă, nu se iese la pădure, nu se fac petreceri, nu se umblă noaptea pe uliţi.

- Obiceiul alergatului cailor albi şi negri: văzut ca bătălia dintre noapte şi zi, la schimbarea anotimpului. CREDINTE

- Răstimpul e folosit pentru multe vrăji. Fetele mari, in prima dimineata de Sintoader, ca sa aiba păr frumos spun: Sântoadere, Sântoadere, Creşti cosiţa fetelor, Cât coadele iepelor. Î-l spală cu o fiertură vegetală din care nu lipseşte omanul (pe care, când îl culeg, îl “plătesc” cu pâine şi sare depuse la locul cu pricina şi spun: Oman mare, Domn mare, Eu îţi dau ţie pâine şi sare, Tu să-mi dai mie o coadă de păr mare!. În el se pune şi lapte de iapă. Nici o fată nu iese din casă în ziua de Sântoader înainte de a se fi spălat pe cap, “căci altminteri caii le vor paşte părul”.

- Femeile nu au voie să lucreze cu firele, adică să coasă, să urzească pânză, riscând să fie pedepsite exemplar de caii lui Sântoader.

- Fetele nu au voie să părăsească locuinţa pentru a merge la joc în acestă săptămână periculoasă. Altfel, riscau să fie luate pe sus de o herghelie divină şi lovite cu copitele. Caii care-şi băgau coada în cizmele fetelor şi le jucau până acestea îşi pierdeau cunoştinţa.

29. Joimarica. Joia tuturor jivinelor. Joia iepelor

În ziua de joi a Săptămânii cailor, aşa-numita “joia iepelor”, sunt culese diferite plante pentru a se face o leşie cu proprietăţi speciale. Fetele se primenesc pe faţă cu rouă, apoi merg la pădure dis-de-dimineaţă, pentru a culege “popilnic”. Cu leşia obţinută se spală pe cap pentru a le merge bine tot anul. Datina era ca până în acestă zi de joi să se încheie torsul tuturor firelor de lână sau de cânepă, în caz contrar, femeile leneşe fiind pedepsite de Joimăriţa, o arătare îngrozitoare, care le ardea mâinile şi unghiile. Joia iepelor e celebrata prin diferite interdictii de muncă, pentru a asigura sănătatea animalelor, mai ales a cailor. Joimăriţa sau Joimărica este un personaj întâlnit doar în mitologia româneasca.

MĂRŢISOR, GERMĂNAR, FĂUREL

Dacă este vânturos va fi frumos în mai; dacă este rouă şi uscat, va ploua în aprilie; dacă tună, sau cântă cucul, va fi an bogat; dacă plouă, va ploua şi toamna; dacă ninge, iese vin puţin. Se altoiesc puieţii, se pregătesc straturile, se seamănă cereala, unele legume, trifoi, lucernă. Nu se bea ţuică, nu se pomenesc cu numele purecii, şerpii ca să nu vină în casă. Se întorc păsările migratoare, se nasc mieii. Vremea este schimbătoare (“zăpada cucilor, a mieilor, a berzelor”). Anotimpurile vor fi ca primele patru zile din lună. Oamenii vor fi peste an ca “baba” (ziua) aleasă, din primele nouă.

1. Mărţişorul. Baba Dochia. Baba Marta. Cap de Primăvară.Vinerea ierbii. Vinerea Sântoaderului.

Martisorul.

De 1 Martie, femeile din România primesc marţişoare.1 martie este considerat, după calendarul popular, începutul unui Nou An. Românii sunt singurii europeni care sărbătoresc, de două ori în fiecare an, Anul Nou. Obiceiul Mărţişorului este o sărbătoare care nu se găseşte în lume decât în spatiul carpatic si pentru marea lui frumusete, a fost imprumutata si de popoarele tarilor vecine.
Secretul “puterii” mărţişorului stă, de fapt, în firul de lână alb, care se înfăsoară cu altul negru (roşul apare mai târziu), ca un simbol de moment sau generic al împletirii dintre iarnă si vară (acum este momentul în care primăvara începe să se facă simţită, temperaturile încep să crească, ziua se măreşte tot mai mult, răsar primele flori), dintre întuneric şi lumină, dintre bine şi rău, dintre viaţă şi moarte. Foarte important e gândul bun cu care acesta era însoţit în dar. Felul în care aceste fire de lână se realizează ţine de un ritual al armoniei. Mărţişorul se pune copiilor, fetelor, fiinţelor fragile, pentru a fi protejate.Intr-o anume zi magică, Mărţişorul se scoate şi se agaţă de creanga unui pom. Scoarta lui prin ploi vorbeşte despre soarta celui care-l purtase. Unele legende spun ca firul martisorului ar fi tors de Baba Dochi., Marţişorul marchează ascendenţa principiului feminin, vizibilă în toate manifestările începutului de primavară.

Baba Dochia

Prima zi a primăverii este ziua Babei Dochia. Legenda spune că, în zilele de început ale lunii martie, când primăvara arată primele semne, Baba Dochia îşi leapădă cele nouă cojoace, provocând astfel fenomene meteorologice din cele mai diverse. Prin tradiţie, românii obişnuiesc să facă în aceste zile un test al existenţei lor pentru anul care vine. Fiecare om îşi alege una din cele nouă zile. In mod firesc, daca este cald si senin, asa va arăta pentru cel în cauză anul în curs. Dacă ai ales o zi care se dovedeste a fi urâtă şi friguroasă, tragi consecinţele. Din contră, dacă ai ales o zi frumoasă, toate îţi vor merge bine.

DATINI

- se face clacă de tors, se seamănă bobul.

- se poartă, de noroc, “mărţişor”(o para legată cu arnici roşu şi alb, purtată legată la gât sau mână) care la sfârşitul lunii se agaţă într-un pomişor înflorit.

CREDINTE

- se ţine pentru sporul semănăturilor, apărare de boli, să aibă fetele, noroc şi să n-aibă soacre rele.

- se culeg flori ca să scoată cloştile pui mulţi.

- se schimbă vremea: dacă este lună nouă, se scutură ce s-a semănat; dacă plouă va fi an bogat. o ţin femeile (nu fac leşie, nu torc, nu descântă) de teamă că vor avea pui şi viţei, strâmbi; că le vor călca hoţii; că orbesc; că fac râie, lingoare, bube.

- gravidele o ţin pentru a avea copii sănătoşi şi frumoşi.

Vinerea ierbii

DATINI

- In aceasta zi nu se munceste.

CREDINTE

- Este ziua în care ierburile primăverii au efectul terapeutic cel mai puternic pentru diferite leacuri.

- Oamenii se spală pe cap cu diferite ierburi, să le crească părul lung.

Vinerea Sântoaderului.

Sărbătoarea o găsim în prima zi de vineri a lunii Mărţişorului.

Planta cunoscută şi sub numele de Iarba Mare era invocată în ziua de vineri, după Lăsatul Secului de Paşti, să dea frumuseţe şi păr bogat fetelor şi nevestelor. Dimineaţa, înainte de răsăritul soarelui, fetele căutau şi scoteau din pământ rădăcina Homanului, cinsteau cu sare şi pâine pământul în care a crescut şi-l invocau pe Sântoaderul cel Mare: "Toadere, Sântoadere,/ Da cosiţa fetelor/ Cât e coada iepelor!".

2. Sântoaderul cel Mare. Sâmbăta Sântoaderului.

Sâmbăta Morţilor.

Sântoaderul cel Mare.

DATINI

- Sf. Toader e cunoscut în popor ca un sfânt călare pe un cal alb, cu părul ca zăpada. De faci rău, vine peste noapte şi sare cu calul peste omul acela ce face rău şi îl frământă până îl îmbolnăveşte şi îl omoară.

- Despre Sâmbăta Sântoaderului se spune că aparţine celui mai puternic şi afurisit dintre Caii lui Sântoader. Este ziua când se spală părul cu apa amintită, se tunde părul de pe fruntea vacilor ( invocând acelaşi descântec de mai sus, pentru a creşte părul fetelor) - ele nu au voie să iasă din casă fără a fi spălate” deoarece le mănâncă caii părul”, este ziua când fetele (trecute de 14 ani) îşi despart părul cu cărare la mijloc, semn că pot să fie introduse de flăcăi în hora satului.

- SânToader şi caii ce-l însoţeau rupeau, conform tradiţiei, lanţul lui SântIon pentru a da drum liber anotimpului călduros. Ei păzeau Soarele pentru a evita fuga acestuia către miază - noapte şi pentru a salva, astfel, omenirea de la noaptea veşnică.

- În sâmbăta lui Toader, înainte de răsăritul soarelui, fetele se duc în pădure, în locuri curate, "unde nu ajung găinile şi nu se aud câinii", şi caută rădăcini de iarbă mare. Când sapă aceste plante, în locul de unde iau rădăcinile pun sare, făină sau alte produse. Întoarse acasă, fetele fierb aceste rădăcini iar cu leşia rezultată se spală pe cap în credinţa că le va creşte părul mare şi frumos. După spălarea capului, în timp ce se pieptănă, fiecare zice: "Toadere, Sân - Toadere,/Dă cosiţă fetelor cât coada iepelor/Şi chică pruncilor cât coama cailor".

- Caii lui SânToader sunt în număr de şase, dintre care cel mai rău e cel şchiop. Ei vin sâmbăta seara la ora 6, în prima săptămână din postul Paştelui şi stau până joi la amiază, în săptămâna a doua, când li se dau şase grămezi de porumb, pentru că nu au făcut rău în sat. În timpul acestor zile nu e voie să cânţi, să petreci sau să lucrezi, de la ora 6 seara până la 6 dimineaţa, pentru că ei te calcă în picioare. Nu te poţi feri, pentru că ei iau diferite chipuri de oameni.

- În sâmbăta de SânToader se face colivă de grâu (Coliva lui Sân - Toader) care se ducea la biserică unde se sfinţea şi se împărţea copiilor sau oamenilor săraci. Din această sâmbătă începeau slujbele speciale pentru morţi, slujbe ce aveau loc în fiecare sâmbătă din Postul Mare şi se terminau în Joia Mare.

- Încurarea (alergarea) cailor: Caii lui Sântoader fac întrecere cu caii. În această zi se încură caii, în amintirea Cailor lui Sântoader, şi ca să nu le crape pielea vara, ca să fie iuţi şi sănătoşi peste an ca caii lui Sântoader, cu care aleargă după soare.

- Toţi ce au cai ies cu ei la încurat, căci altfel ei nu au sănătate. Dimineaţa până în ziuă băieţii îi ţesală, îi împodobesc cu rafie de la vie, le leagă coama cu rafie, ca să fie frumoşi, le pun ciucuri roşii la frunte ca să nu se deoache. Ies cu ei din curte, îi plimbă pe toate uliţele şi se opresc toţi la capul satului, de unde pornesc spre izlaz, unde fac întrecere mare.

- La Sf. Toader, copiii se prind veri şi văruţe. Oricât de mulţi ar fi, ia fiecare câte un colăcel, numit brăduleţ. Îşi pun toţi colăceii într‑un pom, apoi îl scutură. Al cui colăcel cade mai întâi, acela e vărul cel mai mare şi ceilalţi trebuie să asculte de el. Apoi îşi schimbă colăceii şi îi mănâncă. Alteori merg în grădină cu câte un colăcel şi‑l schimbă reciproc, propunându‑şi unul altuia să fie veri sau văruţe. Printr-un ritual complex, numit "prinsul Suratelor" în Muscel, Argeş, Dâmboviţa, "înfrăţitul şi însurăţitul" în unele zone ale Olteniei, însoţirea" în Ţara Haţegului, "prinsul verilor şi văruţelor" în sudul Transilvaniei, se realizează despărţirea copilăriei de tinereţe. Gestul ritualic reprezintă un legământ juvenil legat până la moarte, pe alte criterii decât cele de rudenie (prietenie, sex, afinitate sufletească).

- Bulciul Sântoaderului. Obiceiul nevestelor tinere.

- La data când este sărbătorit Sântoaderul se separă nu numai vârstele, ci, de cele mai multe ori, şi sexele. In satele din Munţii Apuseni, fetele de la 14 ani în sus, se spală în seara de Sântoader pe cap cu leşie din pârlangina, iarba cu miros placut, pe care o poartă nevestele şi fetele în sân.

CREDINTE

- Se fac mâncăruri speciale ( boabe de grâu sau porumb fierte şi îndulcite cu miere) se fac colaci din făină de grâu – denumiţi Brânduşei, care se dau de pomană. Se face coliva de sufletul morţilor, denumită Coliva lui Sântoader şi se duce la biserică şi cimitir. Credinţa este ca dacă o parte este păstrată şi mâncată peste an, te apără de friguri.

- Tot în dimineaţa Sâmbetei lui Sân - Toader, se obişnuieşte ca fetele să adune din ieslea cailor strohul de fân, îl fierb în vase curate şi se spală cu fiertura astfel obţinută pe cap, în credinţa că vor avea părul frumos şi bogat şi vor fi plăcute flăcăilor.

- Un alt obicei din această zi, păstrat până târziu în Bucovina, este acela al tunderii coamei la viţei şi mânji şi al cozilor la iepe (acţiune cunoscută sub numele de costrujire), părul rezultat fiind pus în muşuroaiele de furnici pentru ca "animalele din gospodărie să se înmulţească precum furnicile".

- Nu lucrează (mai ales vineri seară spre sâmbătă), mai ales nu se toarce şi nu se coase; nu se face leşie pentru spălatul cămăşilor. Cine se încumetă şi lucrează în ziua acestui sfânt, va fi pedepsit cu amorţirea mâinilor, poate fi lovit sau omorât de Caii lui Sân‑Toader, care sunt foarte răi la lovituri. Bărbaţii se feresc să lucreze cu securea sau cuţitul, pentru a nu fi legaţi de Sântoaderi cu lanţurile de fier. Legarea se manifestă prin dureri reumatice în mâini, picioare şi la încheieturi. Şi mai ales dacă vreo fată mare necinsteşte prin vreun lucru femeiesc nepotrivit ziua aceasta, atunci Sân‑Toader îşi trimite caii, care, prefăcuţi în cei mai voinici şi mai frumoşi feciori (având cozi şi copite de cai), o pândesc şi, sub pretext că vor s‑o petreacă la joc, o răpesc. Fata poate scăpa de ei doar dacă ajunge acasă şi, după ce încuie uşa, răstoarnă toate vasele cu gura în jos.

- Femeile frământă pâine şi dau cailor de sănătate. Cine are cai să facă pomană sau să împartă câte ceva, căci contrariu nu‑i trăieşte nici un cal.

- Femeile nu lucrează, dacă în acea zi nu au văzut cai alergând. Nu se lucrează până pe vremea prânzului, când se termină încuratul cailor, şi până când toţi ai casei trebuie să fie spălaţi pe cap cu apă în care s‑a pus iarbă‑mare, căci altfel vor suferi de dureri de cap şi ameţeli, părându‑li‑se zgomot ca cel ce‑l fac caii când se încură. Cel care este lovit de Caii lui Sântoader nu se face bine până când cel lovit nu este băgat sub un pod, pe care să treacă caii.

- Nu se lucrează, căci îi fărâmă noaptea în vis Caii lui Sântoader şi oamenii se deşteaptă bolnavi.

- Fetele se spală prea de noapte, înainte de a se‑ncepe încurarea cailor, ca să nu li se încurce coadele.

4. Ieşirea din săptămâna Caii lui Sântoader.

5. Marţea încuiată.

8. Focurile măcinicilor.

9. Măcinicii. Moartea Dochiei.

Sâmbra plugului- Anul Nou al Plugarilor.

Sfinţii 44 de Mucenici din Sevastia. Moşii de Mărţisor.

DATINI

- Incepe primăvara, “zilele moşilor” (“moşii bat cu ciomegele în pământ să iasă căldura”), ies şerpii, încep să cânte broaştele.

- Femeile fac mucenici pe care îi numesc sfinţişori sau brădoşi. Sunt în formăde om (opturi) sau de albinci. In ţară se fac două feluri de mucenici: în sudul ţării ei se prezintă ca un sos de nucă pisată şi îndulcită, în care se fierbe aluat sub formă de colăcei sau opturi. In Moldova realizarea lor este mult mai elaborată, ei numindu-se optari moldovenesti. Coca de cozonac se răsuceşte în forma de opt, se coace, se stropeşte din plin cu miere de albine şi se presară cu multă nucă pisată. Este interesantă forma care se dă acestor mucenici, din punct de vedere simbolistic. Este un simbol arhaic, care a ajuns până la noi şi este folosit în matematica ca semn al infinitului. Îi duc la biserică şi îi împart la cei săraci.

- Tot acum fac un fel de turtă în chip de om, fără ochi, numită Uitata. Ea se dă copiilor s-o manânce cu miere si se face pentru morţii care, din greşeală, n-au fost pomeniţi peste an.

- De Mucenici se fac focuri din gunoiul strâns din casă şi din curte. Tinerii sar peste foc. Cu o cârpă arsă, se afumă gospodăria.

- Tot pe 9 martie îşi serbeazăa ziua numelui cei care nu au patroni printre sfinţii din calendar.

CREDINTE

- Dacă plouă, va ploua de Paşti; dacă este omăt pe câmp, va fi an bogat; dacă este vânt, va fi an sece-tos; dacă este vreme bună, vara va fi frumoasă; dacă tună, vara va fi roditoare.

- Se beau sau se dau pomană 44 de pahare de vin roşu sau rachiu, pentru putere şi sănătate.

- Omul trebuie să fie senin şi vesel, să nu se certe “că altfel îl pedepsesc moşii”.

- Cu apa din zăpadă se stropeşte casa şi plugul pentru belşug.

- Încep fermecătoarele să “lucreze”.

- Se arde gunoiul şi se afumă în jurul casei să fie apărată de “lighioane”.

Sâmbra plugului

- În această zi este bine să se porneasca aratul ! Pământul din prima brazdă trasă în sat este foarte

căutat, fiind foarte bun pentru farmece.

- Se seamănă unele legume şi se sădesc pomi roditori, aceştia “nu vor fi atacaţi de dăunători”.

- Se retează stupii şi se stropesc cu rachiu de drojdii să fie feriţi de boli şi dăunători.

10. Intrarea în Zilele Moşilor. Maiul.

Ca şi babele, moşii sunt nouă la număr. Ei sunt buni : bat cu botele, cu maiul sau cu ciocanele pe pământ, să intre gerul şi să iasă căldura. Moşii sunt puşi în legăură cu cei 40 de sfinţi. De aceea, pe alocuri, tinerii bat pământul făcând mătănii de 40 de ori, pentru fiecare sfânt o dată. Dacă frigul scade şi gheaţa se topeşte, oamenii pot începe să pescuiască.

15. Zilele împrumutate. Zăpada berzelor. Zăpada Mieilor, Zăpada Rândunelelor.

Este denumirea generică a timpului schimbător, cu ninsoare, lapoviţă şi vânt care urmează după zilele Babei. Zilele împrumutate sunt dedicate păsărilor de pădure, în special celor migratoare- Ziua Berzei, Ziua Mierlei, Ziua Sturzului, Ziua Cucului, Ziua Mieilor care se nasc în această perioadă a anului.

16. Ajunul lui Alexie.

Sfântul, făcător de minuni pe ape. Patron al vieţuitoarelor care iernează sub pămâant, în scorburi şi sub scoarţa copacilor, sub pietre sau în ape. Se spune despre el că ar încălzi şi ar deschide Pământul la 17 martie pentru a slobozi vietăţile care au intrat într-ânsul. După şase luni, la Ziua Crucii (14 septembrie), Alexie încuie pământul.

17. Alexiile. Corn înflorit.

Alexie- omul lui Dumnezeu cel cald.

Ziua Peştelui.

DATINI

- În aceasta zi se celebrează topirea gheţii, încălzirea pământului, trezirea jivinelor din hibernare.

- Este ziua când se deschide pământul şi încep să iasă gângăniile. Pământul se va reînchide de Ziua Crucii. Încolţesc buruienile, ies şerpii, insectele; nu li se pronunţă numele ca să nu facă pagubă, se afumă în jurul casei pentru a o apăra, se ascunde furca, să nu vină şerpi.

- Tot acum broaştele încep să orăcăie., înfloreşte cornul, peştii se zbat în ape; pescarii postesc să aibă noroc.

- Se face curăţenie, se arde gunoiul, se scot stupii.

CREDINTE

- De Alexii oamenii curăţă pomii din livadă şi pescarii mănâncă de dimineaţă, pe inima goală, un peşte viu ca sa aibă peste an noroc.

- Această zi se spune că poartă noroc la pescuit.

18. Ieşirea din Zilele Moşilor.

20. Miezul paresimilor.

Sărbătoarea ouălelor. Miercurea număratului ouălelor.

Miezul Paresimilor.

Miezul Paresimilor sau Pareţilor este mijlocul/jumătatea Postului Mare şi cade în miercurea celei de-a patra săptămâni din post.

DATINI

- Începe pusul cloştilor.

- Este permis aratul.

- Se curăţă şi se ard gunoaiele pentru a se apăra de şerpi, dar nu se lucrează în pădure.

CREDINTE

- Ziua aceasta este cu stricteţe păzită mai ales de către femei, care nu lucrează nimic, ca să nu-şi piardă, cum se crede, sporul peste an.

- Este însă îngăduită şi recomandată numărarea ouălelor pe care le-au făcut pâna atunci găinile din gospodărie. Dacă numărul acestora iese cu sot, se zice că-i de bine.

- Fetele cred că vor fi mai ochioase dacă în această zi ajung să se spele pe faţă la râu chiar când se trag clopotele la biserica.

- Înainte de a lucra ceva se numără ouăle pentru a avea spor; dacă ies cu soţ se mărită fetele.

- Nu se lucrează în casă (femeile o ţin),pentru a nu avea dureri de mâini.

21. Târ-nainte, târ-napoi. Cocoşul.

Orologiu terestru mai apropiat şi mai uşor de observat care să indice diviziuni repetabile ale timpului diurn. Omul a observat că animalele şi păsările au un comportamant diferit în anume momente ale zilei şi ale nopţii. În loc să-şi bată capul pentru a crea o maşinărie de măsurat timpul, omul a căutat mai întâi în natură organisme vii care să-l informeze despre scurgerea vremii. Din motive practice, acest orologiu natural era de dorit să fie cât mai aproape de locuinţă şi gospodăria omului; trebuia gasit printre animale si pasarile domestice. Având darul de a cânta în preajma miezului nopţii, moment de cumpănă, de confruntare a spiritelor bune cu cele rele, poporul l-a pus paznic la hotarul dintre forţele malefice şi cele benefice. După cântatul lui, spiritele necurate îşi pierd puterea, se ascund pentru a intra din nou în acţiune, în noaptea următoare. Cântecul cocoşului simbolizează victoria Soarelui şi a luminii asupra nopţii şi întunericului.

24. Ajunul Blagovesteniei.

25. Ziua Cucului. Blagovestenie

Ziua Cucului.

Acum cântă pentru prima dată cucul, vestitorul unor lucruri importante în viaţa omului. Când o persoană îl aude pentru prima oară cântând, trebuie să numere de câte ori cântă pentru a şti câţi ani mai are de trăit. Dacă este timp frumos, va fi an bun; dacă plouă până la amiază, va fi toamnă lungă; dacă este frunza verde, va fi belşug; cum este ziua aşa va fi de Paşti; vin rândunelele, începe să cânte cucul.

Se zice că pe timpuri Cucu avea pene de aur şi pe nevasta lui o chema Sava. Şi Sava s-a îndragostit de privighetoare. Cucu s-a supărat şi i-a spus că pleacă. Plină de parere de rău, Sava l-a întrebat unde să-l caute, iar el i-a spus că va fi pe undeva (nu i-a spus unde), de la Blagovestenie pâna la Sânziene. De atunci, Sava îl caută peste tot, strigând : cucu, cucu, timp de o lună. Aşa căa pasărea pe care o vedem şi o auzim cântând nu este Cucu, ci nevasta lui, Sava. Într-o altă legendă este vorba despre doi gemeni. Pe unul îl chema Cucu. Fratele îl căuta mereu . Se crede că, după şapte ani, cucul se preface în uliu.

Blagovestenie.

DATINI

- Se face foc în curte se pune pâine, apă, sare “pentru îngeri”, care apoi se dau de pomană.

- Se înconjoară casa şi livada, afumându-se cu tămâie, să fie apărate de “gadine”, seara se ung uşile şi ferestrele cu usturoi.

- Oamenii se spală pe corp cu apa de nea, pentru purificare.

CREDINTE

- Oamenii se feresc de gâlceavă; nu dorm că vor fi somnoroşi tot anul; nu pun cloşti, că ies puii “su-iţi”; “ameninţă” pomii neroditori; slobod albinele printr-o potcoavă, “să fie tari”.

- Să munceşti de Buna Vestire este un păcat de neînchipuit. Cică dacă ar măcina unul mălai şi din mălai ar face o mămăligă pe care ar arunca-o în apă, peştii care ar mânca din ea ar muri. Dacă ar pune mămăliga pe pomi, pomii n-ar rodi.

- Ouăle ouate în această zi nu sunt bune de clocit.

- Nici o împerechere făcută între animale în aceasta zi nu e bună.

- Se duc vitele la păscut. Se fac focuri în livezi şi în grădini, se afumă pomii. Hainele se scot în curte la aerisit.

26. Staborul Blagovesteniilor. Gavril Blagovesnicu. Sântoader.

Staborul Blagovesteniilor.

- Sărbătoarea se ţine cu aceleaşi interdicţii ca-n ziua precedentă, şi pentru noroc la târgul de vite.

- Cine se îmbolnăveşte nu se mai scoală.

- Gravidele citesc “Brâul Maicii Domnului”, să le poarte noroc la naştere.

Sântoader.

DATINI

- E prilejul pentru tinerii necăsătoriţi să aibă întreceri călare.

CREDINTE

- În credinţa populară, Sântoader are puterea de a se transforma în cal şi viceversa.

- În această zi sunt interzise muncile feminine; pentru respectarea acestei sărbători, Sântoader le oferă acestora unul dintre apanajele frumuseţii: păr bogat şi lung. Pentru a obţine acest lucru, fetele se spală pe cap cu apa în care au pus fân din ieslea cailor.

30. Sâmbăta ursului.

DATINI

- In mitologia românească Ursul este investit cu multiple virtuti apotropaice (protectoare), terapeutice si meteorologice. Sâmbăta Ursului reprezintă ziua când în popor se crede că toate ursoaicele nasc pui. Simpatizat în zonele folclorice de munte ale României, ursul e numit familiar Moş Martin, dar are şi o divinitate patronală: Sfântul Ursea. Etalarea de forţa, vitalitate şi dibăcie în mişcări Jocul Ursului este extrem de spectaculos în cu specificele costume. Cetele de Urşi pot fi independente dar, de regulă, ele alcătuiesc un nucleu ceremonial în cadrul grupurilor complexe de mascaţi (Malanca, Benzile, Pârtiile etc.) Jocul propriu-zis al Urşilor este condus de un “ursar” care îi îndeamnă să se mişte în ritmul tobelor, bătute în ritmuri tot mai alerte. Este un ritual ce simbolizează respectul lumii rustice româneşti pentru Natura Mamă şi pentru creaturile ei.

- Se dau pomană plăcinte de dovleac.

- Începe culesul buruienilor de leac.

CREDINTE

- Femeile: nu cos, nu se scaldă ca să nu le atace ursul sau să le facă stricăciuni la stupi sau vite.

- Se primesc ţiganii cu ursul, să-l joace pentru noroc şi vindecare de dureri.

PRIER, FLORĂRIU, TRAISTĂ-N BĂŢ

Dacă este frumos, în mai va fi frig şi vara vor fi furtuni; dacă este umed, în mai va fi cald. Se curăţă pomii, se sădesc puieţi, se altoiesc; se seamănă legume, trifoi, lucernă, ovăz, porumb; se dă treptat nutreţ verde vitelor.


1. Ziua păcălitului. Ziua nebunilor.

5. Vinerea floriilor.

Vinerea Floriilor face parte din “vinerile scumpe” împreună cu vinerea ouălelor şi vinerea Crăciunului.

6. Moşii de Florii. Sâmbăta Floriilor. Lăzărelul.

DATINI

- Lăzărelul este un ceremonial al cetei de fecioare, structurat după modelul colindelor. Personajul central, Lazariţa, îmbracată mireasă- rochie albă şi coroniţă de flori pe cap, se plimbă cu paşi dansanţi, înainte şi înapoi, în interiorul cercului format din surate, pe o melodie simplă, duioasă, care povesteşte drama eroului vegetatiei: plecarea de acasă a tânărului cu oile sau cu caprele, căţărarea în copac pentru a doborî frunza animalelor, moartea lui năprasnică prin căderea din arbore, căutarea îndelungată şi găsirea trupului neînsufleţit de surioare, aducerea acasă, scalda mortului în lapte dulce, îmbracarea în frunze de nuc, aruncarea scaldei pe sub nuci, învierea şi metamorfozarea lui Lăzărel în flori şi vegetaţie luxuriantă, moment culminant marcat de hora veselă a colindătoarelor. După unele tradiţii, corpul neînsufleţit al lui Lăzărel a fost găsit şi bocit, de sora lui mai mare, care era nevasta lui Dragobete şi nora Babei Dochia. De atunci ar fi rămas şi obiceiul jelitului la mort.

- Lăzărelul – e văzut mai ales ca un ciobanaş care, plecat cu oile la păscut, se urcă într-un copac, să le culeagă frunze, dar cade de acolo şi se prăpădeşte în floarea tinereţii. In scenariul popular, mireasa lui, Lăzăriţa, în rochie albă şi cu coroniţa de flori pe cap, îl plânge mutî de durere, mişcându-se înainte şi înapoi, în mijlocul unui cerc de tinere fete. Ele umblă aşa din casă în casă, iar din cântecul tărăganat al însoţitoarelor reiese că, în cele din urmă, trupul ciobanaşului, găsit de surorile lui, udat cu lacrimi, scăldat în lapte dulce şi acoperit cu frunze de nuc, înviază şi se preface în flori.

- O legendă mai hazlie pretinde că moartea Lăzărelului s-ar fi tras din dorul de plăcinte: mama-sa, ocupată cu torsul, nu-i face pofta, iar el, tăvălindu-se de necaz în jurul ei, se înţeapă în fusul scăpat din mâna femeii. Tot surorile sunt cele care îl bocesc, iar de atunci ar fi rămas şi obiceiul jelitului la mort. De altfel, sâmbăta respectivă este dedicată pomenirii morţilor- Moşii de Florii, pentru care se fac şi se împart mai cu seama plăcinte.

- Lazăr a fost frate cu Cucul. Cucul s-a rătăcit de Lazăr şi se strigă unul pe altul de dorul plăcintelor .

CREDINTE

- Cine nu serbează ziua lui Lazăr se umple de pistrui ca jidanii.

7. Floriile. Ziua florilor. Nunta Urzicilor.

DATINI

- Este ziua în care e sărbătorită Renaşterea Naturii Mame, ce se arată prin înflorirea copacilor şi a florilor.

- In ziua de Florii se scoate mărţisorul făcut cadou la 1 martie şi se agaţă într-un maceş sau într-un pom înflorit.

- Fetele mari au obiceiul de a pune căutătoarea (oglinda), împreună cu o cămaşă curată, sub un păr altoit, trebuind neapărat ca, a doua zi de dimineaţă, răsăritul soarelui să le găsească acolo, oglinda fiind ulterior intens folosită în farmecele de dragoste şi sănătate.

- Femeile fac tot felul de copturi,si in special plăcinte, pe care le împărţesc mai ales săracilor de pomană (Moşii de Florii), ca să nu păţească şi ele cum a păţit mama lui Lazăr.

- Acum se aerisesc hainele ţi zestrea.

- Celebrată pretutindeni în ţară, această sărbătoare este şi un prilej de petrecere pentru români, îndeosebi pentru aceia care poartă nume de flori.

- E ziua cea mai potrivită pentru plantarea pomilor fructiferi.

CREDINTE

- Înspre miezul nopţii, aceleaşi fete fierbeau apă cu busuioc,; dimineaţa se spălau cu această apă pe cap „ca să aibă păr frumos şi să strălucească ", restul de apă fiind turnat la rădăcina unui păr, în speranţa că flăcăii se vor uita la ele „precum se uită oamenii la un păr înflorit".

- Sunt curăţate şi împodobite cu ramuri de salcâm mormintele, se fac pomeni pentru odihna sufletească a celor plecaţi pe alte tărâmuri.

- Conform tradiţiei, cu crengile de salcie sfinţite în biserică oa­me­nii se întorc acasă şi, după ce ating cu ele creştetele pruncilor, ca să crească mari şi fru­­moşi, le anină la icoa­nă, păstrându-le peste an. Trei mâţişori (muguri) de salcie înghiţiţi la Florii l-ar pă­zi pe om, tot anul, de durerile de gât.

- Dacă dă furtuna sau grin­dina, se crede că aces­tea pot fi oprite tot cu măţisori de salcie sfintită, afu­mându-se cu ei fie casă, fie ogradă.

- Se pu­neau mâţi­sori şi-n apa în care erau scăldaţi copiii de alăptat, ca să fie apăraţi de boli şi de deochi.

- Abundă obiceiurile locale legate de spălarea pe cap în ziua de Florii: unii se tem să se spele, ca nu cumva să albească, precum pomii aflaţi în floare; alţii, dimpotrivă, cred că dacă se spală cu o fiertură de busuioc şi ciucuri de prapor purtat la o înmormântare de fată mare, ba dacă mai şi varsă apa la rădăcina unui păr, vor avea plete mai frumoase şi mai bogate. In unele părţi, fetele fierbeau, la miezul nop­ţii dinspre Florii, apa cu salcie şi busuioc, iar ziua se spălau cu ea pe cap, zicând: “Cu­mu-i părul înflorit,/ aşa şi păru-mpletit!/ Cum te uiţi la păru-n floare,/ aşa şi la fata mare!”.

- Se fac pomeni, iar mormintele se curăţesc şi se împodobesc cu crenguţe de salcie. In popor se spune că asa cum este vremea de Florii, asa va fi si de Paste.

- In Duminica Floriilor, numită şi a florilor, stâlparilor sau a vlăstarilor, s-ar fi umplut ciubăraşul cu florile ce urmau a fi folosite la înflorirea ouălor pentru Paşti.

- Despre cel care se împărtăşea la Florii se spunea că orice dorinţă îşi punea când se apropia de preot, se împlinea.

- Despre cei care îndrăzneau să se spele pe cap se credea că vor albi ca pomii; uneori era voie să te speli doar folosind apă descântată.

- Despre vremea de la Florii se crede că se va repeta în prima zi de Paşti.

- Despre urzici există credinţa că înfloresc acum, nemaifiind bune de mâncat (de unde altă denumire a sărbătorii, Nunta Urzicilor).

- Vitele mănâncă câteva ramuri de salcie pentru a se înmulţi şi a fi sănătoase tot anul, iar în pomii fructiferi sau butucii de vie sunt şi ei la rândul lor împodobiţi pentru a da rod bogat şi mănos.

8. Intrarea în Săptămâna Patimilor.

Săptămâna Mare.

In săptămana mare în toate gospodăriile se face curăţenie generală: se mătură curţile, se adâncesc şi se curăţă şanţurile, se repară gardurile, se curăţă gunoiul din şsuri, se lipesc şi se văruiesc casele, se spală perdelele şi mobilierul, se şterg geamurile, se aerisesc toate hainele, aşternuturile şi covoarele.
Bărbaţii muncesc la câmp pâna cel târziu în ziua de joi, când revin în gospodărie şi îşi ajută nevestele la treburile casnice.

9. Martea Seacă.

Sărbătoarea se ţine să nu sece grânele, laptele şi să nu sărăcească oamenii.

10. Miercuri de dinaintea Învierii Domnului.

11. Joimari. Joimariţa.

Joia neagră.. Joia Verde. Moşii de Joimari.

Sarbatoarea Dintilor

DATINI

- Se fac focuri în curtea casei, pentru ca morţii să se poată încălzi- Focul din Joia Mare.

- In această zi se înroşesc ouăle, afirmându-se că ouăle roşite şi fierte în această zi nu se strică pe tot parcursul anului, chiar mai mult, nu se vor strica niciodată.

- O altă tradiţie este nunta (maritarea) urzicilor, ceea ce înseamnă înflorirea şi, implicit, încetarea acestora de a mai fi bune de mâncat.

- Lepădarea, săvârsită în apropierea unui foc, stă la baza obiceiului ca în dimineaţa Joii Mari, înainte de a cânta cocoşii a treia oară, oamenii să aprindă focuri prin curti.

- Joimarita. Personificarea unei năluci monstruoase, locuind în funduri de pădure, pe pustii sau în creierii munţilor, înarmată de obicei cu un vătrai şi cu o căldare de jăratec, pedepsind mai ales femeile şi fetele leneşe.

- Femeile n-au voie decât sa facă borş şi să roşească ouăle pentru Paşti.

- Se ţine ca să fie inul şi cânepa din belşug, ca apărare de piatră sau secetă; nu se spală rufe;

- La biserică se citesc cele 12 evanghelii.

CREDINTE

- Nu este bine să dormi în Joia Mare, căci cine doarme în această zi va ramâne leneş un an întreg.

- Dacă doarme o femeie, va veni Joimariţa care o va face incapabilă de lucru tot anul.

- Morţii vin în fiecare an în această zi la vechile lor locuinţe, unde stau până în sâmbăta dinainte de Rusalii.

- În această zi lucrul nu este permis, credinţa populară spune că lucrul în afara gospodăriei ar atrage urgiile vremii urâte

- Oamenii obişnuiesc – unii chiar în curtea bisericii – să facă focuri pentru morţi, din vreascuri rupte cu mâna, sau să aprindă lumânări pe morminte, cu credinţa că în preajma Paştilor morţii se pregătesc să vină în vizită pe pământ. “Focul morţilor” e însoţit de pomeni.

- Copiii umblă cu toaca prin sat, cântând: “Toaca tocănelele,/ Joia, Joimărelele./ Paşte popa vacile/ Pe toate ogasele,/ Duminica-i Paştele”.

- Tinerii obişnuiesc să facă “strigare peste sat”, dând în vileag greşelile sau smintelile unor membri ai comunităţii.

- Moşii de Joimari, Joia neagră, Joia Verde. Sunt 9 joi după Paşte, când se interzic unele activităţi, pentru a favoriza condiţii meteorologice propice lucrărilor câmpului.

- Se face borş; cine doarme va fi puturos tot anul.

- Nu sunt permise descântece.

- Gunoiul să fie ars, gardurile reparate, cânepa toarsă (altfel “Joimăriţa” pedepseşte pe leneşe).

- Cloşca pusă acum va scoate cocoşei.

- “Vin sufletele strămoşilor la streaşină”, li se pun ulcele cu apă şi se face foc din vreascuri rupte cu mâna. se pun lumânări la morminte; se dă pomană ulcele cu apă, colaci, colivă.

Sarbatoarea Dintilor.

Ziua de 11 Aprilie este dedicata Sfantului Antipa, despre care oamenii din popor cred ca vindeca durerile de dinti si masele.

12. Vinerea Mare.

Vinerea Seacă. Vinerea Patimilor.

DATINI

- Este Vinerea înaintea de Învierea Domnului. Este considerată sărbătoare, zi nelucrătoare si nu se ară în această zi, nu se pune plugu-n brazdă, căci se spune că-i pericol mare să plouă cu grindină. Este considerată cea mai însemnată zi de post. Majoritatea credinciosilor nu mănâncă nimic până la ora amiezii. În această zi nu este bine să înjuri, să porti pizmă, să spui cuiva cuvinte grele. Este o zi în care oamenii trebuie să-si regăsească linistea interioară si să se bucure de pace sufletească. In Vinerea Mare, în cadrul domestic, nu e îngaduit altceva decât să frămânţi şi să coci pască (pe alocuri, e „pogoramânt” şi pentru cozonaci, dar în nici un caz nu se va face piine!). Se ţine post negru, iar principalele griji sunt ca dimineaţa să calci peste un obiect de fier (ca să nu te mai loveşti tot anul!), iar seara să mergi la biserica şi să treci pe sub Sfântul Aer/Epitaf. După slujba Prohodului, nu numai biserica se înconjoară de trei ori, ci şi propria casă, cu luminarea aprinsă adusă de la biserica şi cu care se face cruce pe fiecare perete, ca paza împotriva stihiilor. De altfel, lumânarea – ce e bine să se aprindă şi la Inviere – nu se aruncă, ci se pastrează ca un fel de talisman: o poţi reaprinde peste an, dacă stihiile se răzvrătesc, căci are putere mare şi sfântă. In seara Vinerii Mari se aprind lumânări şi pe la morminte, ce se lasă acolo până se trec de tot (chiar cu riscul de a fi furate de babe şi folosite la fel de fel de farmece).

- Se merge în haine bune la biserică, se înconjoară biserica apoi se merge acasă cu lumânarea aprinsă, se înconjoară casa, apoi lumânarea se stinge şi se păstrează la icoana Maicii Domnului; se aprinde la vreme rea.

CREDINTE

E loc în această zi şi de lecuiri minunate. Se crede că poţi scăpa de guşă dacă ţi-o speli cu apa neîncepută, înainte de răsăritul soarelui: „Vinerea Seacă,/ Guşa seacă!”. Cică dacă nu scapi aşa de guşă, măcar nu-ţ creşte mai mult. De mare efect ar fi şi să te cufunzi de trei ori într-o apă rece în zori, sau să umbli desculţ prin rouă: tot anul bolile te vor ocoli.

- Dacă plouă, va fi an mănos.

- Nu se lucrează la câmp că iese”sec”; nu se coase, că orbeşti;

- Cei bolnavi se scaldă în râu, “să le sece boala”; se culeg flori pentru Christos; se coace pasca (“alte aluaturi nu cresc”).

13. Sâmbăta de dinaintea Învierii Domnului.

Sambata mare este ultima zi de pregătire a Invierii Domnului, când gospodinele pregătesc cea mai mare parte a mâncarurilor tradiţionale, definitivează curăţenia şi fac ultimele retuşuri la hainele pe care le vor îmbrăca la Inviere.

DATINI

- E obligatoriu ca femeile să îmbrace, la slujba de Inviere şi în zilele de Paşti, măcar o cămaşă nouă, cusută în orele de taină ale nopţii, iar bărbaţii să aibă cel puţin o pălărie nouă.

- In seara Sâmbetei Mari există tradiţia focurilor de Paşti. In unele zone focurile se fac în comun, toţi aducând lemne pentru a le întreţine peste noapte (cui nu contribuie, îi merge rău peste an, expunându-se şi riscului de a fi jefuit punitiv de lemne din gard), în altele fiecare casă are focul ei. Focurile de obşte se fac de obicei în apropierea bisericii. Pe alocuri, se dă drumul la vale unei roate în flăcări, pe câte-o coastă de deal. Ceasul Invierii îl vestesc cocoşii. Norocoasă este familia al cărei cocoş cântă primul, căci aceleia îi va merge bine tot anul şi va fi fruntaşă în sat.

- Lumina pascală se ia de la preot şi se întreţine până la întoarcerea acasă.

- Când preotul vesteşte Invierea, oamenii se îmbrăţişează, chiar de nu s-ar cunoaşte între ei.

- Din noaptea Invierii şi până la Rusalii nu se mai stă în genunchi în biserică.

- Unii cresc cocoşi anume pentru praznicul Invierii, iar după slujba îi dăruiesc săracilor.

- In unele părti, înainte de a pleca la slujba Invierii, oamenii se spală pe faţă cu apa proaspătă în care s-au pus un ou roşu, un ban de argint şi un fir de busuioc.

- La biserica se revine spre prânzul primei zile de Paşte, la aşa-numita “A doua Inviere”.

CREDINTE

- La Inviere se merge spălat şi primenit cu hainele cele mai bune, de preferinţă chiar noi. Acum toată lumea trebuie să meargă la biserică, pe-acasă rămânând doar cei neputincioşi.

- Se ung pomii cu aluat de cozonac să fie roditori; se udă vitele cu apă sfiinţită.

- De la biserică se vine acasă cu lumina aprinsă, de la care se aprind şi alte lămpi sau candele, după care e stinsă în grinda casei, însă nu înainte de a înscrie pe aceasta semnul crucii, prin afumare cu flacăra lumânării. Semnul păzeşte casa de rele, iar lumânarea stinsă e bine să se păstreze şi ea, ca şi cea din Vinerea Prohodului, putând fi reaprinsă la primejdie sau necaz, căci e urgie pentru duhurile necurate.

14. Învierea Domnului.

Intrarea în Zilele Luminate.

DATINI

- Prima zi de Paşte e pentru petrecere şi stat acasă: nu se gospodăreşte şi nu se pleacă în vizite sau călătorii. De regulă, finii merg la naşi în a doua zi, cu ouă roşii şi cozonaci. Pentru alte vizite, cea mai potrivită e ziua a treia. Există şi la noi, mai puţin răspândit şi pregnant decât la alţii, obiceiul stropitului de Paşti. Flăcăii umblă din casă în casă “cu udatul”, iar fetele îi cinstesc cu ouă roşii. Pe alocuri, udatul e cu reciprocitate: lunea le stropesc băieţii pe fete, marţea îi stropesc fetele pe băieţi. Daca de-a lungul Săptămânii Patimilor Raiul ar fi, zice-se, închis, de Pasti şi-n tot restul Săptămânii Luminate tot cel ce moare, oricât de păcătos va fi fost, se duce direct în Rai (iar tot cel ce se naşte, şi îndeosebi cel ce prinde la naştere prima bătaie de clopot de după Inviere, va avea mare noroc în viaţa şi mare trecere la Dumnezeu).

- In zona Câmpulung Moldovenesc, datina se deosebeşte prin complexitatea simbolurilor, a credinţei în puterea miraculoasă a rugăciunii de binecuvântare a bucatelor. In zorii zilei de duminică, credincioşii ies în curtea bisericii, se aşează în formă de cerc, purtând lumânările aprinse în mână, în aşteptarea preotului care să sfinţească şi să binecuvânteze bucatele din coşul pascal. In faţa fiecărui gospodar este pregătit un astfel de cos, după orânduiala strămoşilor. In coşul acoperit cu un şervet ţesut cu model specific zonei sunt aşsezate, pe o farfurie, simbolurile bucuriei pentru tot anul: seminţe de mac (ce vor fi aruncate în râu pentru a alunga seceta), sare (ce va fi păstrată pentru a aduce belşug), zahăr (folosit de câte ori vitele vor fi bolnave), făină (pentru ca rodul grâului să fie bogat), ceapa şi usturoi (cu rol de protecţie împotriva insectelor). Deasupra acestei farfurii se aşează pasca, brânza, ouale roşii, dar şi ouăle încondeiate, bani, flori, sfecla roşie cu hrean, şi prăjituri. După sfinţirea acestui cos pascal, ritualul de Paşti se continuă în familie.

- In părţile Sibiului, există obiceiul ca de Paşti să fie împodobit un pom (un arbust) asemănător cu cel de Crăciun. Singura deosebire constă în faptul că în locul globurilor se agaţă ouă vopsite (golite de continutul lor). Farmecul sărbătorii sporeşte cu o podoabă de acest fel.

- O foarte frumoasă datină se pastrează în Maramureş, zona Lăpuşului. Dimineaţa în prima zi de Paşti, copiii (până la vârsta de 9 ani) merg la prieteni şi la vecini să le anunţe Invierea Domnului. Gazda dăruieşte fiecărui urător un ou roşu. La plecare, copiii mulţumesc pentru dar şi urează gospodarilor “Sărbători fericite”. La această sărbătoare, pragul casei trebuie trecut mai întâi de un băiat, pentru ca în acea gospodărie să nu fie discordie tot restul anului.

- In Arges, printre dulciurile pregătite de Sfintele Paşti se numără covrigii cu ou (numiti aşa pentru că în compoziţia lor se adaugă multe oua, 10-15 ouă la 1 kg de făină). Fiecare gospodar se străduieşte să pregătească o astfel de delicatesă, care este şi simbolul belşugului.

- In Banat, la micul dejun din prima zi de Pasti, se practică tradiţia tămâierii bucatelor. Apoi, fiecare mesean primeşte o linguriţă de paşti(vin şi pâine sfinţite). In meniul acestei mese festive se include ouă albe şi mâncăruri tradiţionale, după acestea se continuă masa cu friptura de miel.

- In Tara Moţilor, în noaptea de Paşti se ia toaca de la biserică, se duce în cimitir şi este păzită de feciori. Iar dacă nu au păzit-o bine, şi a fost furată, sunt pedepsiţi ca a doua zi să dea un ospăţ. Dacă aceia care au încercat să fure toaca nu au reusit, atunci ei vor fi cei care vor plăti ospăţul.

- Pe valea Crişului Alb, la Almaş, toată suflarea comunei se adună în curtea bisericii. Femeile şi fetele din localitate se gătesc în straie de sărbătoare, şi vin în curtea bisericii unde vopsesc şi "împistriţesc" (încondeiază) ouă.

- Se sfinţesc cozonacii făcuţi în diferite forme, numiţi în Bucovina „Babele”. Un obicei care se practică numai în Bucovina în noaptea de Inviere este acela că fetele se duc în clopotniţă şi spală limba clopotului cu apă neîncepută. Apa neîncepută înseamnă că după ce apa a fost scoasă de la fântână, cel care o transportă nu vorbeşte până când va fi folosită la spălatul clopotului.Cu această apă se spală apoi fetele în zorii zilei de Paşte ca să fie frumoase tot anul şi aşa cum aleargă oamenii la Inviere când se trag clopotele la biserică, aşa să alerge şi feciorii la ele. In Banat, în dimineaţa zilei de Paşte, copiii se spală pe faţă cu apa proaspătă de la fântâna în care s-au pus un ou roşu şi fire de iarbă verde.

- In Dobrogea, acest obicei este completat cu un bănuţ de argint. In Bucovina, în trecut, feciorii îşi alegeau un crai dintre cei mai harnici pentru a le judeca şi pedepsi toate greşelile făcute de-a lungul anului. Ce-i găsiţi vinovaţi erau purtaţi în jurul bisericii şi la fiecare latură erau loviţi cu vergele de lemn la tălpi pentru a nu mai repeta greşelile în anul viitor.

- După slujba din biserică oamenii se salută cu “Hristos a înviat”, “Adevărat a înviat”.

- Se binecuvântează oamenii la mormintele străbunilor şi se dau daruri de vase la tinerii căsătoriţi ( în satul Rod din Mărginimea Sibiului);

- “Jocul buzduganului” (la Junii Braşovului);

- “Mielul Paştelui”;

- “Ciocnitul ouălor”; fetele trag clopotul, bătrânii se dau în scrânciob să crească mare cânepa;

-”Bricelatul”.

CREDINTE

Se spune că una dintre femeile mironosiţe a adus un coş cu ouă pe care l-a aşezat la picioarele crucii Mântuitorului, acestea fiind înroşite de sângele lui Iisus Hristos. Dar mai există şi alte variante:
Legenda ouălelor roşii: două fete tinere, o româncă şi o evreică, se întorceau de la târg cu coşurile pline de ouă. Ele vorbeau pe drum despre credinţa creştină şi despre Domnul Iisus Hristos. Auzind despre Inviere de la româncă, evreica spunea că nu este adevărat precum ouăle din coşurile lor sunt roşii şi nu albe. Uitându-se în coşuri au văzut că ouăle se înroşiseră şi, de frică, au leşinat. Doi tineri care treceau pe acolo le-au stropit cu apă, iar fetele când s-au trezit le-au dăruit ouă roşii. In amintirea acestei zile, băieţii stropeau cu apă fetele a doua zi de Paşti şi primeau în schimb ouă roşii.

In Duminica Invierii, zic unii, nu se doarme – nici noaptea, nici ziua. Când îţi plouă la cositul finului, înseamnă că a dormit în ziua de Paşte.

- Un obicei în ziua de Paşti e ca la masă, gospodarul să ciocnească un ou roşu cu soţia sa pentru a se întâlni în lumea cealaltă. Oul se tăia apoi în feliuţe mici din care mâncau toţi membri familiei. Ei credeau că dacă au mâncat aceste feliuţe, dacăă se vor rătăci în pădure va fi suficient să îşi amintească cu cine a mâncat oul de Pasti. ca să găsească drumul.

Simbolistica culorilo. Obiceiul incondeierii oualelor:

- Roşu - simbol al sângelui, soarelui, focului, dragostei şi bucuriei de viaţă.

- Negru - absolutism, statornicie, eternitate.

- Galben - lumina, tinereţe, fericire, recolta, ospitalitate.

- Verde - reînnoirea naturii, prospeţime, rodnicie, speranţă.

- Albastru - cer, sănătate, vitalitate.

- Violet - stăpânire de sine, răbdare, încrederea în dreptate. Ornamentica ouălelor decorative este extrem de variata,

Fiecare linie are o semnificaţie deosebită.

- linia dreaptă verticală – viaţa.

- linia dreaptă orizontală – moartea.

- linia dublă dreaptă – eternitatea.

- linia cu dreptunghiuri - gândirea şi cunoaşterea.

- linia uşor ondulată - apa, purificarea.

- spirală – timpul.

- dubla spirală - legatura dintre viaţă şi moarte.

- In Bucovina, fetele se duc în noaptea de Inviere în clopotniţa şi spală limba clopotului cu apa neincepută. Cu această apă se spală pe faţă în zorii zilei de Paşti, ca să fie frumoase tot anul şi aşa cum aleargă oamenii la Inviere când se trag clopotele la biserică, aşa să alerge şi feciorii la ele.

- Se înconjoară casa cu lumânarea aprinsă de la biserică, ca să o protejeze de rele.

16. A treia zi a sărbătoririi Învierii Domnului.

Marţea albă. Matcalău.

DATINI

- Duminica Tomii, numită şi „Paştele cel mic”, imediat următoare Duminicii Invierii, se suprapune cu obscura sărbătoare folclorică a Matcalăului (despre care se spune prin unele părti ca ar fi „fratele mai mic al Pastelui”). Nevăzut oamenilor păcătoşi, Matcalăul e o făptură itinerantă, jumătate omenească, jumătate îngerească.

- Se face pomană pentru morţi, iar tinerii o ţin ca zi a înfrăţirii.

CREDINTE

- se ţine pentru protecţia recoltelor de grindină, trăznete, dăunători, pentru sănătate.

- se aduc prinoase la biserică şi se dau pomană săracilor.

18. Joia Rea. Joia Verde.

Joia Nepomenită. Joia Necurata.

Joile Verzi

In Joile Verzi (următoarele nouă joi de după Paşte, care variază ca număr de la o zonă la alta), dacă se vrea să plouă la timp şi să nu bată piatra, atunci trebuie să nu se lucreze. Mai rar sunt numite şi Joile Grele sau Joile Păzite.

DATINI

- Paparuda. O ceată de fetiţe, uneori doar una singură, poartă pe pielea goală un fel de fustiţă din frunze verzi, cel mai adesea de brusture, dar şi alte accesorii (cununa de bozii, panglici roşii), dansând aşa din casă în casă, bătând din palme sau pocnind din degete, în timp ce asistenţa cântă: „Paparudă, Rudă,/ Vino de ne udă...”. Paparudele sunt stropite bine cu apă rece, se prefac a fugi, dar revin cu urări de noroc şi belsug, iar lumea le răsplăteşte cu daruri felurite: bani, alimente, făina. Paparudele nu sunt duse numai prin gospodării, ci şi pe la toate fântânile de obşte de prin sat, cărora le dau roata şi unde însoţitorii le udă şi mai abitir. La urmă, „straiul” vegetal e „dat pe apă” şi se încinge câte-o petrecere de fete şi flăcăi. Credinţa nestramutată este aceea că „fetiţele deschid ploiţele”. Mai recent se practica ori de cite ori seceta o reclama.

- Se fac pomeni de peşte, colaci, ulcele, se face slobozitul ritual al apei pentru morţi.

CREDINTE

- Potrivit tradiţiilor locului, este nefastă, necurată şi nepomenită.

- În această zi, oamenii nu trebuie să se muncească, pentru a ţine departe tunetele, trăsnetele, viforul şi grindină.

- Unii bucovineni respectă sărbătoarea pentru a scăpa de boală şi pentru ca pomii să aibă rod.

- Nu se lucrează, pentru protecţia sănătăţii, casei şi recoltei..

Izvorul tămăduirii.

DATINI

- Sărbătuarea mântuirii sufletelor.

CREDINTE

- Se ţine pentru mântuirea sufletelor, apărare de boli, belşug.

- Se curăţă izvoarele şi fântânile; sunt sfiinţite apele şi devin vindecătoare (bolnavii se spală).

- Cine se culcă sub frasin îşi visează leacul.

- Preoţii fac slujbe la câmp pentru ploi, ca să fie rodul bogat.

21. Duminica Tomei. Junii Braşovului.

Junii Brasovului

Tradiţia Junilor Braşoveni care coboară din Prund în centrul oraşului, într-o paradă de excepţie, aşteptată atât de localnici, cât şi de turiştii veniţi special în Braşov pentru această manifestare.
Sărbătoarea are loc, anual, în duminica de după Sfintele Paşti. Spectacolul îmbină elemente de mit, ceremonial şi magie. Ruta traditională, urmată cu sfinţenie în fiecare an este următoarea: junii coboară călare în Cetate, după care, în jurul orei 10, se îndreaptă spre Piaţa Prundului, din faţa bisericii Sf. Nicolae, unde se înconjoară statuia eroului necunoscut, nu înainte ca preotul paroh să le sfinţească steagurile printr-o scurtă slujbă. Urmează încolonarea grupurilor după o ordine bine stabilită şi devenită tradiţională: mai întâi Junii Tineri, urmaţi de Junii Bătrâni, Curcani, Dorobanţi, Braşovecheni, Roşiori şi Albiori. Rădăcinile sărbătorii se pierd în negura timpurilor. Nu se mai ştie astăzi dacă sărbătoarea era la origine un ritual de iniţiere a tinerilor sau dacă marca singura zi a anului ăn care populaţiei româneşti îi era permis să intre liber în Braşov. Junii din Schei şi cei din Braşovul Vechi împart tradiţii comune şi au fost uniţi spaţial, înainte de venirea saşilor, care treptat i-au despărţit cu Cetatea. Junii sunt „o orânduială din bătrâni”. Obiceiul are „în desfăşurarea lui elemente de mit, rit, ceremonial şi magie, subordonat celor trei aspecte alcătuitoare: primăvăratic, pascal şi eroic”. In Lunea Paştilor, Junii Tineri, având pălăriile împodobite cu flori, merg la biserică, apoi, se împart în trei grupuri, conduşi de vătaf, armaşul mare şi armaşul mic. In sunetele „Marşului Junilor când merg după ouă”, se îndreaptă spre casele cunoscuţilor şi în special pe la cele cu fete de măritat, pentru obiceiul stropitului. Când ajung la porţi, se adresează cu salutul pascal „Hristos a inviat!“ şi cer voie să stropească. Junii Tineri se vor aduna, aşadar, în Piaţa Prundului pentru unul dintre obiceiurile cele mai pitoreşti şi spectaculoase din ceremonialul Junilor Brasoveni şi Brasovecheni: „aruncarea în tol”. Pe tot parcursul călătoriei, junii sunt întâmpinaţi cu urale şi aplauze, cărora junii le răspund prin a-i invita să-i însoţească la Pietrele lui Solomon, unde are loc o petrecere câmpenească.

22. Sângiorziul Vacilor. Ajunul Sângiorziului.

Buciumul. Mânecătoarea. Săptămâna Neagră.

Lunea Morţilor.

DATINI

- Ajunul Sfântului Gheorghe, adică data de 22 aprilie, este un moment important în calendarul popular românesc, precedând o sărbătoare importantă pentru români. Această zi mai este cunoscută drept Sângiorzul Vacilor, Buciumul sau Mânecatoarea.

- In ajunul zilei de 23 aprilie oamenii pregătesc cu grijă brazde verzi, tăiate sub formă pătrată, în care înfig ramuri înmugurite de salcie şi flori galbene de primăvară cunoscute, în Bucovina, sub numele de calce. In noaptea sau dimineaţa zilei de SanGiorz capul familiei, întotdeauna un bărbat, aşează brazdele, astfel împodobite, "de strajă "la stâlpii porţilor şi ai caselor, la ferestrele şi uşile caselor şi grajdurilor, în grădini şi pe mormintele din cimitire. Se crede că, astfel, oamenii, vitele şi semănăturile erau protejate de forţele malefice, ce deveneau extrem de active în acest moment de început a anului pastoral. In Bucovina, brazdele şi ramurile verzi erau păstrate peste an pentru a fi folosite drept leacuri împotriva frigurilor sau pentru a fi amestecate în hrana animalelor (în credinţa că acestea vor fi protejate de puterea malefică a strigoilor) şi pentru a fi puse în cuibarele cloştilor (pentru a avea pui cât mai mulţi şi pentru a le feri de boli şi ulii).

CREDINTE

- Tradiţia populară spune că cine se plimbă dimineaţa, înainte să răsară soarele, prin holdele pline de rouă, va fi sănătos.

- In această noapte se deschid cerurile, pentru a da putere pomilor să înflorească. Pentru că Sângiorz este stăpânul verii, oamenii plantează în faţa casei un pom verde. Dacă acesta se prinde, spun că pomul le-a fost dat de Sângiorz.

- Pentru a fi ageri şi sănătoşi tot anul, oamenii se bat cu urzici.

- Pentru a fi ageri şi sănătoşi tot anul, oamenii se bat cu urzici.

- In această noapte oamenii nu dorm, pentru că altfel vor fi somnoroşi tot anul.

- Se spune că în această noapte apar flăcări deasupra locurilor unde sunt îngropate comori.

- In seara de dinaintea sărbătorii Sângiorz, bărbaţii nu trebuie să iasă afară cu capul descoperit.

- Pentru a avea noroc, în ajunul Sângiorz, oamenii fac focul viu”. Acesta este aprins de feciori necăsătoriţi, prin frecarea lemnelor uscate. Scopul acestui foc este acela de a purifica spaţiul de forţele malefice, de a îndepărta vrăjitoarele şi pagubele provocate de natură. Spre deosebire de focul obişnuit, aprins cu amnarul sau chibritul, focul viu este aprins cu ajutorul lemnelor uscate, prin rotaţia lemnului moale pe lemnul tare. Oamenii sar peste acest foc, spunând formule magice. Focul rămâne aprins până când turmele coboară de la munte. Din cenuşa focului viu amestecată cu alte plante, se pregătesc medicamente pentru boli de piele. Se spune că în această noapte apar flăcări deasupra locurilor unde sunt îngropate comori.

- In ajunul zilei de Sângiorz, fetele de măritat credeau că îşi pot vedea ursitul dacă priveau, în această noapte, într-o cofă plină cu apă.

23. Sângiorziul. Anul Nou al Ciobanilor.

Sangiorz.

DATINI

- Blojul( care poarta si numele de Sângiorz, Papaluga, Mujug, Moroi, Plugar ). Tot ritualul are loc în cadrul cetei de feciori. Aceştia se întâlnesc în pădure, în ajunul Sângiorz şi, în jurul unui foc, îl aleg pe cel care va juca rolul Sângiorzului. Naşterea este simbolizată de îmbrăcarea acestuia în elemente de vegetaţie crengi verzi de tei, fag etc. şi punerea pe cap a unui coif confecţionat din coaja de cireş sălbatic. In picioare va purta opinci din coaja de copac, iar în mână un băţ, împodobit şi el cu ramuri verzi. Ceilalţi flăcăi din ceată poartă şi ei fluiere sau buciume făcute din scoarţa unor copaci. In dimineaţa de Sângiorz, ceata deghizată pleacă pe uliţele satului, strigând şi cântând. In curţi, Sangiorzul dansează, încearcă să urzice oamenii şi se fereşte să fie udat. Dacă un gospodar reuşeşte să ude Blojul apărat de ceata sa, acesta este un semn rău pentru semănăturile şi vitele acestuia. Ceata de feciori primeşte daruri care sunt strânse de unul dintre ei, numit Cloşca sau Slujnica. După ce termină de umblat prin curţile oamenilor, Blojul este dezbrăcat de hainele alcătuite din frunze si aruncat în apă, sugerând îmbătrânirea şi moartea. Hainele sunt date jos în pădure, într-un lan de grâu, în curtea primului gospodar care a ieşit la arat sau pe malul apei şi sunt uneori înmormântate ritualic. Acestea au valenţe magice pozitive cresc rodul holdelor, apără vitele, aduc noroc şi sănătate. In unele regiuni, din aceste ramuri de copac care au alcătuit costumul Blojului se fac cununile mirilor. Timpul prielnic pentru semănături şi pentru turmele de vite.

- O altă datină care se săvârseşte acum e împodobirea doniţelor de muls vacile cu multă verdeaţă şi flori de primăvara.

CREDINTE

- Dacă plouă de Sf. Gheorghe, va fi an mănos; dacă pică în sec (post) va fi laptele slab.

- Oamenii se scaldă dimineaţa în rîu, se spală cu rouă, se cântăresc, se urzică, beau vin roşu pentru a fi sănătoşi şi vioi tot anul. Se dă lapte de pomană (Moşii ).

- Se aduc “sânjorji” (crengi de fag) care se pun la sâlpul porţii pentru apărare de rău şi belşug în casă.

- Pentru a fi sănătoşi tot anul, dis de dimineaţă, înainte să răsară soarele, oamenii se scaldă într-o apă curgătoare.

- Fetele seamănă busuioc şi ţin seminţele în gură, pentru a creşte şi a mirosi frumos.

- Tot dimineata, înainte de a mânca, oamenii se cântăresc, pentru a fi feriţi de farmece, pentru a fi sănătoşi şi pentru a trăi mult.

- Gunoiul din această zi este aşezat la rădăcina pomilor, pentru că aceştia să rodească.

- Dacă e rouă multă sau ceaţă în această zi, anul va fi îmbelşugat.

- In dimineaţa zilei de 23 aprilie tot ele, fetele, puneau în mijlocul drumului brazde verzi, împodobite cu coroniţe, pentru a observa, pe furiş, care fecior va călca peste ele. Dacă flăcăii ce le erau dragi nu călcau pe coroniţe, fetele credeau că în acel an se vor căsători. Brazdele şi coroniţele erau păstrate peste an, pentru a fi folosite ca remediu în ameliorarea diferitelor boli sau pentru a se face cu ele farmece de dragoste.

- Flăcăii, pentru a nu rămâne mai prejos decât fetele, căutau, în dimineaţa zilei de 23 aprilie, iarba fiarelor, planta miraculoasă ce putea să sfărâme lacătele şi lanţurile sau putea să le confere lor, flăcăilor, proprietăţi miraculoase, în ajunul sărbătorii, tinerii mergeau într-o dumbravă din pădurea localităţii în care trăiau, ducând cu ei câte o cofa cu apă neîncepută. Fiecare tânăr îşi ascundea vasul într-un loc doar de el ştiut rostind numele fetei ce-i e dragă. Apoi, până la ivirea zorilor se prindeau cu toţii în horă, spun cimilituri sau cântă din fluiere.

- La răsăritul soarelui fiecare privea în cofa cu apă. Dacă în vas se află un fir de iarbă, credeau că se vor căsători cu fata iubită şi că vor trăi împreună până la adânci bătrâneti. Dacă în apă se află o floare uscată sau veştedă, e semn că tânărul nu se va însura în acel an.

- Fetele seamănă busuioc şi ţin seminţele în gură, pentru a creşte şi a mirosi frumos.

Xxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxx


Anul nou al ciobanilor.

Se aleg ciobanii carora li se dau in primire oile pana la sarbatoarea Sf. Dumitru (26 octombrie).

Prima mulsoare a turmei de oi, Sambra Oilor, se incheie cu o frumoasa petrecere campeneasca unde se mananca alimente specifice (balmos, mamaliga fiarta in lapte si cu adaos de unt, mielul fript haiduceste, colacii deSangiorz, casul de la prima mulsoare), se canta si se joaca dupa melodii pastoresti. Obiceiul este cunoscut, cu variante locale si in diferite stadii de evolutie, de toti crescatorii de oi- Arietul, Ruptul Sterpelor, Masurisul Oilor. Dupa numeroase activitati practice (inchiderea tarinelor, construirea sau repararea stanilor, intarcatul mieilor, tunsul oilor si berbecilor) si juridice (asocierea proprietarilor de oi pentru formarea stanei, insemnarea oilor, angajarea ciobanilor, plata pasunatului etc.), la Sambra Oilor se masura si se cresta pe rabojul de lemn laptele de la oile fiecarui sambras dupa care se calcula cantitatea de branza cuvenita la spargerea stanei (Alesul, Rascolul). Pentru a obtine o cantitate de lapte cat mai mare la “masurisul” oilor, proprietarii isi pasuneau si pazeau ei insisi oile in noaptea de 22/23 aprilie si apoi le mulgeau in ziua de 23 aprilie. Din primul lapte al stanei se prepara un cas care se impartea intre proprietarii oilor. Activitatile practice si juridice erau insotite de numeroase acte rituale menite sa apere stana si ciobanii de fortele malefice pe timpul verii: aprinderea Focului Viu, afumarea ciobanilor si oilor, alungarea prin strigate si zgomote a vrajitoarelor care fura sporul laptelui, anularea puterii cucului de a lua sau de a strica laptele prin practica magica “Cucu! – Rascucu!”, purificarea oilor si stapanilor de oi prin stropirea lor cu apa sfintita, scaldatul ritual in apa curata a raurilor sau spalatul cu roua plantelor, prepararea unor alimente rituale, sacrificarea mielului, pronuntarea formulelor magice etc.

24. Poitra lui Sângiorz.

25. Joia verde. Marcul boilor.

DATINI

- Nu se ară, nu se înjugă vitele, li se dă fân din mână şi sunt lăsate să păşuneze în voie.

- Nu se dă din casă; nu se bate nimic; nu se lucrează doar se face clacă la popa.

CREDINTE

- Se schimbă timpul în căldură mai mare.

30. Caloianul. Ajunul Armindenului.

Caloianul.

In unele zone, se umbla acum cu Caloianul (sau Mumulita Ploii), un simulacru de papusa (impodobita rudimentar, cu cirpe, coji de oua rosii si flori) pe un simulacru de nasalie, cu care copiii fac procesiune de aducerea ploii („Ene, Ene,/ Caloiene,/ Deschide[-ti] portitele,/ Sa curga ploitele...” etc.). La sfirsit, in unele parti Caloinul se ingroapa (ca sa fie dezgropat dupa o zi sau trei), in altele se da direct pe o apa curgatoare (sau se arunca pur si simplu in vreo fintina). Ca si Paparuda, Caloianul nu mai are o data anume, ci se face cind cere vremea.

Ajunul Armindenului.

DATINI

CREDINTE

- Femeile nu lucrează, ca apărare de vifor şi grindină.

FLORAR, FRUNZAR

Dacă plouă în mai şi tună des, în iunie va fi frumos, uscat, va fi belşug la porumb, fân, vin; dacă sunt gândaci mulţi, va fi an mănos. Se seamănă in şi cânepă (după 13), hrişcă (după 19),ridichi, castraveţi, fasole, tutun (la mijlocul lunii). Se curăţă pomii de gândaci. Se bea pelin.

1. Armindeni, Începătorul verii.. Ziua pelinului.

DATINI

- Această zi este dedicată protectorului vitelor, cailor, holdelor, viilor şi livezilor: se numeşte Armindeni în popor şi este celebrată în fiecare an pe 1 mai. Armindeni, este o sărbătoare dedicată odihnei pămîntului, pentru ca acesta să dea roade bune şi, mai ales, pentru sănătatea vitelor. Este ziua petrecerilor la iarbă verde, a serbărilor câmpeneşti, stropite din belşug cu vin pelin. De fapt, vinul pelin este unul dintre elementele centrale ale ritualurilor acestei zile.

- Armindenii se serbează pentru odihna pămîntului, pentru ca acesta să dea roade bune şi, mai ales, pentru sănătatea vitelor.

- Se petrece la iarbă verde, se sărbătoreşte câmpeneşte, ziua se “stropeşte” din belşug cu vin pelin. De fapt, vinul pelin este unul dintre elementele centrale ale ritualurilor acestei zile.

- De Armindeni are loc şi Băutul Mărţişorului, o petrecere cîmpenească ocazionată de scoaterea mărţişorului agăţat în piept, în pomi sau legat la mînă în ziua Dochiei (1 martie).

- Armindeniul este, o ramură verde sau un pom curăţat de crengi pînă aproape de vîrf şi împodobit cu flori şi spice de grîu, simbolizînd un vechi zeu al vegetaţiei, care proteja recoltele şi animalele. Ramura este adusă din pădure cu o zi înainte, iar de 1 Mai se pune în faţa casei, unde se lasă pînă la seceriş. Din lemnul Armindeniului se face foc atunci cînd se coace prima pîine făcută din făina grîului nou.

- De Armindeni există obiceiul împodobirii cu ramuri verzi a stîlpilor porţilor şi caselor, a intrărilor în adăposturile vitelor şi în alte anexe ale gospodăriei.

CREDINTE

- Armindeni este şi o sărbătoare viticolă, îndreptată mai ales către conservarea vinului vechi. Sărbătoarea se ţine pentru ca vinul de anul trecut "să nu facă flori" şi să fie protejat astfel prin intermediul plantei magice a anotimpului, pelinul.

- Considerat plantă miraculoasă, pelinul este purtat la pălărie, în sîn, era pus pe mese şi în paturi pentru a alunga duhurile rele.

Armindeniul este şi sărbătoarea boilor. În această zi nu se pune mîna pe coarnele boilor şi nu se înjugă animalele, existînd credinţa că altfel dobitoacele vor pieri.

- Sărbătoarea este respectată şi de podgoreni pentru ca viile să le dea rod bogat.

- Se bea vin pelin pentru înnoirea sîngelui şi sănătatea oamenilor.

De Armindeni, femeile nu frămîntă pîine, că altfel mucezeşte, şi merg pe cîmp să caute ierburi de leac.

- În popor,pelinul adunat de 1 mai era un leac apreciat în tratarea malariei, durerilor de stomac, umflăturilor şi bolilor de ochi.

-Oamenii nu muncesc, spunînd că nici rîndunelele nu-şi lipesc cuibul în această zi. Petrec şi speră că vor avea o vară cu vreme frumoasă, iar ziua de Armindeni le arată acest lucru: dacă plouă în Ziua Pelinului, va mai ploua încă 40 de zile.

- Se serbează pentru odihna pământului, ca să rodească, să nu bată grindina, să nu fie dăunători, să fie vitele sănătoase, vinul bun, oamenii sănătoşi) prin petreceri la iarbă verde unde se mănâncă miel şi caş şi se bea vin roşu cu pelin.

- Dimineaţa oamenii se spală cu rouă (de sănătate).

- La casele cu fete se pun puieţi de mesteceni în faţa porţii.

- Nu se înjugă vitele, nu se lucrează la câmp că recolta va fi distrusă de grindină (se seamănă totuşi fasole, pepeni, castraveţi care vor fi feriţi de viermi).

- Se ţine pentru trai bun în familie, protecţia recoltelor (mai ales porumbul).

- Fetele cumpără vin din banul de argint de mărţişor pentru a fi frumoase.

2. joia verde.

3. Nunta şoarecilor.

5. Săptămâna rusaliilor. Sfredelul rusaliilor. buciumulul rusaliilor.

Această sărbătoare se află în datina populară sub auspiciul ielelor. Ielele sunt fapturi feminine supranaturale intilnite in mitologia romaneasca, foarte raspindite in superstitii, carora nu li se poate stabili insa un profil precis, din cauza marii diversitati a variantelor folclorice. Totusi, cel mai frecvent, Ielele sunt descrise ca niste fecioare zanatice, cu o mare putere de seductie si cu puteri magice, avind aceleasi atribute ca Nimfele, Naiadele, Dryadele, sau chiar si ca Sirenele. Ielele locuiesc in vazduh, in paduri sau in pesteri, in munti, pe stinci sau pe maluri de ape, in balarii sau la raspintii, scaldindu-se adesea in izvoare. Se crede despre ele ca apar in special noaptea la lumina lunii, rotindu-se in hora, in locuri retrase (poieni silvestre, iazuri, maluri de riuri, rascruci, vetre parasite sau chiar in vazduh, dansind goale, numai cu sinii goi, cu parul despletit, mai rar cu vestmint de zale sau infasurate in valuri transparente si cu clopotei la picioare); dansul lor specific este hora; locul pe care au dansat ramine ars ca de foc, iarba nemaiputind creste pe locul batatorit, iar crengile copacilor din jur fiind pirlite; mai tirziu, cind iarba rasare din nou, culoarea acesteia este verde-intunecata, nu e pascuta de vite, iar terenul devine prielnic inmultirii ciupercilor din specia "lingura zinei". Ielele apar uneori cu trup, alteori sint doar naluci imateriale, cu aspect iluzoriu de tinere femei vesele; de obicei, folclorul le reprezinta tinere si frumoase, voluptuoase si seducatoare, nemuritoare, zburdalnice pina la delir, vindicative si rele, fara a fi totusi structural malefice. Ielele vin fie in numar nelimitat, fie umbla in cete de sapte, uneori chiar 3. Nu sint considerate, in general, genii rele; ele se rabuna doar atunci cind sint provocate, ofensate sau vazute in timpul dansului (in mod obisnuit sint invizibile, putind fi zarite rareori si numai noaptea), insa atunci pedepsesc pe cel vinovat pocindu-l, dupa ce l-au adormit cu cintecul si cu virtejul horei jucate in jurul acestuia de trei ori. Principalele lor insusiri sint coregrafia si cintecul vocal cu care, ca si Sirenele, isi vrajesc ascultatorii. O traditie spune ca "ielele beau noaptea apa de prin fintini si oricine va bea dupa dinsele, il pocesc". Ielele nu duc o viata individuala: cetele lor se aduna in aer, ele pot zbura, cu sau fara aripi, si se pot deplasa cu viteze fabuloase, parcurgind "noua mari si noua tari" intr-o singura noapte, uneori folosind trasuri cu cai de foc. Ielele apar pe stinci singuratice, in poieni sau in anumiti copaci ca paltinul si nucul, rareori la rascruci de drumuri. In aproape toate descrierile care li se fac, Ielele apar acorporale. Foarte importanta in sistemul lor de seductie este imbracamintea. Vesmintele lor cel mai adesea sint vaporoase, de matase ori din in, de obicei translucide sau chiar stravezii, prin care li se zaresc sinii. Intilnirea cu Ielele este in asemenea conditii extrem de periculoasa pentru oameni. Poporul a consacrat si citeva sarbatori pentru Iele - Rusaliile, Stratul, Sfredelul sau Bulciul Rusaliilor, cele 9 joi de dupa Pasti, Marina, sf. Foca - ce trebuie respectate; cei care ignora aceste sarbatori vor avea de-a face cu minia Ielelor: barbatii si femeile care lucreaza in timpul acestor sarbatori sint ridicati in virtejuri de pe pamint, chinuiti si "smintiti", la fel ca oamenii care au calcat locul batatorit de Hora Ielelor (in aceasta situatie cei vinovati sint prinsi in hora, intr-un dans demential care ii duce la nebunie), oameni si vite mor in mod misterios, apare grindina, se produc inundatii catastrofale, se usuca pomi, casele iau foc, alti oameni sint paralizati sau schiloditi. Toti cei care au reusit sa invete si sa cinte cintecele Ielelor sint rapiti si dispar fara urma. Nici cei care dorm sub arborii considerati de Iele proprietate intangibila, sau beau din izvoarele, din fintinile sau din iazurile lor ori din vasele de gospodarie care au fost uitate afara peste noapte, descoperite, nu scapa de razbunarea Ielelor. Pedepse cumplite primesc cei care refuza invitatia la hora sau care le imita gesturile ridiculizindu-le. Cine, din intimplare, le aude cintecul, ramine mut.

DATINI

- Rusaliile reprezinta sarbatoarea populara care se celebreaza in aceeasi zi cu Cincizecimea, fiind dedicata indeosebi spiritelor mortilor. Crestinii praznuiesc Rusaliile între trei zile şi opt zile. In mitologia romaneasca, sunt considerate femei fabuloase din categoria Ielelor, fiicele lui Rusalim Imparat. In “Description Moldaviae“, Dimitrie Cantemir numea Ielele “nimfe ale aerului, indragostite cel mai des de tinerii mai frumosi“.

- Un obicei unic in tara aduna, de Rusalii, in localitatea clujeana Batin, sute de turisti. Numele obiceiului este “impanatul boului“ si consta intr-o procesiune care se desfasoara pe ulitele satului, personajul principal fiind un bou impodobit cu ghirlande de flori. In fata parohiei, preotul satului il sfinteste, apoi da de baut participantilor. Boul este, la un moment dat, eliberat si, conform traditiei, o fecioara “il stapaneste“, apoi face de trei ori cu el ocolul unei mese, in incurajarile asistentei. Potrivit datinii, fata se va marita intr-un an.

- Satenii de pe Valea Gurghiului (judetul Mures) sarbatoresc in fiecare an, dupa Rusalii, obiceiul numit “udatul nevestelor“. Conform traditiei, numai femeile care vor fi udate vor fi mai sanatoase si mai frumoase.

- Sărbătoarea se tine de la prânz, se poate semana cânepa;

- Se culeg buruieni de leac;

- Se sfredelesc urechile fetitelor pentru cercei.

- Se constituie ceata Calusarilor care joaca pâna la Rusalii (singurii “specializaţi” în lupta contra răului).

CREDINTE

- Nu se scalda ca-i pericol de înec.

- Se poarta pelin la brâu si se pune în pat, ca apara de rele.

- Nu se lucrează la câmp, ca apărare de boli.

- Se culeg plante de leac; se poartă pelin la brâu, se pune şi în pat să apere de rele.

- Se sfredelesc urechile fetiţelor pentru cercei.

7. Ropotinul. Marţea ţestelor.

Marţea de trăznet. Tretunul

De Ropotin, potrivit tradiţiei, femeile satului se adună mai multe laolaltă, strâng lut, îl umezesc cu apă, adaugă şi pleavă, îl bat cu beţele şi îl calcă în picioare. Apoi se trece la modelarea ţestului, în formă de clopot cel mai adesea. Odată format, ţestul se lasă să se usuce şi se dă cu var. Pe margini se înfig rămurele verzi şi flori, existînd credinţa că astfel ţestul nu va crăpa. În plus, pâinea ce va fi coaptă în el se va auri frumos. Ţesturile se confecţionează doar la Ropotin, când femeile fac din lut şi capacele cu care astupă gura sobelor şi cuptoarelor de pîine. După terminarea lucrului, femeile petrec cu mâncare şi băutură şi îşi pot permite să fie aspre cu bărbaţii. În popor se socoteşte că e o zi în care trăznetele pot fi periculoase, de aceea nu se lucrează în camp deschis.

9. Joia verde.

10. Strat de rusalii. Todorusele.

Dupa comportament, in această par sa fie niste zine mai blinde, care acum petrec cu Sintoaderii (Caii lui Sintoader?) si-ti dau pace daca nu le tulburi, nemanifestind rautatea gratuita a Ielelor. Daca le tii ziua, le ai chiar de partea ta. In principiu, femeile si fetele nu lucreaza in aceasta zi, dar in fapt pot culege buruieni de leac sau pot semana cinepa. Asa cum Miezul Paresimilor marcheaza jumatatea Postului Mare, Tudorusalele marcheaza jumatatea Cincizecimii (mijlocul perioadei dintre Pasti si Rusalii).

11. Praznicul rusaliilor.

12. Ghermanul.

DATINI

CREDINTE

- Nu se lucrează ca să nu strice viermii şi piatra recoltele.

Harmanul viermilor.

DATINI

CREDINTE

- Femeile nu lucrează pamantul ca să nu faca legumele, vitele si branza viermii; sa nu bata grindina; sa nu atace luipii sa nu fure uliu puii.

14. Ropotinul. Marţea ţestelor.

16. Joia verde.

18. Moşii de lapte. Intrarea în săptămâna cailor.

În această săptămână este obiceiul alergatului cailor albi şi negri, văzută ca bătălia dintre noapte şi zi, în special la schimbarea anotimpului.

21. Ropotinul. Marţea ţestelor. Constandinul puilor.

22. Moşii de ispas. Bălţatele, pestriţele. Ajunul Ispasului.

DATINI

- Nu se lucrează jumătate de zi.

CREDINTE

- Se pasc vitele în holde ca să fie frumoase şi lăptoase, se bat cu leuştean.

- Se buciumă să se alunge fermecătoarele şi strigoii.

- Femeile adună plante de leac, împodobesc casa cu flori şi leuştean.

- Noaptea “înfloreşte feriga” şi alunul care culese sunt bune de farmece de dragoste.

23. Ispasul. Paştele cailor. joia iepelor.

DATINI

- În ziua de joi a Săptămânii cailor, aşa-numita “joia iepelor”, erau culese diferite plante pentru a se face o leşie cu proprietăţi speciale. Fetele se primeneau pe faţă cu rouă, apoi mergeau la pădure dis-de-dimineaţă, pentru a culege “popilnic”.

- Căluşarii joacă, ”ocolirea troiţelor” (din Sibiel, în Mărginimea Sibiului).

CREDINTE

- Cu leşia obţinută se spălau pe cap pentru a le merge bine tot anul. Datina era ca până în acestă zi de joi să se încheie torsul tuturor firelor de lână sau de cânepă, în caz contrar, femeile leneşe fiind pedepsite de Joimăriţa, o arătare îngrozitoare, care le ardea mâinile şi unghiile. Tradiţia se leagă de credinţa în lucrul bine făcut şi încheiat la timp.

- Se ţine de teama grindinei, lupilor, accidentelor; se fac slujbe cu botez afară pentru belşugul holdelor;

- Oamenii sunt veseli, se bat cu leuştean şi-l poartă la brâu, să fie apăraţi de strigoi.

- Nnu se dă din casă foc, sare; nu se mai seamănă că nu rodeşte.

- Se pun în casă şi la poartă frunze verzi care vor fi bune de leac.

- Se dau pomeni (azimă caldă, ceapă verde, rachiu); “sufletele străbunilor pleacă spre cer”;

- Femeile dau lapte cu păsat; ciobanii primesc un caş şi uneori un miel.

25. Nedeea lui Ispas. Ioan Fierbe-Piatră.

DATINI

- Se serbează făcând petreceri cu rudele.

CREDINTE

- Nu se lucrează de teama loviturilor, nebuniei, grindinei.

27. Oarbele şchioapele. Lunea rătăcită.

28. Bălţatele.

DATINI

CREDINTE

- Sărbătoarea se ţine de la amiază pentru protejarea de tunete, grindină, vifore.

30. Joia verde.

31. Irimia.

CIREŞAR

Dacă fulgeră şi tună, vara va fi ploioasă şi belşug la grâu;dacă plouă mult strică via şi strugurii; dacă e uscat, va fi belşug la mălai şi struguri mulţi; dacă sunt omizi, va fi recoltă bună la grâu şi struguri. Nu se mână oile la locuri umede să nu facă gălbează. Se seamănă ridichile de toamnă şi guliile şi conopidă pe iarnă; se sapă viile a doua oară.

  1. Sâmbăta rusaliilor. Ajunul zilei naşterii Bisericii Creştine. Moşii de rusalii. Moşii cei mari. Moşii de sâmburi. Moşii de vară. ZI de pomenire a strămoşilor. Naşterea caluşului.

DATINI

- Mosii de vara sau de Rusalii cea mai importanta sărbătoare de moşi, cind este obiceiul sa se tina si tirguri mari, unde oamenii gasesc cele necesare pomenilor, dar si prilej de veselie si desfatare. In mod traditional, se crede ca sufletele mortilor/mosilor, dupa ce parasesc mormintele in Joia Mare sau Seaca (cea de dinaintea Pastilor), se preumbla printre cei vii, inapoindu-se la locul lor fie in ajunul Rusaliilor, fie la Rusitori (pe alocuri: sarbatoare a despartirii de morti, tinuta la 7 sau 9 zile dupa Rusalii).

- Se dau de pomană pentru morţi, plăcinte, păsat de porumb, lapte, ceapă, usturoi verde, cireşe, apă, în vase noi, împodobite cu flori.

- Se ţine până la amiază, apoi se lucrează dar nu se toarce, nu se mătură, nu se dă gunoiul afară.

- Obiceiuri: “Goana Rusaliilor”( o fac tinerele fete, pentru alungarea relelor).

- Noaptea “înfloreşte feriga”.

- Se duc crenguţe cu frunze de tei la biserică.

CREDINTE

- Dacă plouă va fi an mănos; se buciumă pentru a aduna ploile pentru vară.

- Se ung uşile şi ferestrele cu usturoi şi leuştean ca apărare de duhuri.

- Se împodobesc uşile şi casele cu crengi de tei, care vor fi bune de leac.

2.Duminica mare, rusaliile.

DATINI

- Obiceiuri: “datul de văr sau surată” (tinerii astfel “legaţi” îşi dau blide cu mâncare pomană unii altora), jocul “Căluşarilor”. Calusarii executa un ritual magic, care evolueaza in jurul fructului de alun numit „calus”.
Calusarii se joaca in timpul Rusaliilor cand timp de doua-trei saptamani calusarii merg in sate pentru a-i vindeca pe cei bolnavi cu puterea pe care au dobandit-o. Prin acest dans se protejeaza oameni, vite, recolte de fortele malefice. Rusaliile sunt un fel de iele care danseaza, deosebit de frumos, noaptea in cerc, in aer sau pe pamant. Daca sunt vazute de un muritor sau acesta calca pe locul in care au dansat (acolo unde iarba este arsa) se imbolnaveste greu. Rusaliile pot lua mintile oamenilor, acestia cazand intr-un fel de transa care nu poate fi vindecata de medici, ci doar prin dansul calusarilor. Mai intai se identifica spiritul bolii de catre vataful calusarilor. Apoi vataful atinge cu steagul (care are la capat o legatura de usturoi, una de pelin si un snur rosu) pe unul din calusari. In dansul lor magic exista un moment cand unul dintre executanti este doborat la pamant cu steagul de alun. Cei care joaca sunt initiati dupa un ritual secret bine pastrat pentru a fi demni de a juca acest dans. Calusarul atins cade la pamant, preluand astfel asupra lui raul care iese din cel bolnav.
Acest dans si-a pierdut in timp semnificatia magica, devenind un dans care se caracterizeaza prin forta, agilitate, ritm. Calusarii au puterea de a izgoni bolile cronice, iar vindecarea se face astfel: dupa ce bolnavul s-a asternut la pamint, aceia incep sariturile lor si, la un anumit loc al cintecului, calca, unul dupa altul, de la cap pina la picioare, pe cel culcat; in sfirsit, ii sufla la ureche citeva cuvinte anume ticluite si poruncesc bolii sa iasa”. Daca bolnavul nu se lecuieste nici asa, se zice ca nu mai are scapare.

CREDINTE

- Sarbatoarea bisericeasca a Pogoririi Sfintului Duh, la 50 de zile dupa Paste (de unde si denumirea paralela de Cincizecime), urmata imediat de cea a Sfintei Treimi, poarta in popor numele de “Rusalii”. Duminica de Rusalii se numeste si Duminica Mare. Acum se sfintesc hotarele, se aduna tinerii la hore si se fac, iarasi, “infratiri” si “insuratiri”. Cu Rusaliile se incheie ciclul pascal.

- Se spune ca barbatii si femeile care lucreaza de Rusalii sint ridicati in virtejuri de pe pamint, chinuiti si ismintitii. Multi gospodari de la sate ne-au povestit cum, in zi senina ca si cristalul, s-au trezit cu finul abia strans in claie dintr-o data luat si dus de Vintoase - un fel de vartej format din curenti turbionari care se formeaza istantaneu si dispar undeva prin paduri. Obiectele prinse in acele virtejuri sint risipite pe distante foarte mari. Se spune totodata ca oamenii ori vitele care au calcat locul batatorit de Hora Ielelor mor in mod misterios. Grindina, inundatiile catastrofale, uscarea pomilor din aceasta perioada a anului sunt atribuite tot puterilor malefice ale acestor fapturi. La tara spre exemplu, daca un barbat ramine olog dupa ce s-a culcat pe cimp, satenii considera ca a fost pedepsit de Iele. Nici cei care dorm sub arborii considerati de Iele proprietate intangibila sau beau din izvoarele, din fantanile sau din iazurile lor ori din vasele de gospodarie care au fost uitate afara peste noapte, descoperite, nu scapa de razbunarea Ielelor. Pedepse cumplite primesc cei care refuza invitatia la hora sau care le imita gesturile ridiculizindu-le. Cine, din intimplare, le aude cintecul, ramane mut.

- Dacă este timp frumos va fi vara frumoasă.

- Cine lucrează “este luat de Rusalii,înebuneşte).

- Femeile poartă pelin şi beau vin cu pelin pentru a fi voinice, sănătoase.

- Se dau pomană , de la amiază, pentru cei vii, străchini.

- La biserică se îngenunchiază pe iarbă şi frunze de tei care apoi se folosesc la îndepărtarea relelor.

- De acum se poate dormi afară.

3. A doua zi de rusalii.

Troiţa. Sf.Treime. Zilele căluşului.

DATINI

- Jocul Căluşului.

CREDINTE

- Se face aghiazmă şi se stropesc holdele ca să fie îmbelşugată recolta.

- Joacă “Căluşarii”pentru a îndepărta bolile şi a aduce noroc(“luatul din căluş”).

- Se culeg buruieni de leac.

- Următoarele zile din săptămână se ţin pentru protecţia sănătăţii şi a recoltelor.

4. A treia zi de rusalii.

Marţea mânioasă, Tretunul.

DATINI

CREDINTE

- Nu se lucrează la câmp să fie apărată recolta de trăznete, furtuni, grindină.

- Nu se lucrează ca protecţiede trăznete, lovituri.

6. Joia nepomenită. Buciumul rusaliilor.

Bulcile.

DATINI

CREDINTE

- Se ţine ca protecţiea treburilor gospodăriei şi culturilor, de grindină, a oamenilor, de boli.

- Cine se supără va fi supărat tot anul şi-i va merge în gospodărie pe dos.

8. Rusitorii. Rusitoarele.

Sâmbăta pietrii.

DATINI

CREDINTE

- Se ţine ca apărare de grindină.

9. Duminica tuturor sfinţilor. Lăsatul secului de Sânpetru.

10. Lunea încurcată.

DATINI

- Oamenii mănâncă la câmp ceapă verde şi beau pelin.

- Se scoate ramura pusă de Rusalii la streaşină.

CREDINTE

- Sărbătoarea se ţine pentru sănătatea vitelor.

11. Spartul caluşului. Marţea caluşului.

Vartolomeul grâului. Marţea rusitorilor

DATINI

- În popor se consideră că în această zi când înfloreşte teiul se pot face ritualuri de protejare impotriva răului.

CREDINTE

- Există credinţa că în această zi “sufletele morţilor se odihnesc după uşă,înainte de a pleca”, se mătură locul.

- Se ţine să aibă grâul rod, să nu-l strice grindina, vîntoasele şi să nu-l mănânce păsările.

12. Onufrie.

13. Eliseiul grâului. Joia mânioasă.

DATINI

- “Paparudele”; Secerarea orzului şi Eliseiul grâului (obiceiuri pentru sporul recoltei), se ţine să nu fie grâul sec,să nu facă tăciune, să nu se măneze holdele şi viile, să fie apărate vitele.

CREDINTE

- Sărbătoarea se ţine pentru protecţia recoltelor, vitelor şi sănătăţii oamenilor.

19. Iuda.

23. Moşii de sânziene. Ajunul Sântion.

24. Sânziene. Drăgaica. Amuţitul cucului. Sântion de vara.

Sărbătoarea marcheaza inceputul verii, pentru ca pe 21 iunie este solstitiul de vara sau vara astronomica. Soarele se afla pe bolta in cel mai inalt punct deasupra Ecuatorului, iar pe pamant este ziua cea mai lunga si noaptea cea mai scurta. Cerul se inalta si el dupa soare si ziua se transforma in eternitate. Timpul se face bun, ingaduitor, creste si cuprinde gandul omului, purtandu-l peste campurile si poienile pline de flori de Sanziene, parfumate cu miros de Rai. Este momentul in care orice muritor care bate la vamile nevazutului si nestiutului poate sa intre, doar purtand pe cap o coronita galbena de flori sau folosind un fir de Sanziana. Sarbatoarea este una cu totul speciala, tinand o noapte si o zi. Iar noaptea de Sanziene este una cu adevarat magica. Este noaptea focurilor de vara, fiindca este vara in cer si vara pe pamant, este vara in suflete si trupuri, este anotimpul dragostei si al vietii plenare.

DATINI

- In credinta populara, Sanzienele erau considerate a fi niste femei frumoase, niste adevarate preotese ale soarelui, divinitati nocturne ascunse prin padurile intunecate, neumblate de om.

-Megalitii din Muntii Calimani, pe care s-au descoperit insemne solare (rozete, soarele antropomorfizat), pot fi marturii in acest sens, Muntii Calimani fiind locul unde se desfasurau unele sarbatori de vara din care au derivat, mai apoi, nedeile locale.

- Conform traditiei, Sanzienele plutesc in aer sau umbla pe pamant in noaptea de 23 spre 24 iunie, canta si danseaza, impart rod holdelor, umplu de fecunditate femeile casatorite, inmultesc animalele si pasarile, umplu de leac si miros florile si tamaduiesc bolile si suferintele oamenilor.

- In conceptia populara, sanzienele sunt zane bune, extraordinar de frumoase care au putere asupra pamantului, asupra holdelor si care ocrotesc recoltele doar daca acestea sunt cinstite cum se cuvine de ziua lor. In popor se crede ca in aceasta noapte magica aceste fapturi umbla pe pamant sau plutesc prin aer si impart rod holdelor si femeilor casatorite, inmultesc pasarile si animalele, tamaduiesc bolile oamenilor si apara semanaturile de grindina.

- Sarbatoarea Sanzienelor care marcheaza mijlocul verii, era considerata a fi si momentul optim pentru culegerea plantelor de leac.

- Tot acum se faceau previziuni meteorologice: in functie de momentul in care rasarea Constelatia Gainusei, se determina perioada prielnica pentru semanatul graului de toamna.

- Sarbatoarea se porneste in ajun, dupa-amiaza, mai ales in satele din lunca Somesului. Fetele tinere pleaca in grupuri sa culeaga florile galbene de pe campuri si de pe braturile dintre lanurile de grau date in parg. In timp ce culeg, ele canta impletindu-si propria coronita, pe care o inchina soarelui si si-o aseaza apoi pe cap. Pentru cateva ore, pana cand vor impleti cate o coronita fiecarui membru al familiei, fecioarele sunt chiar Sfintele zane ale florilor galbene, asa cum sunt Dragaicele in sudul tarii. Ajunse acasa, fetele dau coronitele tuturor locuitorilor casei si inainte de asfintit, adunati in curte, incepe dialogul mut cu nestiutul ce va sa vina.

- In ajun de Sanziene, seara, se intalnesc fetele care vor sa se marite cu flacaii care doresc sa se insoare. Baietii pregatesc ruguri si aprind faclii pe care le invartesc in sensul miscarii soarelui, in timp ce canta: “Du-te, Soare, vino, Luna/Sanzienele imbuna,/Sa le creasca floarea – floare,/Galbena, mirositoare,/Fetele sa le-adune,/Sa le prinda in cunune,/Sa puna la palarie,/Floare pentru cununie,/Babele sa le rosteasca,/Pana-n toamna sa nunteasca.” A doua zi dimineata, baietii se plimba prin sat cu florile de Sanziene la palarie, in semn ca au vazut cununile de flori pe hornuri la casele fetelor care-i intereseaza. Ei canta si striga: “Du-te, Luna, vino, Soare,/Ca tragem la-nsuratoare,/Cununile neursite,/Zac sub hornuri azvarlite”.

- Noaptea se fac focuri mari- fetere, cu cat mai multe fetere arzand frumos, cu atat mai fericit dealul si mai sus in clasament, pentru ca luminile sunt pe intrecere. Feterele cam de un metru si jumatate lungime se invart pana dupa miezul noptii, insotite de strigate si chiuituri. Seara, cand facliile se aprind, lumina se ia de la unul la celalalt, pastrandu-se o distanta de cel putin un metru si ceva intre om si om. Acest lucru se intampla in noaptea de 23 spre 24 iunie, ziua de Sanziene. Dupa ce feterele au ars aproape in intregime, barbatii coboara pe malul raului, pe prund, unde au voie sa vina si fete. Acolo se face un foc mare, peste care sare toata lumea si apoi intra in rau si se scalda, doi cate doi, perechile de indragostiti.

- Obiceiul Dragaica se practica de fete nemaritate in numar de 4,6,8 si urmarea asigurarea prosperitatii holdelor. Fata care reprezinta divinitatea poarta pe cap o coroana din flori de sanziene si spice de grau si este imbracata in alb. Ceremonialul se desfasura mai mult pe la casele oamenilor, grupul de fete juca de la o casa la alta o hora rotita de trei ori. Sanzienele sunt patroanele semanaturilor, apara vegetaţia si animalele.

- Fetele se imbraca de sarbatoare, isi pun marame albe pe cap si coronite din floarea galbena si spice de grau. La brau sunt incinse tot cu flori de Dragaica (de Sanziene), iar in maini tin spice de grau si seceri. Dupa ce se intorc in fuga de la camp, fluturandu-si maramele, la intrarea in sat, le asteapta flacaii cu ulcele cu apa si le stropesc. Apoi se intinde Hora Dragaicelor, la care se prind numai fetele ce au participat la datina. Uneori, Dragaicele plimba hora lor pe la unele case din sat, mai ales pe la casele plugarilor vrednici. Fetele poarta o cruce inalta, ce se cheama Steagul Dragaicei. El este confectionat dintr-o prajina inalta de 2-3 metri, care are la capat o cruce impodobita cu flori de Sanziene, pelin, spice de grau si imbracata ca o papusa. Pentru a fi feriti de boala, copiii mici sunt dati de mamele lor in bratele Dragaicelor, pentru a fi "jucati".

- In unele sate din sud-vestul Bucovinei, putea fi intalnit, cu ani in urma, obiceiul "boului instrutat". In cadrul ceremonialului, masca taurina murea si renastea simbolic la acest inceput de timp calendaristic.

- Pentru pomenirea mortilor se fac pomeni imbelsugate si se pun flori mirositoare pe morminte.

- De Sanziene se organizau iarmaroace, cel mai vestit fiind cel de la Suceava.

CREDINTE

- Spre deosebire de Rusalii, care sunt reprezentari fantastice aducatoare de rele, Sanzienele sunt zane bune. Dar ele pot deveni si forte daunatoare, lovindu-i pe cei pacatosi cu "lantul Sanzienelor", pot starni din senin si vijelii, pot aduce grindina, lasand campul fara de rod si florile fara de leac.

- In dimineata de Sanziene inainte de rasaritul soarelui oamenii strangeau buchete de Sanziene pe care le impleteau in coronite si le arucau pe acoperisul caselor. Se considera ca omul va trai mult in cazul in care coronita ramanea pe casa sau, dimpotriva ca va muri repede, atunci cand coronita, aluneca spre marginea acoperisului sau cadea de pe acoperis.

- Fetele strangeau flori de Sanziene pentru a le pune sub perna, in noaptea care premergea sarbatoarea, in credinta ca, in acest fel isi vor visa ursitul. In unele zone fetele isi faceau coronite din Sanziene pe care le lasau peste noapte in gradini sau in locuri curate. Daca dimineata gaseau coronitele pline de roua, era semn sigur de maritis in vara care incepea.

- Gospodarii incercau sa afle care le va fi norocul la animale, tot cu ajutorul florilor de Sanziene, in seara din ajunul sarbatorii agatau cununi de Sanziene la coltul casei orientat catre rasarit si daca, a doua zi, in coronite erau prinse par de la anumte animale, sau puf / pene de la pasari considerau ca anul va fi bun mai ales pentru acestea.

- Florile culese in ziua de Sanziene prinse in coronite sau legate in forma de cruce, erau duse la biserica pentru a fi sfintite si erau pastrate, apoi, pentru diverse practici magice.

- Pentru a fi sanatosi si avea spor in munca, in acest moment de inceput al secerisului, oamenii se incingeau peste sale cu tulpini de cicoare.

- Pentru a fi placute feciorilor, fetele se spalau pe cap, in aceasta zi cu fiertura de iarba mare. Pentru a scapa de boli, fetele si nevestele se scaldau ritual in ape curgatoare iar pentru a se umple de fertilitate, femeile se tavaleau dezbracate in roua, dimineata, inainte de rasaritul Soarelui.

- Pentru alungarea spiritelor malefice se aprindeau focuri in care se aruncau substante puternic mirositoare, se buciuma si se striga in jurul focurilor.

- In Bucovina se considera ca odata cu Sanzienele amuteste si cucul vestind, astfel, ca incepe sezonul cositului si al secerisului.

- Sunzienele sunt fuioare de vant usoare in timpul zilei, noaptea se transforma in zane cu parul galben si rochii albe de abur, ce danseaza sub razele lunii (astrul celor nascuti in aceasta zi) prin gradini, mutandu-se de la un loc la altul, cantand pe sus, cu glasuri nemaiauzit de armonioase. Pentru ca sunt din alta lume si sunt atat de frumoase, „cine le vede nu le crede si cine le-aude nu le raspunde”. Despre ele se stie ca iau glasul cucului, pentru ca incepand de pe 24 iunie, cucul amuteste, pleaca in munte si se transforma in uliu pasaresc, razbunandu-se pe toate celelalte pasari cantatoare. In realitate, ziua exacta cand, cu adevarat, cucul pleaca, pierzandu-si orice speranta de recapatare a glasului, nimeni din lumea oamenilor n-o stie existand si exista o spusa foarte subtila in acest sens: „Atunci va sti femeia gandul barbatului, cand va sti ziua cand pleaca cucul”. Uneori, din mila, Sanzienele ii mai dezleaga limba sa cante o data sau de doua ori si dupa 24 iunie, dar „bine ar fi daca nimeni nu l-ar auzi”, fiindca numai de rau canta atunci, pentru cine-l aude.

- La trei zile dupa solstitiul de vara, ziua incepe deja sa scada; orice inceput presupunand si existenta unui sfarsit. Intreaga vegetatie isi pierde cate putin sevele si aromele. De aceea, ultima zi de culegere a plantelor vindecatoare este ziua de Sanziene, fiind socotita pana la urma si cea mai buna zi din an, florile potentandu-si puterile si mirosurile inainte sa le inceapa declinul. Se spune ca din noaptea zilei de Sanziene, Fata Padurii rupe varfurile florilor, adica le ia puterea si se pisa pe ele, luandu-le mirosurile, ea fiind stapana absoluta a florilor de leac, a florilor rare, a celor magice, a apelor minerale si termale, a vanturilor, a muntilor, a codrilor, putand sa apara fie singura, fie multiplicata. Sanzienele sau sfintele zane ar putea fi ipostaza benefica a Fetii Padurii, Marea Zeita a vegetatiei - fiindca florile de Sanziene intra tot in patrimoniul ei.

- Coroniţa împletită în ajun se arunca propria coronita pe acoperisul casei. Fetele, pentru a sti cat de repede se vor casatori si cu cine, dupa semnele pe care Sfintele le vor lasa in timpul noptii pe flori, batranii, pentru a sti cati ani mai au de trait sau de vor mai ajunge alte Sanziene. Daca le cade coronita de pe casa, avertismentul este pentru anul in curs.

- Mai lipsiti de curaj, flacaii prefera uneori o procedura pe cont propriu: pun un fir de Sanziana in fereastra, lasand-o deschisa, si se culca. In timpul noptii, Sanzienele aduc pe floare un fir de par sau un alt semn care spune ceva despre cea ursita, asta insemnand si ca se vor casatori in anul acela. Daca trei ani la rand nu vine nici un semn, poate ca flacaul n-are ursita.

- Pentru ca doi tineri sa fie legati prin dragoste pentru toata viata, se spune ca trebuie sa se scalde in mare impreuna, in noaptea de Sanziene.

- Fetele care vor sa afle numele viitorului sot, in noapte de Sanziene trebuie sa faca urmatoarele: sa ia un vas cu gura larga, sa-l umple cu apa proaspata si sa picure in el 23 de picaturi de ceara de la o lumanare rosie. Pe marginea apei ceara se va aduna, iar fetele trebuie sa urmareasca sa vada ce initiale formeaza acestea, iar prima intiala formata va fi intiala viitorului lor sot.

- In noaptea de Sanziene, daca fetele nemaritate isi pun flori de sanziene sub perna se zice ca isi vor visa ursitul.

- In ziua de Sanziene fetele si femeile care vor purta in păr sau in san, cununa din flori de sanziene, vor deveni mai atragatoare si dragastoase.

- Inainte de rasaritul soarelui, fetele si baietii au obiceiul sa mearga in grajdurile unde sunt adapostite vitele si sa arunce inspre acestea cununi de flori de sanziene. Daca cununa se agata de coarnele unei vite tinere, inseamna ca ursitul tinerei sau tanarului va fi o persoana tanara, daca vita pe care va cadea cununa va fi una batrana, atunci ursitul sau ursita va fi in varsta. Daca vor cununa va cadea pe jos, vor ramane necasatoriti.

- De asemenea, se impletesc cununi pentru barbati in forma de cruce si pentru fete in forma de cerc, care sunt aruncate pe casa. Dacă jerbele se opresc pe acoperiş este semn ca va avea loc curand o nunta, iar daca vor cadea pe pamant, ursitul sau ursita vor mai trebui asteptati.

- In noaptea de Sanziene (23 spre 24 iunie), femeile pornesc in plina noapte spre pentru a culege ierburi de leac si descantece. Multe din florile si ierburile care se culeg in aceasta zi, se duc la biserica, cu credinta ca vor fi sfintite si prin aceasta vor fi curatite de influentele negative ale Ielelor, zanele rele ale padurilor. Se spune ca numai astfel fel de ierburi si flori sunt bune de leac.

- Apa de Stele. Roua din noaptea de Sanziene are tainice virtuti; in multe parti ale lumii se crede ca daca te stropesti cu ea pe trup, acesta va deveni frumos si suplu, iar daca te speli cu ea pe fata, vei fi chipes si mandru. Daca roua se aduna pe frunze de sanziene si o culegi dimineata, ea va indeparta de mana care a atins-o artroza si durerile osoase. Orice obiect impregnat cu pretioasa "Apa de Stele" devine un talisman: este de ajuns sa-l lasi in seara de dinainte si sa-l iei dimineata, inainte de a-l vedea Soarele. Culese inainte de ivirea primei raze de soare, atunci cand sunt inca pline de roua (apoi se usuca si se tin intr-un saculet de matase alba), frunzele de dafin si ierburile capata proprietati magice: zarna (sau iarba de dragoste), maghiranul salbatic, salvia, musetelul, sporisul, levantica, rozmarinul, varnantul, nalba, pelinarita

- Puterea ierburilor . Cea mai cautata planta, pentru puterea ei, este cea cunoscuta ca "iarba Sfantului Ion": este vorba de sanziana, cea cu florile de culoarea soarelui, cunoscuta la unele popoare ca "iarba ce alunga diavolii si duhurile necurate". Uscata la focul Sfantului Ion si agatata la fereastra, indeparteaza de casa strigoii si pe toti cei cu ganduri rele; arsa, ea alunga spiritele si diavolii. "Pusa sub perna, floarea de sanziene ii va arata in vis fetei cine va fi viitorul ei sot".

- Practici de dragoste. Cand doi tineri se iubesc si vor sa nu se mai desparta in veci, n-au decat sa faca baie-n mare, in aceasta noapte, chiar si cateva clipe, si pot fi siguri ca dragostea lor ii va lega toata viata. In 23 iunie, dupa apusul soarelui, se culeg 9 flori de maslin, se pun intr-un lighean cu apa (mai bine sa fie de izvor) si se lasa in timpul noptii, expus influxurilor astrale. Dimineata in zori, se va urmari desenul format: acesta corespunde initialelor viitorului sot. O varianta poate fi si aceasta: se umple un recipient - de argint sau de teracota, nu prea inalt si larg - cu apa de fantana. Se va aprinde o lumanare rosie si se lasa sa picure 23 de stropi de ceara, observand ce initiale se vor forma. Pe o foaie de hartie se vor scrie, numarandu-le, intrebarile la care se asteapta raspuns din partea cerului si se pun apoi sub perna. Se vor face apoi bilete cu "Sfantul Ion spune da" si tot atatea cu "Sfantul Ion zice nu". Se amesteca bine biletelele si se pun intr-un vas de teracota ce va fi asezat afara, in timpul noptii. Dimineata, la sculare, se ia hartia cu intrebari, se citeste numarul 1 si, cu o mana, fara sa se priveasca in partea aceea, se ia un biletel, afland astfel raspunsul. Se procedeaza astfel, pana ce se termina biletelele si intrebarile.

- De Sânziene se fac cununite de flori galbene. De regulă fac cununi toti din casă. Florile pentru cununi si cununite le adună, de regulă, tinerii, dar si femeile însărcinate. Cununitele se fac seara de către toti membrii din casă. Fiecare o cunoaste pe a lui si-si pune un semn. Se aruncă peste acoperisul de la cotet sau grajd, fixându-si fiecare un gând anume, care să li se împlinească: fetele să se mărite cu alesul inimii lor, femeile să fie sănătoase si să nască usor etc. Dimineata până nu răsare Sfântul Soare, fiecare îsi ia cununita cu semnul lui si si-o pune la păstrat până la Anul viitor. Pentru sănătate cununitele mici se leagă la copii, ca să fie sănătosi si voiosi. Femeile gravide si le pun împrejurul mijlocului pentru a naste mai usor.

29. Sânpetru de vară. Sărbătoarea lupilor.

DATINI

- Sărbătoarea se ţine pentru protejare de vreme rea şi animale sălbatice.

CREDINTE

- Dacă tună sau fulgeră nucile şi alunele vor avea viermi.

- Se dau pomană colaci, lumânări şi mere (de acum se pot mânca merele ).

30. Stoborul Sânpetrului. pietrele lui Sânpetru.

CUPTOR

Este luna cu cele mai multe interdicţii de muncă, interdicţii datorate temperaturilor ridicate ale acestei luni, temperature ce afectează sănătatea omului. Cum e de cald aşa de frig va fi în februarie; căldura mare înseamnă an mănos; dacă se schimbă ploaia cu senin cald, atunci va fi mană pe roadele câmpului; dacă muşuroaiele furnicilor sunt înalte, va fi iarna grea; dacă paianjenul îşi rupe pânza, va ploua; dacă luna plină are ”cerc”, la răsărit, urmează timp senin statornic. Se seamănă spanac şi varză a doua oară; se sapă a doua oară cucuruzul; se plivesc viile; începe secerişul.

1. Cosmandinul. Ana-foca.

Pentru a fi ferit tot anul de boli năprasnice, arşiţă, foc,grindină, în popor se respectă această sărbătoare.

8. Pricupul. Procopiile.

DATINI

- În această zi încep culturile de grâu să înflorească, iar cucul nu mai cântă.

CREDINTE

- Se lucrează câmpurile numai până la amiază; nu e bine să se lucreze materiale textile.

- Sărbătoarea se ţine pentru protejare de vreme rea şi animale sălbatice, şi pentru a proteja copii de boli.

- Este ţinută de femei, ca să aibă spor la coptul aluaturilor.

13. Panteliile.

Panteliile sunt surorile lui Sântilie. Dacă nu sunt cinstite în această zi se răzbună pârjolind recoltele.

15. Ciurica. Ziua femeilor. Circovii marinei.

DATINI

- Sărbătorea e menită să amintească bărbaţilor că şi femeile pot fi mai puternice decât ei.

- Femeile ţin sărbătoarea pentru sporul casei, protecţie de boli la oameni, a animalelor domestice.

CREDINTE

- Cine ia bătaie în această zi e “ciuruit”(bătut) tot anul; femeile îşi pot bate, în mod ritual, bărbaţii.

- Nu se dă şi nu se scoate nimic din casă.

16. Circovii de vară. Miezul verii.

În această zise munceşte numai până la amiază; pe câmpuri se scoate ceapa şi usturoiul. Pentru a te proteja împotriva bolii azi nu sunt recomandate muncile, chiar şi în casă.

17. Circovii de vară. Circovii Marinei.

18. Circovii de vară. Marina

DATINI

- Se lucrează până la prânz; se planifică claca la cosit iarba; se împarte pânza de cămăşi.

- Nu se toarce, nu se spală rufe, nu se mătură, nu se coase, nu se taie cu foarfeca.

- Se ţine ca apărare de boli (pocituri, luat de iele, bube), de lupi, de stricăciuni la recolte.

- Se dau pomană găini iar copiilor, porumbi de fiert, mere, pâine.

- Oamenii se înfrăţesc şi-şi fac daruri; se pun flori la icoana Maicii Domnului.

- Se culege pelin (se pune în haine,se fac mături), diverse plante de leac şi de descântat.

CREDINTE

- Cum e ziua aşa va fi toamna; dacă cicoarele (gâze) cântă va fi toamna lungă şi îmbelşugată.

19. Paliile. Circovul lui Sântilie ăl dintâi.

DATINI

- Sărbătoarea e respectată pentru a proteja culturile şi gospodăriile de pârjol.

CREDINTE

- Fetele visează ursitul dacă dorm în cămaşa tăvălită în cânepă.

20. Sântilie, Pârliile.Târgul de fete.

Pe Muntele Gaina, din Apuseni, se organizeaza in fiecare an, in cea mai apropiata duminica de 20 iulie, cea mai mare sarbatoare traditionala romaneasca in aer liber, “Targul de fete”. Importanta simbolica s-a diminuat in timp, fiind acum un spectacol folcloric. Legenda spune ca inainte, cand motii se ocupau cu extragerea aurului, o gaina de aur venea din baile de exploatare si se aseza in varful muntelui, unde era cuibul sau in care erau oua de aur. Locuitorii comunei Vidra de Sus (aflata la poalele muntilor) au vrut de mult ori sa o prinda, dar gaina a fugit, luand cu ea si aurul din munte: de aici numele de Muntele Găina. Sambata seara se adunau feciorii care petreceau, abia a doua zi veneau fetele si nevestele si atunci se incingea dansul (era obligatoriu ca sa se vada ca fata nu schioapata). La targ participau fetele de maritat si fetele mari care voiau sa fie petite. Fetele care luau parte la acest targ se pregateau ani intregi pentru ca trebuiau sa ia cu ele si zestrea. Fiecare familie care avea o fata de maritat isi ridica un cort in care expunea zestrea si astepta petitorii. Pana la ora 10 toti erau ocupati cu vanzarea si cumpararea de diverse produse. Cand isi alegeau fata, feciorii aduceau cu ei o curea frumoasa plina de argint si de aur. Cel mai important moment era “targuirea” fetelor. Dupa ce negociau si daca cadeau la intelegere, fata era invitata la joc si apoi cantarita pe o scandura in balans, la capatul careia era pusa zestrea. Dupa ce isi alegeau mireasa urma schimbarea de naframi. Foarte rar se intampla ca vreo fata care si-a adus zestrea sa la targ sa ramana nemaritata. Motii credeau ca numai o incredintare pe culmea Gainei poate sa aduca noroc.

DATINI

- Ziua lui Sântilie e respectată de români ca să ii apere pe oameni de traznete si de fulgere.

- Îl cinstesc mai ales cojocarii, stuparii.

- Se duc berbecii la berbecar.

CREDINTE

- Nu se lucrează de teama pagubelor (trăznete, ploaie, grindină).

- Se retează stupii, se duc faguri şi mere la biserică spre binecuvântare şi se împart de pomană.

- Dacă tună vor fi merele şi alunele viermănoase; dacă plouă, va ploua 20 de zile.

21. Ilie Palie. Circovul lui Sântilie ăl din urmă. Pârliile.

Importanţa zilei este respectată pentru apărare de boli la oameni şi animale, de trăznete, secetă şi foc.

22. Foca. Ieşirea pârliilor. Opârlia.

În această zi se lucrează până la prânz, pentru a fi omul protejat de foc- o ţin mai ales petroliştii. Nu se coace, nu se toarce, nu se dă foc din casă, nu se scaldă.

23. Opârlia.

A doua zi a opârliilor. Nici în această zi nu se lucrează până la prânz, pentru a fi omul protejat de foc- o ţin mai ales petroliştii. Nu se coace, nu se toarce, nu se dă foc din casă, nu se scaldă.

25. Ana Ospenia. Sfânta Ana.

26. Ultima zi a perioadei panteliilor.

Sunt două săptămâni, în mijlocul verii, înainte şi după Sfântul Ilie, stăpânite de foc. Năprasnicele surori ale sfântului pârjolesc şi ard recoltele celor ce nu le cinstesc. În zilele dedicate Panteliilor, sătenii dăruiesc apă şi fructe.

27. Pantelimonul oveselor. Pintilie Călătorul.

Sântilie cel mic. Sântilie cel şchiop.

Sora lui Sântilie. Ilie Palie.

Pantelimonul Oveselor, Pintilie Calatorul, Sântilie cel Mic, pe 27 iulie ziua Sfîntului Ilie cel mic (sau cel şchiop), numit şi „Sf. Pantelimon”, sau “Pintilie călătorul”. Credinţa populară spune că este fratele mai mic al Sfîntului Ilie şi că el mijloceşte pe lîngă marele prooroc pentru ca acesta să nu trimită stihiile naturii asupra recoltelor. Ca mai toate sărbătorile acestei luni, această zi se ţine pentru boli, incendii, grindină şi furtuni, ziua aceasta fiind socotită drept sfîrşitul verii, dată de la care deja încep pregătirile pentru întîmpinarea toamnei.

DATINI

- Se isprăveşte seceratul; încep să cadă frunzele pomilor; popular, e sfârşitul verii.

- E zi benefică pentru a hrăni copiii cu porumbi fierţi, dovleci şi mere.

CREDINTE

- Cine nu respectă datina riscă să facă viermi poamele şi să nu se coacă pepenii;apără de boli, pagube, rătăciri.

GUSTAR, SECERAR, MĂSELAR

Se fac arăturile de toamnă, se seamănă rapiţa, spanac, salată, pătrunjel, ţelină; se recoltează me-iul, ovăsul şi legumele de sezon; se adună seminţe; se îngrijesc pomii tineri; se usucă fasolea şi poamele pe iarnă; se îngrijesc stupii; se aleg oile de berbeci. Vânturile de miazănoapte şi negură pe râuri, la apus anunţă timp bun, statornic; dacă cloncănesc cocostârcii, va ploua, vinul va fi subţire şi se vor coace greu fructele; dacă sunt alune multe, va veni iarnă grea. La sfârşitul lunii pleacă cocorii şi rândunelele.

1. Macavei. Macaveiul ursului. Împuiatul ursilor. Paştele viţeilor. Ziua crucii de vară. Intrarea în postul Sântămariei.

DATINI

- Începe perioada împerecherii urşilor; turmele de oi coboară de la munte.

- Se sfinţesc grânele, seminţele, plantele de leac; se stropeşte grădina cu aghiasmă să fie apărată de gândaci şi viermi.

- Se retează stupii şi se pregătesc de iarnă; este ultima recoltare de miere.

- Nu se culege cânepa, nu se mulg vacile, se lasă viţeii la supt.

- Se mănâncă turte calde şi se bea vin îndulcit cu miere.

- Începe Postul Adormirii Maicii Domnului.

CREDINTE

- Există credinţa în popor că cine nu ţine sărbătoarea nu va avea protejate vitele şi stupiii de urşi.

2. Ziua ursului.

Ziua este respectată în mod tradiţional să nu facă urşii şi lupii pagube; azi nu se lucrează cânepa.

6. Probejenia. Moşii schimbării la faţă.

DATINI

- Se ţine pentru roada viilor; se sfiinţesc strugurii la biserică (se dezleagă mâncarea poamei).

- Se ţine pentru naştere uşoară, apărarea de boli şi apărarea casei de trăznet, foc şi ploşniţe.

- Începe să se îngălbenească frunza,”intră şerpii şi gângăniile în pământ”, pleacă berzele.

CREDINTE

- Oamenii nu se spală, nu se scaldă în râu (“cerbul spurcă apa şi o răceşte”) şi nu spală rufe.

- Oamenii nu se ocărăsc să nu fie în ceartă tot anul.

- Se culeg plante şi fructe de leac; se descântă ”de urât”.

12. Sf. Fotie

Dacă este timp frumos, se consideră în popor că şi toamna va fi frumoasă.

13. Ziua ursului

Ziua e respectată prin nemunca câmpurilor şi prin neducerea animalelor domestice pe pajişti, să nu omoare ursul animalele.Este zi de ritual “Ursul”.

14. Cercurile Sântămariei.

Este o zi respectată în mod tradiţional de către femeile însărcinate să nască uşor şi să fie protejată casa de foc.

15. Sântamaria Mare.

DATINI

- Se culeg flori şi se pun la icoana Maicii Domnului (vor fi bune de leac).

- Se dau pomeni de prune şi struguri , pentru morţi.

- E ziua în care se tocmesc paznicii la vii.

CREDINTE

- Dacă azi înfloresc trandafirii, se crede că va fi toamnă lungă.

24. Martirul Lupu.

Datina spune că ziua Martirului Lupu trebuie respectată să nu atace lupii turmele de animale domestice.

25. Vârtolomeii

DATINI

- Se răsuceşte ziua ( creşte noaptea), cucul nu mai cântă.

- se ţine pentru sănătatea oilor.

CREDINTE

- Nu se toarce (răsuceşte), nu se face mămăligă.

29. Crucea mică. Sântion de toamna.

Taierea capului Sfantului Ioan Botezatorul (29 august): este o zi de post, in care, potrivit traditiei, este bine sa nu se manance rosii, pepene rosu si alte fructe, mancaruri sau bauturi de culoare rosie, in memoria sangelui care a fost varsat la taierea capului Sfantului Ioan Botezatorul. Unii mananca numai struguri sau ajuneaza. Lumea satului nu taia nimic cu cutitul, totul se rupea cu mana. Nu se manca varza, caci Sfantului Ioan Botezatorul de sapte ori i s-a taiat capul pe varza si iar a inviat. Se posteşte pentru a fi protejat de friguri; se ţine post negru pentru păcate grele. Nu se mănâncă din blid sau tipsie.

RĂPCIUNE, VINIŢEL

Este luna cea mai importantă pentru cei care au trudit pământul, acum fiind culese roadele muncii de peste an. Dacă este cald, octombrie va fi rece şi umed; dacă tună, în februarie va fi zăpadă multă şi anul va fi mănos; dacă înfloresc scaieţii, va fi toamnă frumoasă; dacă rândunelele pleacă devreme, va fi iarnă timpurie. Începe culesul viilor, se ară şi se fac semănăturile de toamnă; se recoltează fructele şi legumele iar la sfârşitul lunii, mierea.

1. Simion Stâlpnicul. Ciricul păsărilor.

DATINI

- Începutul anului nou bisericesc.

- Începe culesul merelor.

CREDINTE

- Cum este zoua aşa va fi anul: dacă plouă dimineaţa, primăvara va fi ploioasă; soare la amiază înseamnă an bun; dacă plouă toată ziua, va fi an ploios, dacă este soare, va fi an secetos; vreme posomorâtă înseamnă toamnă rea, tunetele anunţă toamnă lungă. Stadiul viermelui din gogoaşa de stejar, indică anul sec sau mănos.

- Dacă apar gâze roşii (Vaca Domnului), secara şi usturoiul vor fi mănoase.

- Se ţine pentru roada pământului, ca apărare a livezilor de dăunători, a caselor de cutremure sau foc, a oamenilor de boli şi primejdii. Nu se taie nimic, să nu se strice spicele.

4. Vavila.

Sărbătoare respectată pentru protejarea animalelor de casă.

5. Nunta şoarecilor.

Sărbătoarea e menită să apere casa şi recolta de şoareci.

6. Ciuda lui Arhanghel.

DATINI

- Se ţine pentru protecţia animalelor, a recoltei, şi să nu fie sfadă în casă.

CREDINTE

- Nu se coase să nu se întâmple rele.

- Oamenii se feresc de certuri să nu fie mânioşi tot anul.

7. Cercurile Sântămariei Mici.

Anteprăznuirea Naşterii Maicii Domnului.Se ţine ca protecţie a copiilor de arsuri, a oamenilor de lovituri, dureri, pagube.

8. Sântămarie Mică.

Nasterea Maicii Domnului (8 septembrie): una dintre sarbatorile Maicii Domnului, numita popular si Santamaria Mica, ce anunta hotarul astronomic dintre vara si toamna, marcat de inchiderea pamantului pentru insecte, de plecarea pasarilor migratoare spre tarile calde; aveau loc efectuarea de observatii meteorologice si astronomice. este sfârşitul verii şi începutul toamnei, vremea se răceşte, începe migraţia păsărilor (rândunele) şi se schimbă pălăria pe căciulă.

9. Stoborul. A doua zi a Sântămariei Mici.

Nu se lucrează că-i pericol de lovituri.

13. Ziua ursului.

Ziua când urşii se împerechiază iar întâlnirea cu aceştia e periculoasă. Nu se prea lucrează, nu se mulg vacile, ca respect pentru urs.

14. Ziua crucii.

Înalţarea sfintei cruci. Cârstovul viilor. Ziua şarpelui.

DATINI

- Inaltarea Sfintei Cruci (14 septembrie): zi de post; se incepea culesul strugurilor si se culegeau nucii plantati la vie. Acum se face mustul si vinul. Ziua Crucii reprezinta momentul cand pamantul se inchide in preajma iernii, luand cu sine insectele, serpii, plantele care au fost lasate la lumina de cu primavara. Se spune ca, daca va mai tuna dupa Ziua Crucii, toamna va fi lunga.

- “Se închide pământul”(gângăniile şi târâtoarele vor rămâne în pământ până la Alexii, 17 martie.

nu se taie lemne să nu vină şerpi în casă, nu se mănâncă alimente cu “cruce” sau “cap”( usturoi, nucă, peşte, prună, varză), se culeg plante de leac (ultima zi).

- Se binecuvântează viile, începe culesul.

- Se fac pomeni la casele cu copii sau la săraci (ulcele noi cu apă sau miere, lumânare şi colac).

CREDINTE

- Dacă tună a doua zi, va fi toamna lungă; dacă au plecat cocorii înainte, noaptea va fi brumă.

- Se posteşte (ajunează) pentru vindecare de boli şi spor la vie.

15. Macovei.

Sărbătoare menită să apere de boli, nebuneli şi să fie păsările apărate de ulii.

17. Sf. Sofia.

Dacă n-au plecat păsările, iarna va fi caldă înainte de Crăciun.

21. Târ-nainte, Târ-napoi.

24. Teclele berbecilor.

Zi dedicată pentru apărarea oilor şi berbecilor de lupi şi a casei de foc.

26. Berbecarii. Filipii de toamnă.

Sărbătoare respectată pentru apărare de primejdii şi moarte, în această zi nu se coase, nu se împunge în piele, nu se macină, nu se mătură; nu se dă împrumut din casă lucruri sau foc ca să nu facă lupii pagube.

27. Berbecarii.

28. Haritonul.

O ţin femeile să fie apărate de boli, nebuneli.

29. Nunta oilor.

Năpustitul berbecilor. Arieţii. SânMihai.

DATINI

- Se slobozesc berbecii (arieţii) la oi pentru împerechere.

CREDINTE

- Se spune că această zi e darnică, după ea urmează o perioadă de 15 zile calde, "pentru cei lenesi, care n-au strâns încă recolta".

- Dacă a căzut ghinda, va veni iarna curând.

BRUMĂREL

În această lună cad frunzele din copaci, tăranii se ocupă mai mult de treburile gospodăriei; acum se fac însământările de toamnă.Dacă este multă brumă sau zăpadă, frig sau ger, ianuarie va fi moale şi călduţă; dacă este ploaie multă, în decembrie vor fi vânturi mari; dacă tună, iarna va fi uşoară; dacă este ceaţă multă, va fi zăpadă multă în decembrie; dacă frunzele arborilor cad curând, anul următor va fi roditor; dacă nu, iarna va fi târzie dar grea şi la anu vor fi multe omizi; dacă şoarecii de câmp se retrag spre sat, vine iarna curând. Se culeg poamele, se strânge cucuruzul, cartofii, napii; se curăţă pomii; se gunoiesc livezile câmpurile şi grădinile, se fac arăturile de toamnă; se răsădesc zmeura şi căpşunii.

1. Procoava.

DATINI

- Sfanta Pocroava e o sfanta pe care o venereaza femeile, pentru ca sa se roage lui Dumnezeu sa tina lumea si sa nu ne prapadeasca, iar fetele postesc in aceasta zi, pentru ca sfanta sa intervina „sa le acopere parul, sa se marite". De fapt, cuvintul pocroava nu e un nume propriu, inseamna "acoperamant". Intr-adevar, in ziua de 1 octombrie, cand se serbeaza Sfanta Pocroava, Biserica praznuieste sarbatoarea Acoperamintul Maicii Domnului.

CREDINTE

- Se serbează să fie apărate vitele, ferită casa şi recolta de foc,şi oamenii de înec şi boli.

- Femeile postesc pentru sănătatea copiilor.

-Fetele speră să aibă păr frumos şi să se mărite (“să li se acopere capul”); ajunează apoi mânâncă jumătate de turtiţă sărată, cealaltă o pun sub pernă, şi-şi visează prima întâlnire cu ursitul.

7. Vinerea mare.

DATINI

CREDINTE

- Nu se lucrează pentru a avea noroc în căsnicie, avere, sănătate.

- Nu se coase, se crede că-i pericol de orbire.

- Ziua benefică pentru pregătiri de iarnă.

- Coliva de acum este bună de leac.

14. Vinerea mare. Nunta oilor. sfârşitul verii lui Mioi. Sântmihai. Sfânta Cuvioasa Parascheva.

DATINI

- Se fac iarmaroace unde se valorifică produsele oilor.

CREDINTE

- Se îngroapă vara; zi rea de piatră, trăznet, dureri de cap; ziua femeilor leneşe (aduc şi ele apă).

- Cum va fi ziua, aşa va fi până la Sf. Dumitru şi vor fi şi celelalte sărbători ale anului.

- Dacă până acum n-a plouat, vine iarna curând.

- Dacă oile dorm îngrămădite, iarna va fi grea; dacă dorm înprăştiate, iarna va fi uşoară.

- Nu se mănâncă poame cu cruce (nuci, castraveţi), ciobanii nu cioplesc să nu iasă miei tărcaţi.

- Nu se coase, nu se toarce, că e rău de trăznet şi boli; se ţine să fie anul roditor.

- Se împlineşte sorocul ciobanilor, văcarilor, pândarilor.

- Vitele ies pe luncă, în ţarini; după această zi se amestecă oile cu berbecii pentru prăsilă.

17. Osie. Lucinul.

Zile rele de lupi; nu se lucrează nimic cu lâna sau pieile animalelor ca să fie ferite de lupi şi boli.

18. Ziua lupului. Lucinul.

21. Sfinţii Martiri Ortodocşi Români.

22. Moşii de toamnă. Moşii de sâmburi. sâmbăta morţilor.

25. Ajunul de sâmedru. Focul lui Sânmedru

DATINI

- Se fac pomeni pentru morţi.

- Se fac focuri peste care sar copii, să fie sănătoşi sau tinerii, să se căsătorească; cărbunii sunt puşi în livadă ca să rodească pomii; femeile dau copiilor nuci, mere, struguri, prune uscate.

CREDINTE

- Dacă este belşug de gutui şi nuci, iarna va fi grea.

26. Sânmedru. Ziua soroacelor.

DATINI

- Este timpul in care pastorii coboara de la munte pentru a lasa oile in grija stapanilor lor. In traditia populara Sânmedru si Sângiorz sunt frati, iar dupa cum s-au inteles, Sânmedru trebuie sa dezfrunzeasca acum padurile si sa-i cheme pe toti la sarbatoarea recoltei.

- In Ajunul sarbatorii Sânmedru, se aprind focuri, peste care sar copii pentru a fi sanatosi tot anul. Focul are si menirea de a alunga fiarele si de a incalzi mortii. Dupa ce focul este stins, taranii arunca un carbune in gradina, ca aceasta sa primeasca putere de a rodi.

- Sânmedru este considerat si patronul pastorilor. Este ziua in care ciobanii afla cum va fi iarna. Acestia isi aseaza cojocul in mijlocul oilor si asteapta sa vada ce oaie se va aseza pe el. Daca se va culca o oaie neagra, iarna va fi buna, iar daca se va culca o oaie alba, iarna va fi aspra. Un alt mod de a afla cum va fi iarna, este sa urmaresti mersul oilor in dimineata sarbatorii Sânmedru. Daca dimineata se va trezi intai o oaie alba si va pleca inspre sud, iarna va fi grea; daca se va trezi o oaie neagra si va pleca spre nord, iarna va fi usoara.

- Ziua Sânmedrului e o zi a soroacelor, se terminau invoielile incheiate intre stapanii oilor si ciobani.

- De Sânmedru se tocmesc servitorii pentru diverse treburi si se strica stanele. Taranii tund coama cailor pana la trei ani, ca sa aiba par frumos.

- In anumite zone, taranii il cinstesc pe Sânmedru, Izvoratorul de mir, ca fiind cel ce a dat oamenilor vinul, folosit la Sfanta Impartasanie.

- Se face pomana grau fiert cu unt, lapte sau branza.

CREDINTE

- In credinta populara, anul este impartit in vara si iarna. Daca Sângiorz incuie iarna si infrunzeste intreaga natura, Sânmedru desfrunzeste codrul si usuca toate plantele. Exista credinta ca in aceasta zi, caldura intra in pamant si gerul incepe a-si arata coltii.

- Daca de Sânmedru este vreme aspra, iarna va fi buna, iar de va fi vreme buna, toamna va fi lunga si frumoasa;

- Nu se piaptana, ca-i primejdios de lupi;

- Daca luna va fi plina si cerul acoperit de nori, iarna va fi aspra, cu zapezi grele.

- Dacă este lună plină, senin, iarna va fi moinoasă; dacă este nor, vânt, ploaie, vor fi zăpezi mari,

ger şi iarnă lungă; dacă este lună nouă, iarna va fi scurtă şi uşoară.

- Cad fruntele arborilor; cum este ziua aşa va fi iarna: dacă-i frig va fi iarna bună.

- Se ţine ca să fie oamenii feriţi de boli şi animalele de lupi.

- Se termină semănatul usturoiului;se tunde coama cailor, să aibă păr frumos.

27. Poitra. A doua zi a lui Sânmedru.

Sânmedru cel nou, fratele lui Sânmedru.

DATINI

- Se desfac stânile.

CREDINTE

- Se ţine ca apărare a oamenilor şi animalelor de boli, lovituri, lupi şi ca să fete oile bine.

BRUMAR, PROMORAR, VINICER, VINAR

Este timpul brumei, sunt însămânţate toate grânele de toamnă şi totul este gata pentru iernat. Se protejază pomii tineri; se sapă gropi pentru puieţii din primăvara; se gunoiesc pomii, se spoiesc cu var; se curăţă gardurile; se adună gunoiul; fierbe mustul.

1. Vrăcelul.

Zi favorabilă practicilor de medicină populară.

8. Năpustitul arieţilor (berbecilor). Soborul sfinţilor Arhangheli Mihail şi Gavriil.

DATINI

- Se fac pomeni: Moşii de Arhangheli, se pun lumânări pentru vii şi pentru cei cu morţi năprasnice.

CREDINTE

- În Transilvania se face turta arieţilor care după cum cade, aruncată la turmă, au noroc la fătare oile se amestecă oile cu berbecii (arieţii).

9. Poitra lui Arhanghel.

10. Filipii.

11. Mina. Ziua tâlharilor.

DATINI

CREDINTE

- În credinţa populară cine respectă această zi îşi va recăpăta lucrurile furate, vor fi prinşi şi dovediţi hoţii.

- Femeile pun la biserică lumânări întoarse să se întoarcă inimile celor răi spre bine, spre ele.

12. Martinii de toamnă.

13. Martinul cel mare de toamnă. Ziua lupului.

Lăsatul secului de crăciun- prima zi.

DATINI

- Datina se ţine în familie, se petrece cu mâncare şi băutură.

CREDINTE

- Se ţine ca apărare de boli (friguri), izbituri, apărarea holdelor de grindină, nu se ară.

- Dacă pieptul găinii este gras, va fi iarna grea; dacă-i subţire va fi uşoară şi vara mănoasă.

14. Martinii de toamnă. Intrarea în Filipii de toamnă.

Lăsatul secului de crăciun- a doua zi.

DATINI

- De acum încep şezătorile, când se toarce pânza de cămăşi. Dupa terminarea muncilor agricole, cand lumea satelor intra intr-o perioada de repaus relativ, incepea sezonul sezatorilor. Era singura adunare in care se veseleau oamenii in Postul Craciunului. Sezatorile erau organizate in serile zilelor lucratoare, la una sau mai multe case. In zilele de sarbatoare sau duminica nu se faceau sezatori. Aceste sezatori puteau sa aiba si un caracter de intrajutorare, daca tinem seama ca femeile se ajutau intre ele la torsul lanii. Se mancau boabe de porumb fiert, nuci, fructe uscate si alune. În cadrul acestora se comentau evenimentele cele mai importante din viata satului, se canta, se rosteau proverbe si se invatau colindele pentru Craciun. Era locul in care invatai ce este potrivit firii si ce nu e bine sa faci. Daca sezatoarea avea ca scop intrajutorarea, se torcea lana persoanei care le gazduia. In cazul in care era un prilej de intrunire comunitara, fiecare persoana isi aducea de acasa lana pentru tors. Fetele tinere erau insotite la sezatoare de mama sau de bunica. In cadrul sezatorilor, niciodata nu coseau camasi. Acest lucru era facut de fiecare persoana, in propria casa. Flacaii mergeau pe la casele in care aveau loc sezatorile, insotiti de muzicanti. Cand acestia intrau in aceste case, munca era abandonata. Se juca, iar pentru fetele tinere era locul unde invatau pasii de joc. Gospodina in casa careia avea loc intrunirea se pregatea cu bautura si mancare frugala, si anunta flacaii, in cazul in care acestia nu se informau singuri de mersul sezatorilor. Casa era dereticata si se pregateau mai multe lavite sau scaune necesare torcatoarelor. Odata cu lasarea intunericului, femeile porneau cu furca de tors catre casa in care avea loc sezatoarea. In cazul in care sezatoarea avea drept scop intrajutorarea, dupa sosirea tuturor invitatelor, acestora li se distribuia, in mod egal, cantitatea pe care o aveau de tors in acea noapte. Cand sezatoarea era doar un simplu prilej de intrunire comunitara, fiecare isi aducea de acasa ceea ce avea de tors. Sezatorile se organizau nu numai pentru torsul fibrelor textile, ci si pentru scarmanatul lanii, scarmanatul penelor etc. Niciodata in sezatori nu se coseau camasi, aceasta operatie facandu-se in mod individual de catre fiecare gospodina sau tanara fata, in casa proprie. Dupa ce participantele isi primeau "portia", pentru crearea unei atmosfere placute, ele erau servite cu un paharel de tuica indulcita, de obicei, cu miere de albine. Sezatoarea odata inceputa, participantele faceau schimb de informatii referitoare la viata cotidiana din sat si comentau evenimentele cele mai importante petrecute in propria comunitate sau in localitatile invecinate. Apoi se rosteau ghicitori, proverbe si zicatori, se canta sau se rosteau balade, nestemate folclorice ce s-au pastrat pana in zilele noastre transmise in modul cel mai lesnicios pe aceasta cale. In cadrul acesta, fetele erau integrate si consacrate in colectivitatea femeilor, incepand sa-si insuseasca, cu aceasta ocazie, deprinderi practice si spirituale. In sezatori se dezvaluiau aspectele si intelesurile ritualice ale sarbatorilor populare si se invata comportamentul individual. In sezatorile ce aveau loc inaintea Craciunului si a Anului Nou, se invatau si se repetau colindele si uraturile si se discuta in amanunt despre buna pregatire a acestor sarbatori.La un moment dat, lucrul inceta, participantele fiind servite cu diferite preparate de catre gazda, in functie de starea sa sociala sau de posibilitatile sale materiale. Flacaii, stiind din timp locul de desfasurare al sezatorilor, cutreierau in grupuri insotite de muzicanti pe la toate casele unde aveau loc astfel de intruniri. De multe ori ei se organizau de cu seara, repartizandu-se pe case, in asa fel incat, catre sfarsitul sezatorii, ei sa apara cu muzica pentru a inveseli atmosfera. La intrarea acestora in casa, munca era abandonata. Muzicantii, buni cunoscatori ai obiceiurilor locale, isi ocupau locurile prestabilite si incepeau sa interpreteze melodii de joc. Fetele si chiar femeile erau invitate la joc de catre flacai, unele dintre fete jucand acum pentru prima data, iar cele mai tinere dintre ele invatand acum pasii de joc. Atmosfera crestea in veselie si buna dispozitie. Cu aceasta ocazie jucau chiar si batranii din vecini, invitati la sezatoare. Acestia, pentru a nu-i deranja pe cei tineri, se urcau si dansau pe lavitele late si masive ce inconjurau peretii. Asa a aparut in Bucovina melodia de joc numita "Ca pe laita" sau "Baba grasa". Jocul era alternat cu multa dibacie cu perioadele de pauza, cand cei prezenti erau serviti cu mancare si bautura, si cu cele de lucru, cand se spuneau glume si snoave. Sezatorile, desfasurate in toata plenitudinea lor pana tarziu prin anii '60, se constituiau intr-o adevarata institutie sociala si erau o forma de intrajutorare comunitara, dar si prilej de petrecere placuta a timpului in noptile lungi de iarna, de derulare a unor obiceiuri si de invatare a deprinderilor de viata si de munca. Chiar daca se desfasurau in perioada Postului Craciunului, aspectul distractiv era tolerat, deoarece in cadrul lor erau invatate colindele si uraturile ce urmau sa fie rostite in timpul sarbatorilor de iarna.

- Se petrece în familie cu mâncare şi băutură iar resturile de la masă se aruncă spre răsărit să nu mai mănânce păsările recolta

- Se dă pomană în vecini turtă de porumb.

CREDINTE

. - Oalele se pun cu gura în jos, să fie feriţi cei din casă de pagube.

- Se ţine ca apărare a vitelor de lupi şi a tuturor de strigoi; nu se lasă limba de meliţă afară.

- Se lipeşte gura sobei , se încleştează pieptenii ca să se încleşteze gura lupilor.

- Nu se coase, toarce, macină, piaptănă lâna, ca apărare de boli şi alte rele.

- Nu se dă împrumut din casă şi nu se aruncă gunoiul, cenuşa, cărbuni, să nu se prăsească lupii.

- Femeile pun pietre în cuptor şi pe horn, să apere păsările de uliu.

15. Spolocania.

20. Ajunul ovideniei.

DATINI

- Se pune o strachină cu apă, cu lumânare, se priveghează, se bat mătănii; apa e bună de leac.

CREDINTE

- Dacă este senin, anul viitor va fi rău; dacă e ger şi lapoviţă, va fi an bun.

21. Ovidenia- prezentarea Mariei la templu.

Filipul cel mare- cel şchiop.

DATINI

- Se dă pomană pentru înecaţi şi cei care au murit fără lumină şi se arde câte o lumânare.

- Femeile nu mai bat rufele la spălat cu maiul până la Sângiorz.

- Se ung ferestrele, uşile cu usturoi deoarece încep să lucreze fermecătoarele; începe iarna.

CREDINTE

- Se deschide cerul, vorbesc vitele; le aud cei neprihăniţi.

- Dacă este senin, soare, vara va fi secetoasă; dacă ninge, va fi iarna grea.

- Se ţine ca să nu atace lupul, să meargă şchiopii, să fie spor la casă.

24. Climata vântului.

E considerată în popor zi rea de vânturi, azi se aspreşte vântul, începe să bată a iarnă.

29. Ajunul de Sântandrei.

DATINI

CREDINTE

- Se ung uşile, ferestrele cu usturoi contra strigoilor;se apără vitele cu mac, sare.

- Nu se mătură de teama lupilor; se ascund meliţele de teama strigoilor.

- Dacă este luna plină şi cer senin, iarna va fi moinoasă; dacă este nor, ploaie, nea, zăpezile vor fi mari.

- Se fac vrăji de aflarea ursitei, de noroc, de dragoste.

30. Sântandrei- Moş Andrei.

Iesirea filipilor de toamna.

DATINI

- Sfantul Apostol Andrei cel Intai chemat – Ocrotitorul Romaniei: prilej pentru a cerceta ce va aduce anul urmator, un timp in care se interfereaza planurile malefice cu cele benefice.

- În noaptea de Santandrei, se organizează petreceri ale tinerilor, asemanatoare cu Revelionul. Pentru a fi feriti de actiunea malefica a moroilor si strigoilor, tinerii camuflau si ungeau cu mujdei de usturoi ferestrele si usile casei unde se desfasura petrecerea inainte de lasatul serii. De altfel, petrecerea se numea, local, Noaptea Strigoilor, timp nefast, cand strigoii vii (oamenii care se nasc cu caita, cu coada - o vertebra in plus, din legaturi incestuoase etc.) isi parasesc trupurile fara stirea lor, iar strigoii morti ies din sicrie, morminte si cimitire pentru a provoca suferinte oamenilor. In acest timp, petrecerea tinerilor in vatra satului, numita si Pazitul Usturoiului, era in toi. Fetele aduceau cate trei capatani de usturoi, le puneau laolalta intr-o covata pentru a fi pazite de o batrana la lumina lumanarii. Complet izolati de lumea din afara, stapanita de fortele malefice, tinerii se distrau, cantau, jucau, beau, mancau, glumeau, ca la un adevarat revelion. Dimineata, pe lumina zilei, tinerii ieseau in curtea casei unde covata cu usturoi era jucata in mijlocul horei de un flacau. Se impartea usturoiul si, in mare veselie, se intorceau pe la casele lor. Incepea un nou an. Usturoiul privegheat se pastra ca ceva sfant, la icoana, si se folosea peste an ca leac pentru vindecarea bolilor, pentru prinderea farmecelor si descantecelor etc. Pazitul usturoiului de catre fete si flacai toata noaptea tocmai pentru a inzestra usturoiul cu calitatile necesare. Usturoiul va putea ulterior sa asigure protectie peroanei respective ca: remediu terapeutic, aducere de petitori.

- Se mănâncă bucate cu usturoi.

- Covasa. Bautura rituala. Se prepara din malai si faina, uneori numai din malai de porumb sau de mei, o bautura fermentata numita covasa. Literatura etnografica descrie doua tehnici de preparare a covasei; din malai si faina sau numai din malai. In primul caz se luau malai si faina, in parti egale, se amestecau si se opareau cu apa clocotita pana se obtinea un fel de terci. Dupa doua ore, amestecul acesta se punea intr-o putina si se turna apa calduta pana se obtinea un lichid vascos ce putea trece prin ciurul cu care se cernea malaiul. Continutul se amesteca foarte bine si se lasa apoi sa fermenteze, la loc caldut, pana a doua zi cand se fierbea, la foc potrivit, intr-un ceaun, pana se mai ingrosa. Gustul bauturii era dulce-acrisor, asemanator cu cel al bragii. Covasa se punea prin strachini sau oale si se impartea prin vecini "pentru ca vacile sa fie laptoase, iar laptele sa fie smantanos". In alte sate covasa se numea braga si se prepara numai din malai, care se oparea si se faceau patru turte; doua turte se coceau, doua ramane au crude. Dupa ce turtele coapte se raceau, erau framantate intr-o putina, se amestecau cu malaiul ramas necopt si se turna apa clocotita. Continutul se amesteca, se puneau cateva felii de lamaie si se lasa sa fermenteze pana a doua zi, cand era bun de baut. Fiecare om "este dator sa manance covasa, in aceasta zi, pentru ca sa fie ferit de strigoi".

- În unele sate din Oltenia copiii taie mlădiţe din pomii roditori ( meri, peri, cireşi, vişini, pruni etc.) şi le pun în apă, la căldură, pentru a înmuguri până la Sf. Vasile, când fac din ele sorcove, pentru a-şi sorcovi părinţii şi neamurile.

CREDINTE

Protejarea de spirite malefice

- Aparitia celor doi sfinti-mosi, Mos Andrei si Mos Nicolae, inceputul iernii si punerea in miscare a haitelor de lupi sunt semne evidente de imbatranire si degradare a timpului calendaristic. Ordinea se deterioreaza neincetat, ajungand in noaptea de 29 spre 30 noiembrie, in Noaptea Strigoilor, la starea simbolica de haos, cea de dinaintea creatiei. Este o noapte de spaima, intrucat spiritele mortilor ies din morminte si, impreuna cu strigoii vii, care in aceasta noapte isi parasesc culcusurile lor, fara sa aiba vreo stiinta despre aceasta, se iau la bataie pe la hotare, raspantii de drumuri si prin alte locuri necurate. Duelurile sangeroase cu limbile de la melite si coasele furate din gospodariile oamenilor se prelungesc pana la cantatul cocosilor, cand spatiul se purifica, duhurile mortilor se intorc in morminte, iar sufletele strigoilor revin in trupurile si paturile parasite fara stiinta lor. In anumite situatii, strigoii se manifestau violent fata de oamenii care nu-si luau anumite masuri de protectie: Pentru ca sa nu se poata apropia de case, oamenii, - e grija gospodinelor mai ales -, mananca usturoi in aceasta seara, se ung pe corp tot cu usturoi, sau numai pe frunte, in piept, pe spate si pe la incheieturile trupului. La casa se ung cercevelele ferestrelor, pe unde strigoii ar putea sa intre sau sa se uite in casa, facandu-se semnul crucii si tot astfel urmeaza si la usa si horn, pe unde de asemenea ea crede ca strigoii pot intra si iesi din casa". Se credea ca sunt si strigoi care nu doreau sa faca rau. Acestia "fac hori pe la raspantiile drumurilor, unde joaca cu strasnicie pana la cantatul cocosilor". Strigoii sunt de doua categorii: vii si morti. Strigoii vii sunt spirite ale oamenilor, femei sau barbati, care isi parasesc trupurile noaptea, mai ales la Santandrei, Sangiorz si in alte imprejurari. Activitatea lor cea mai intensa este in Noaptea Strigoilor cand isi parasesc in somn corpul, ies din casa pe horn sau pe usa, se rostogolesc de trei ori pentru a se intrupa intr-un animal, incaleca pe melite, butoaie, cozi de matura pentru a merge in locuri numai de ei stiute (intre hotare, raspantii de drumuri, poieni din paduri) unde se intalnesc cu strigoii morti. Acolo redevin oameni, se bat cu limbile de melita, se zgarie, se ranesc pana iese invingator unul din ei, care le va fi conducator un an de zile. Se bocesc unii pe altii, isi vindeca pe loc ranile, se intrupeaza din nou in animale si pornesc spre case inainte de primul cantat al cocosilor. Pricolicii sunt suflete ale oamenilor care isi parasesc trupul in timpul noptii, se rostogolesc de trei ori si capata infatisare de lup sau de alta vietate (caine, porc cal, bivol, pisica, sarpe, broasca). Spre deosebire de varcolaci care calatoresc prin vazduh, pricolicii se deplaseaza pe pamant. Ei nu se intrupeaza in vietati sfinte (arici, oaie, cerb, porumbel, randunica, albina). Adesea, sunt oameni din sat recunoscuti dupa infatisarea si comportamentul animalului pricolici. Traiesc putin, cat lupul sau animalul in care se metamorfozeaza. Pe timp de iarna ar intra in haita lupilor, ia conducerea si ataca oamenii si turmele de vite.

- Pentru ca spiritele rele să nu se cuibărească în case, femeile întorc seara toate oalele şi cănile cu gura în jos. Scot din sobă cenuşa caldă de peste zi, pentru ca spiritele neliniştite să nu-şi găsească adăpost la căldură. Alteori, împrăştie resturi de pîine prin curte, pentru ca spiritele flămînde să nu caute prin cămări de-ale gurii. Împotriva vîrcolacilor, gospodinele folosesc cununile de usturoi agăţate la intrare şi lasă aprinsă candela de lîngă icoane. Pentru protecţia vitelor, cu o seară înainte li se amestecă animalelor în hrană busuioc sfinţit sau li se toarnă cîteva picături de agheasmă în apă.

- După miezul nopţii sau în dimineaţa de Sf. Andrei, exista în trecut obiceiul "descîntecului sării". Un drob de sare, descîntat şi îngropat sub pragul grajdului, era dezgropat în primăvară, de Sf. Gheorghe, cînd sarea era amestecată în hrana vitelor pentru a le feri de farmece, boli şi de vrăjile pentru "luarea laptelui".

- În Bucovina, înainte de Sf. Andrei cu câteva zile, femeile nu torc – „ca să nu toarcă lupii în casă”, iar de Sf. Andrei nu mătură şi nu scot gunoiul din casă, nu curăţă grajdurile, nu se piaptănă ( pieptenele reprezintă în basme un şir de arbori, deci pădurea în care se află lupii) pentru a nu aduce lupul prin apropiere.

Predicţii legate de timp

- Tot în noaptea de Sf. Andrei sînt practicate şi predicţii meteorologice populare pentru anul următor. De obicei, în podul casei sînt urcate 12 cepe sănătoase, la fel de mari, care sînt lăsate acolo pînă în seara de Crăciun, cînd se află rezultatul. Fiecărei cepe îi este atribuit numele unei luni. Cepele care s-au s-au stricat indică luni ploioase sau cu grindină, iar cele care au încolţit – luni favorabile recoltei. O predicţie asemănătoare, legată de soarta recoltei, se realizează cu ajutorul unor boabe de grîu. Pentru fiecare tip de cultură pe care intenţionează să o semene în grădină, gospodina casei "botează" cîte un bob şi îl pune la încolţit în bucătărie. Peste 7 zile, boabele sînt analizate: cele care au încolţit arată soarta favorabilă a culturii, iar celelalte, pagubă. Dacă noaptea de Sf Andrei este senin şi cald, se crede că iarna nu va fi geroasă. Dacă este frig şi ninsoare, se crede că acestea sînt doar începutul troienelor pe care le va aduce o iarnă grea.

- Unii batrani, nestiutori de carte dar "cititori" in stele, observau cerul in noaptea de Ovidenie sau de Santandrei si noroceau anul, prevestind daca va fi bogat sau sarac, ploios sau secetos, daca va fi pace sau razboi etc. Obiceiul de a semana in noaptea de Santandrei grau intr-o oala de pamant pentru a interpreta rodnicia ogoarelor in noul an este practicat si astazi. - Se ţine până la amiază ca să fie iarna bună, anul cu belşug, noroc în meserii, viaţa lungă, sănătate.

- Dacă gogoşii de stejar sunt plini, va fi anul viitor ploios.

- Starea vremii dă informaţii despre iarna care vine: luna plină şi cerul senin anunţă o iarnă moinoasă, iar luna plină dar cu ninsoare sau ploaie anunţă iarnă grea cu zăpezi mari.

Predicţii legate de rod

- Pentru ca să se afle cât de rodnic va fi următorul an se pun boabe de grâu într-o strachină cu apă. Cât de des va răsări grâul, atât de bogată va fi recolta .

- Se pune o crenguţă de măr în apă, dacă înfloreşte de Sf. Vasile va fi anul viitor, roditor.

Aflarea ursitei.

- Ca la orice inceput de an, prisoseau practicile magi ce de aflare a ursitei, adica a viitorului sot. Fata de maritat prepara o "Turtuca de Andrei", turtita subtire din faina de grau, foarte sarata, coapta pe plita sobei si o manca inainte de culcare. Baiatul care venea in vis sa-i aduca apa ca sa-si potoleasca setea urma sa o ceara de nevasta in cursul anului.

- Alte fete, dupa ce soseau acasa de la Pazitul Usturoiului, semanau cate un catel de usturoi privegheat intr-un cocolos de aluat. Dupa modul cum incoltea si crestea usturoiul semanat, se faceau anumite pronosticuri matrimoniale.

- Prin ascunderea sub pernă a unui fir de busuioc sfinţit, se crede că se obţine în vis imaginea "ursitului". Pentru "atragerea" acestuia este mult folosită şi metoda "făcutului cu ulcica".

- La miezul nopţii, singură la gura sobei, tînăra întoarce cu gura în jos o ulcică nouă de lut, iar pe dosul vasului lasă sa pîlpîie trei cărbuni. În timp ce roteşte ulcica uşor, rosteşte o incantaţie menită a suscita o atracţie irezistibilă pentru cel iubit.

- O altă metodă folosită pentru cunoaşterea viitorului constă în a privi, la miezul nopţii, între două lumînări aprinse, într-un pahar cu apă neîncepută, aşezat pe cenuşă. În centrul paharului este lăsată să cadă o verighetă care a fost deja sfinţită de preot prin cununie religioasă şi se crede că în verighetă apare chipul ursitului, dacă este privită intens cîteva minute.

- Unele tinere mai încearcă să îşi vadă viitorul soţ la miez de noapte. Aşezate complet dezbrăcate între două oglinzi, în cameră întunecoasă, cu cîte o lumînare în fiecare mînă, încearcă să privească în oglinda din faţă pentru a vedea imagini reflectate din oglinda din spate. Se crede, şi unele persoane chiar au avut această iluzie, că prin faţa ochilor încep să se perinde scene de viaţă, că tînăra îşi vede viitorul soţ sau, în unele cazuri, că i se dezvăluie scene din viitor.

- În satele din Bucovina fetele ca să-şi vadă ursitul îşi puneau seara sub pernă 41 de fire de grâu, iar când se culcau spuneau: „ Voi, 41 de fire de grâu / Eu voi adormi / Şi voi hodini / Dar eu mă rog lui Dumnezeu / Să-mi trimită îngerul meu / Cel ce mi-e dat de Dumnezeu”.

- Un alt obicei este ca fetele nemăritate să meargă noaptea la fântână cu lumânarea de Paşte pe care o aprind şi o afundă cu ajutorul ciuturei spunând: „ Sfinte Andrei / Scoate-i chipul în faţa apei / Ca în vis să-l visez / Ca aievea să-l văz !

- Un alt obicei în alte regiuni, fetele ghicesc ursitul cu ajutorul parilor de la gard, astfel, noaptea pe întuneric ating un par, de la care numără în continuare până la al nouălea par, pe care leagă o sfoară sau lână roşie. A doua zi merg să vadă cum le va fi alesul. Dacă parul este drept şi neted, viitorul soţ va fi tânăr şi frumos, dar sărac. Dacă parul va fi scurt şi noduros, soţul va fi bătrân şi sărac, iar de va avea coaja groasă, va fi bogat. Dacă parul este cu multe crăci, ursitul va fi văduv cu mulţi copii.

Alte credinţe

- Nu se piaptănă, nu se pronunţă numele lupului, nu se împrumută din casă.

- Se crede ca cerul se deschide si vorbesc animalele.

- În această zi nu se dă de împrumut ori în dar căci vei păgubi.

- Sărbătoarea se ţine până la prânz apoi se pot face unele munci, dar nu se lucrează la câmp, nu se coase şi mai ales nu se înprumută şi nu se dă nimic din casă. Cei care nu respectă sărbătoarea se înbolnăvesc şi vor avea pagubă la recoltă sau la vite.

ANDREA. UNDREA. INDREA. NINGĂU. NEOIS.

Gospodarii au grijă de vite, păsări, de proviziile din pivniţe şi de starea grădinilor şi câmpurilor. Fetele se spală cu prima nea ca să fie frumoase şi drăgăstoase. Dacă începutul lunii este geros, aşa va fi zece săptămâni; dacă este ger, vara va fi caldă, secetoasă; dacă latră câinii la lună, va fi ger; dacă este vreme moale, vara va fi ploioasă; dacă este ger şi zăpadă, anul viitor va fi mănos (grâu mult); dacă este ger uscat, va fi secetă în iunie; dacă ninge, iunie va fi ploios;dacă plouă de Crăciun, Paştile vor fi friguroase; dacă porcii mănâncă mult, va fi senin; dacă iepurii şi gâştele sălbatice se apropie de sat, va fi iarna grea.

4. Bubatul. Zilele bubatului.

Varvara- ocrotitoarea minerilor. Savele.

DATINI

- Nu se lucrează în mină, minerii petrec cu familia.

- Se fac azime cu miere care se dau de pomană, se pun la streaşină pentru “bubat”.

CREDINTE

- Se ţine pentru ajutor la naşteri, boli (gâlci, dureri de dinţi, ameţeli), apărare de năpaste, moarte uşoară.

- Nu se folosesc lucruri negre ca să nu facă grânele tăciune.

- Femeile o ţin: nu ţes, nu cos, nu opăresc rufe ca să nu se taie şi să nu se îmbolnăvească copii.

- Nu se mănâncă porumb copt, fasole, dovleac ca să nu se facă bube.

- Copii sunt “îmbărburaţi” (li se fac cruci pe frunte şi mîini cu miere, dovleac, să-i apere de vărsat).

- Se pun crenguţe de pomi fructiferi în apă; dacă înfloresc până la Florii, va fi an mănos.

5. Bubatul. Sava.

DATINI

- Nu se mătură, nu se dă gunoiul afară.

- Se îmbărburează copii şi sunt opriţi să mănânce peşte sau fructe.

CREDINTE

- Se ţine să fie spor în casă şi la animale,să fie apărate de boli, dăunători, lupi.

- Se dă pomană fasole fiartă, nuci, turtă caldă, vin, lână, cânepă,”să se îmblânzească bubele”.

6. Sânnicoară.

DATINI

- Sânnicoara, Craciunul copiilor: dupa traditia populara, prima zi de iarna; Sânnicoara este un mos care aduce zapada scuturandu-si barba. La romani, Sânnicoara este un mos batran care aduce copiilor daruri daca acestia au fost cuminti sau nuieluse daca au facut au fost neastamparati. In traditia populara romaneasca Sânnicoara ii sunt atribuite calitati sporite, fiind unul dintre sfintii cei mai de vaza alaturi de Dumnezeu, cel care se plimba cu Acesta pe pamant in timpurile primordiale si nu numai.

- Este Sfânt protector al copiilor, femeilor şi corăbierilor, apărător de rele şi făcător de minuni.

CREDINTE

- Se consideră începutul iernii (“îşi scutură barba”), dacă nu a nins, va fi iarna grea, lungă.

- Este sărbătoare cu praznic, se dau daruri copiilor.

7. Poitra lui sânnicoară.

DATINI

CREDINTE

- Se ţine să nu fie secetă, să fie roade bogate.

- Femeile nu lucrează în casă ca să aibă noroc în căsnicie şi să le fie lehuzia uşoară.

9. Ana Zacetenia, Zămislirea Sfintei Ana.

DATINI

- Femeile dau colaci de pomană pentru sănătatea copiilor.

CREDINTE

- Se ţine pentru noroc la negoţ, protecţia morilor, a recoltei de grâu, a oamenilor de boli, de înecuri.

- Lucrul început, înainte de răsărit, va avea spor peste an.

10. Sânnicoară, Sânnicoară cel mic.

Sânnicoara, sora lui Sânnicoară.

12. Spiridon, Făcătorul de minuni.

Această zi se ţine pentru păzirea casei, pentru sporul câmpului, apărare de boli, protejare de lovituri, omul să fie protejat de fiare sălbatice.

18. Modest, Protector al animalelor.

DATINI

CREDINTE

- Se face praznic, se dă pomană făină pentru sănătatea vitelor care acum nu se pun la muncă.

- Se face aghiasmă cu care se botează vitele, stupii, pentru apărare şi belşug.

19. Ajunul ignatului.

În această zi se mănâncă grâu fiert; se presară mei şi sare împrejurul casei şi curţii ca apărare a belşugului gospodăriei.

20. Ignatul porcilor. Înătoarea.

DATINI

- Începând cu Ignatul şi sfârşind cu zilele Craciunului, prin alte părţi începând cu zilele Crăciunului, iar prin altele obişnuindu-se numai în ziua de Sfântul Vasile, există obiceiul ca flăcăii să umble cu ţurca, capra sau brezaia.Ca şi la celelalte jocuri cu măşti practicate în timpul sărbătorilor de iarnă, şi în jocul caprei şi-au făcut loc, pe lângă măştile clasice (capra, ciobanul, ţiganul, butucarul), măştile de draci şi moşi care, prin strigăte, chiote, mişcări caraghioase, măresc nota de umor şi veselie, dând uneori o nuanţă de grotesc. În cadrul sărbătorilor agrare, jocul a devenit un ritual menit să aducă rodnicie anului care urmează, spor de animale în turmele păstorilor, succesul recoltelor.

CREDINTE

- Nu se mai spală rufe până după Bobotează (se spurcă apele) şi nu se mai toarce.

- Gravidele o ţin pentru copii sănătoşi.

- Ignatul porcilor, Înătoarea (divinitate care controla lucrul femeilor si le pedepsea pe cale care nu-si terminau ce aveau de facut ori nu respectau anumite interdicţii). Femeile care nu tin ziua de Ignat sunt pedepsite. Se vorbeste despre o fiinta lacoma si rea care se numeste Inatoarea. Intr-o povestire se arata ca Inatoarea a încercat sa opareasca pe o femeie care vroia sa toarca de Ignat. Femeia a scapat numai cu un sfat bun primit de la o vecina.

- Sarbatorile, nu numai cele de iarnă, între alte functii, o au si pe aceea de a ritma munca. Exista un timp al torsului, alt timp al tesutului. Femeile stiu aceste lucruri.

- In ajunul Ignatului se fierbe grau, capul familiei il tamaiaza si il binecuvanteaza. Din grau mananca toti ai casei, iar ce ramane se da dimineata la pasari. Musafirul intrat in Ajun in casa e poftit sa sada, pentru ca sa cloceasca bine clostile.

- Se ia un dovleac, i se taie coada si se pastreaza, pentru leac de bube dulci la copii.

- In aceasta noapte vrajitoarele umbla sa ia belsugul casei, de aceea se presara mei si sare imprejurul casei, al hambarelor si al curtii.

- Piseaza femeile grau ca sa aiba pana la Craciun. Fac un fel de turte, numite "carpele Domnului Hristos", pe care le mananca in Ajunul Craciunului cu miere si nuci.

- Nu era ingaduit femeilor sa munceasca, mai cu seama in casa, fiindca se credea ca e primejdios pentru boli si alte suparari.

- Femeile insarcinate tineau sarbatoarea, sa nasca prunci intregi la trup si minte.

22. Antepreziua ajunului

Copiii de la etatea de sapte pana la treisprezece ani se intrunesc la unul din hanurile mari ale comunei, cam de obiceiu in unul din acelea unde se face hora. Aci da fiecare cate 5, 10, 15 bani, dupa putere si fac o suma, pe care o dau carciumarului, ca sa le dea lautarii, sa le cante si ei sa joace.

In aceasta sara nu vine nimeni la han decat numai copiii. Petrecerea lor tine pana la 12 sau 1 noaptea, cand se impart in grupuri cate 5 sau 6, sub conducerea unuia mai mare dintre ei. Pleaca toti in toate partile, strigand şi colindând cu colinda, pe la ferestrele locuitorilor : „Buna dimineata la mos-ajun”! Stapanul casei iese si le da covrigi, mere, nuci sau colindele, cari sunt singura rasplata a umbletului lor". Obisnuit copiii au traistute sau sacui in gat sau bete in mana, pentru ca sa se apere de cani si sa se sprijine la alunecusuri.

23. Preziua ajunului.

DATINI

- Copii merg la colindat.

- După miezul nopţii se face “Masa de Ajun” (grâu fiert, turtă, pâine, fasole, vin ) de sufletul morţilor, din alimente de post care, sunt sfinţite în 24, se împart la familie şi la vecini.

CREDINTE

- Înainte de răsărit gospodarii pun mâna pe obiectele din ogradă să le folosească cu spor peste an.

24. Ajunul crăciunului.

DATINI

- Datinile de Craciun sunt pregatite cu mult inainte, odata cu Postul Craciunului (15 noiembrie), cand incep sa se constituie cetele de colindatori si se invata colindele ce vor fi rostite in timpul marii sarbatori. In Bucovina, colindatul este nu numai o datina ci, prin modul de organizare, a devenit o adevarata institutie, cu legi si reguli specifice. Copiii si tinerii se intrunesc, din timp, in grupuri de cate 6 persoane, pentru alcatuirea viitoarelor cete, selectia facandu-se in functie de categoria sociala, afinitatile personale, calitatile morale sau gradele de rudenie. Tot din timp se alege si conducatorul cetei - numit vataf, calfa sau turc - ce trebuie sa fie un bun organizator, sa aiba autoritate asupra tinerilor, sa aiba o conduita morala ireprosabila si sa fie un bun dansator. Repetitiile pentru insusirea colindelor se fac fie la casele tinerilor din ceata, fie la biserica, fie in cadrul sezatorilor, singurele manifestari socio-comunitare permise in Postul Craciunului, fie, mai nou, la caminul cultural. Poate cel mai important moment in derularea sarbatorii Craciunului este seara de ajun, atunci cand se pregateste o masa speciala, numita "masa de ajun", si incep colindele. Pregatirea mesei de ajun incepea in primele ore ale diminetii, cand gospodinele coceau colacii "rotunzi ca Soarele si Luna " si un colac special, numit "Creciun", frumos impodobit, impletit in forma cifrei opt, colac ce se pastra pana primavara, pentru a fi folosit in practicile inceputului de an agrar. Tot acum erau preparate douasprezece feluri de mancare de post (grau pisat si fiert, prune afumate fierte, bob fiert, sarmale cu crupe, ciuperci tocate cu usturoi, bors de bureti, fasole fiarta si "sleita" etc), precum si mancaruri din peste. Bucatele erau asezate pe masa din "casa cea mare", dupa ce pe aceasta se asternea cea mai frumoasa fata de masa. Uneori, sub fata de masa se punea fan, peste masa se petrecea un fir de stramatura rosie, legat sub forma de cruce, iar pe colturile mesei se asezau maciulii de usturoi. in mijlocul mesei se aseza un colac rotund iar in jurul sau se ordonau douasprezece farfurii in care se aflau cele douasprezece feluri de mancare. Seara, dupa trecerea preotului cu icoana, intreaga familie se primenea si se aseza la aceasta masa. Cina avea un caracter ritual, inainte de a se aseza la masa, toti membrii familiei ingenuncheau pentru rugaciune, dupa care capul familiei invoca spiritele mortilor, ce erau invitate sa participe la ospat, si hranea simbolic vitele din gospodarie, chemandu-le pe nume si aruncand peste cap cate putin din cele douasprezece feluri de mancare. Familia se aseza si se ridica in acelasi timp de la masa, in semn de deplina intelegere si comuniune. Exista interdictia de a se consuma in intregime cele douasprezece feluri de mancare, resturile fiind pastrate pe masa pana la Boboteaza, cand erau puse in hrana animalelor sau erau asezate intr-o farfurie in fereastra, alaturi de un pahar cu apa, pentru indestularea spiritelor mortilor. Obiceiul mesei de Ajun, ce are intelesuri profunde si definitorii pentru lumea rurala traditionala, formata din plugari si pastori, se mai pastreaza, izolat, in satele de munte din Bucovina. Colindatul, insa, moment culminant al Craciunului, s-a pastrat cu multa acuratete in majoritatea comunitatilor bucovinene. Datina este deschisa de catre copii, care, in jurul pranzului, in grupuri mici, incep colindul, trecand, pe rand, pe la toate casele. In trecut, micii colindatori, inainte de a pleca sa vesteasca Nasterea lui Iisus, se strangeau in cete pentru a-si cere iertare unii de la altii.- Craciunul nu se poate dispensa de copturi : colaci, colacei, covrigei, de toate marimile si de toate formele, colaci pentru copiii care colinda, pentru preot, pentru pus pe masa de Craciun, pentru trimis la nasi si la moasa, colaci, multi colaci ca sa-i dai de pomana pentru morti. Caci trebuie sa se stie ca, în cele douasprezece zile dintre ani , sufletele mortilor vin sa petreaca împreuna cu vii. Pe masa din Ajunul Craciunului se pune hrana si pentru ei, turte muiate în sirop de miere si presarate cu nuca pisata, grâu fiert cu miere, prune fierte, bob batut. In unele locuri toate acestea se dau de pomana la vecini în dimineata Craciunului. O parte din colaci se face pentru a asigura schimbul de daruri. Uneori colacii sunt însotiti de o sticla de bautura. Iata o formula cu care se primeste darul : omul care primeste zice : "Multumesc pân oi întoarce ". Este un argument pentru absenta cadoului în sat. Acolo darul are doi timpi: dai si primesti. Darul are un dus si un întors. Faci daruri cui îti face si îti face daruri cel caruia îi faci. Nici macar copiii nu primesc " daruri de Craciun " în sensul obisnuit al cuvântului. Ei sunt " platiti " cu covrigi, nuci, alune, mere pentru " serviciul " pe care îl fac colindând.

- Rasplata traditionala a micilor colindatori consta in colacei, mere, pere si nuci. Odata cu lasarea intunericului, satele sunt animate de colindele cetelor de flacai care strabat ulitele, de la un capat la altul al satului, pe intreg parcursul noptii. Tinerii se imbraca si astazi in costume de iarna traditionale, cu sumane sau cojoace, si au caciulile impodobite cu mirt si muscate. Seful cetei are caciula impodobita cu panglici multicolore, ca semn distinctiv. Pana catre mijlocul secolului al XX-lea, acompaniamentul colindatorilor se realiza doar cu fluierul si ciurul (o toba confectionata special pentru acest eveniment), pentru ca mai tarziu sa se generalizeze acompaniamentul cu fanfara sau cu instrumente muzicale moderne.

Dupa inceperea colindelor de noapte, oamenii considera sarbatorile incepute. Colindatorii pornesc de obicei de la casa sefului de ceata, trec pe la primarie si pe la preot, dupa care colinda intregul sat. Exista, insa, comunitati in care se organizeaza numai o singura ceata de feciori, casele fiind colindate pe rand, fara prioritati.

Ajunsi in curte, fara a rosti vreo formula de cerere a permisiunii, flacaii incep sa colinde. De la hiperbolizarea casei, a curtii si a activitatii gospodarului, repertoriul colindelor abordeaza subiecte diferite, care surprind, in mod alegoric, realitati cunoscute. Colindele nu folosesc versuri satirice ci numai urari de sanatate si de bun augur. In credinta localnicilor, colindele se rostesc pentru indepartarea diavolului si purificarea spatiului, de aceea se considera ca este mare pacat daca cineva sta cu poarta incuiata in noaptea ajunului de Craciun. Dupa rostirea colindei la fereastra, flacaii sunt invitati in casa, sunt ospatati si rasplatiti. Atunci cand sunt insotiti de muzica, in casele cu fete, are loc o mica petrecere, fata fiind prima scoasa la joc de catre seful cetei sau, dupa caz, de catre flacaul care o simpatizeaza in mod deosebit. In unele localitati (Solea, Poieni - Solea, Partestii de Sus, Cacica, Doroteia), concomitent cu cetele de colindatori se deplaseaza cetele de mascati - "babe si mosnegi" - care prin joc, gesturi si dialog transmit, in viziune proprie, principiul fertilitatii, ca un preambul al Anului Nou.

- In seara de 23 spre 24 Decemvrie, dupa miezul noptii si pana la ziua, se obisnueste, sa mearga cetele de copii, alcatuite din doi, trei, patru, si cate odata si mai multi insi, din casa in casa, cu colinda, mos-ajunul, buna-dimineata, colindisul, sau buna dimineata la mos-ajun. Prin jud. Muscel se zice ca umbla cu colindetele. De la miezul nopţii şi până la revărsatul zorilor, uliţele satelor răsunau de glasul micilor colindatori. Cu traista după gât, cu băţul în mână şi căciula pe urechi, colindatorii merg din casă-n casă şi strigă la ferestrele luminate - Colinda plugarilor: Sculati, sculati mari plugari, / Ca va vin colindatori / Pe la patru cheutori. / Cheutoarea de la vale / A aprins o lumanare / Lumanarea s-a aprins / Sfanturoaica s-a deschis. / O Isuse, prea Hristoasa, / Ramai gazda sanatoasa".

- Prin Banat si Ardeal, copiii cari merg cu colindul, se numesc piterei; impartiti pe cete sub con­ducerea unui vatav de ceata, ei umbla prin sat dela casa la casa, poftind ziua lui Ajun cu adausul: "ca-i mai buna a lui Craciun." Pitereii pot umbla slobozi prin casele oamenilor, caci dupa credinta poporului ei sunt purtatori de noroc si fericire. De cum intra in vreo casa, e datina ca pitereii sa scormone focul din vatra cu betele ce poarta in mani si cari se numesc colinde. Prin Muntii Apuseni, in zorii zilei de Ajun, copii de la 12 la 14 ani, formati in cete dela 5 la 40 de insi, pornesc in strigari a co­linda pe la case. Intrand ei zic, in rotacismul lor :

- Bur ajurul lui Craciur ! iar iesind :

- Noi iesim, Dumnezeu intra !

- Prin jud. Muscel, in noaptea de catre Ajun, tineretul se aduna la o casa, baga lautari sau canta unul din fluier si aici se pun pe sbereguiala si petrecere pana la miezul noptii, cand pornesc spre capul satului, de unde ieau casele de-a randul strigand : - Buna dimineata la mos-ajun! Gazda le da colindeti: covrigi, colacei, poame, iar cate odata si cate un paharel de vin. Unii gospodari ii baga in casa si ii pun sa scociorasca cu ciomegile in foc, ca sa aiba noroc la clostele cu pui. Dupa aceasta striga de trei ori "Buna dimineata la Ajun". Dimineata si ziua umbla cu colindisul copii mai marunti.

- În Oltenia, mamele pun copiilor in sacui, Ia pornire, nuci si mere, pe care copiii in parte le mananca, iar ra­masita o pastreaza, caci aceste nuci si mere purtate de colindatori, descantandu-le si dandu-le sa le manance femeile cari nu fac copii, se crede ca vor naste nu dupa multi ani.Aceste nuci si mere, precum si colacii pe cari copiii ii strang in aceasta noapte, se dau vacilor spre a fata vitei multi, - cat de multi sunt si pitaraii, - nume ce-l poarta atat copiii cat si colacii pe cari cetasii ii dobandesc in schimbul urarii lor. De la acest nume, si aceasta datina a umblatului se numeste "in pitarai", iar ajunul Craciunului mai poarta si numele de "in ziua de pitarai". Cand se vede ca s-a strans tot satul, adica copiii dela cinci ani, pana la flacaii si fetele de optsprezece ani, se alege un vatav, care se chiama vatrai. Se chiama "vatrai", fiindca el intra intaiu in casa omului si bodicaie cu colinda in foc, unde gaseste cate un dovlete, - bostan, - il ia si da la tovarasii lui ceilalti, cari au grija sa nu se certe pitaraii. Cand pitaraii au venit la casa omului, omul ii baga in curte pe toti si scoate o cotovaica, - coaja de dovleac, - cu seminte de canepa, in, porumb, grau, seminte de dovleac si i le da vatraiului. Vatraiul ia cu mana, arunca in toate partile, pe casa, pimniti si zice : Sa creasca. / Sa immulteasca, / La multi ani ea sa infloreasca ! / Cate cuie pe casa, / Atatia galbeni pe masa, / La anul si la multi ani! Atunci omul iese cu desagii si le da la toti pe rand pitarai. Pitarai se da : covrigi, simigi, boabe fierte, pere, mere, coliva, tuica fiarta, vin si altele. Si asa pana seara, cand toti pitaraii vin rebegiti de frig acasa, dar veseli ca vin cu sacul plin. Prin unele parti, colindetele se mai numesc si bolindete, framantandu-se si cocandu-se in noaptea Ajunului.Copiii isi mai fac si un steag alcatuit dintr-o prajina lunga, impestritata la fum, in varful careia leaga o basma, doua sau trei, cari au un ban de argint, cateva fire de busuioc si putina tamaie, inchipuind darurile pe cari magii le-au adus la ieslele in cari s-a nascut Mantuitorul. La fiecare casa, urarea este aceasta:Buna dimineata la mos-ajun! / Ca-i intr-un ceas bun!”. In acest timp, unul din casa iese afara cu o farfurie pe care sunt graunte de grau, fasole si porumb, din cari colindatorii luand cate putin, arunca prin casa ; aruncand cu grauntele, pe rand, in sus ureaza astfel : Graul atat, / Spicul atat, / Pita cat masa, / Fuioarele / Cat rastitoarele. / Manusele / Cat matusele ! / Ce-i afara, sa izvorasca, / Stapanii sa stapaneasca / Sanatosi . Prin aceste parti, cererea colindetilor se face şi la fereasta si daca gazda primeste cardul de colindatori, acestia intra in casa si zic : Buna dimineata la mos-ajun, / Buna dimineata la mos Craciun! / Ne dati, ne dati, ori nu ne dati! / Iar acum, boierii bogati, / De la noi acum aflati / Ca s-a nascut Mantuitor in palatul boilor / Erou eroilor / De maica-sa insotit / Isus Hristos cormancit. / Sculati, sculati, sculati, / De va-mbracati, /Caci lumina, iat-o, vine. / Sa va mai cantam odata / Pentru ziua luminoasa; / Ne dati, ne dati, / Ori nu ne dati ! Stapana casei, punand colindatorii la rand, le da la fiecare "cate un colindete care e mai gheros". Cu acest prilej gazda le împarte colindeţe: covrigi, nuci, mere, colăcei de făină frământaţi şi copţi chiar în acea seara a Ajunului.
În ajunul Craciunului, în toate provinciile româneşti, copiii formează grupuri şi pornesc pe la casele gospodarilor cântând cântece ce au refrenuri ca: "Florile dalbe", "Lerui ler", "Ziurel de ziuă", ori "Valerim" şi "Veler Doamne".

- În unele locuri, în noaptea Cracinului putem întâlni şi cântarea religioasă cunoscută sub numele de Vicleimul sau Irozii, la care participă copiii. Această dramă religioasă ne înfatişează misterul Naşterii Domnului în toate etapele sale. Personajele dramei sunt Irod şi ceata sa de Vicleimi, un ofiţer şi soldaţi îmbracaţi în portul ostaşilor români, trei crai sau magi: Melchior, Baltazar şi Gaspar, un cioban, un prunc şi, în unele părţi, o paiaţă.
Vicleimul apare la noi pe la sfârşitul secolului al XVIII-lea. Originea lui este apuseană şi se leagă de misterul celor trei magi ai evului mediu. Introdus de timpuriu în Germania şi Ungaria, a pătruns la noi prin saşii din Transilvania. Din prima formă a Vicleimului, prezentarea magilor şi dialogul lor, s-au dezvoltat pe rând, prin activitatea micilor cărturari, trei tipuri principale, în cele trei mari ţinuturi: Muntenia, Moldova şi Ardeal.
Alături de partea religioasă a Irozilor, s-a dezvoltat mult timp, poate chiar şi astăzi, partea profană - jocul păpuşilor.

- Se ajunează de noroc; se face calendarul de ceapă şi alte practici de aflare a vremii anului următor.

CREDINTE

- Se începe orice lucru pentru a avea spor la el peste an.

- Nu se dă din casă, se mătură invers şi nu se scoate gunoiul ca să nu se ducă norocul.

- Se hrănesc păsările prin ciur, să ouă mult; se ameninţă pomii neroditori.

- Se dă vitelor fân ţinut sub masă cu bucăţele din fiecare fel de mâncare să nu li se ia mana.

- Se mănâncă peşte, ca apărare de friguri; nu se bea rachiu că-i al dracului.

- Traditia impodobirii bradului si a casei cu crengute de brad, bradul simbolizand prin forma sa triunghiulara Sfanta Treime, iar podoabele cu care bradul este impodobit semnificand cunoasterea si bogatia, asemeni pomului sacru din Gradina Edenului, in care se gaseau merele-fructele cunoasterii: bradul, impodobit cu fructe, flori, nuci poleite, lumanarele si panglici simboliza pomul vietii, arborele fertilizator, de bun augur. Simbolul bradului se regaseste in foarte multe piese de arta populara precum covoarele, stergarele si iile. In zilele noastre impodobirea bradului de Craciun a devenit una dintre cele mai iubite datini atat in mediul rural cat si urban, odata cu asteptarea in seara de Ajun a lui Mos Craciun. In povestirile parintilor nostri, de cele mai multe ori bradul este adus de Mos Craciun, atunci cand copiii dorm.

- În ziua dinaintea Ajunului Craciunului femeile se trezesc inainte sa rasara soarele si arunca pasarilor din ograda mancare inspre rasarit, socotind in acest fel ca ele nu vor mai face stricaciuni prin gradina in primavara cand pamantul va fi semanat. In dimineata zilei de Ajun cand se taie porcul, oamenii merg la vecini si se asaza pe paie ca sa stea clostile. Se zice ca daca se asaza o femeie closca va scoate puicute si daca se asaza un barbat o sa iasa cocosei. Tot in Oltenia si tot in Ajun de Craciun se vrajeste in jurul focului. Toti membrii casei, indiferent de varsta sau sex scormonesc in foc zicand : « Buna ziua lui Ajun/ Ca-i mai buna-a lui Craciun/ Porcii grasi si unturosi/Si oamenii sanatosi. / Oile lanoase, vacile laptoase/ Caii-ncuratori, boii tragatori/ Cate scantei, atatia miei si purcei. » O alta practica este legata de « Colinda » sau « batul de colindat ».

- Cu colinda (boata, batul de colindat) este bine sa-i dai unui miel sau unei vite peste picioare ca sa-i treaca de orice boala o fi suferind.

- Sau sa-i dai unei vite cu vitel in burta cu colinda peste picioare ca sa iasa vitelul frumos si sanatos. Atentie !

- In Ajunul Craciunului nu se da nimic cu imprumut deoarece se considera ca cei care vin sa ceara vor sa aiba noroc la furtisaguri tot anul care vine, sa nu fie prinsi.

- La masa din Ajun se pun pe masa sare, peste, grau si un pahar cu apa deoarece se crede ca vin mortii familiei si mananca din ele. Insa trebuie sa te feresti sa pui pe masa bauturi alcoolice pentru ca se zice ca diavolul, care a inventat bautura, isi bate joc de cel ce bea zicandu-i ca trebuie sa cinstesti inainte de a manca. In ziua de Craciun, daca la casa este vreun animal deocheat, se ia apa de la vasele din bucatarie lasate nespalate din Ajun si se spala vita sau oaia bolnava cu credinta ca aceasta se va insanatosi.

- In intervalul de la Craciun si pana la Boboteaza nu se toarce in casa unde este o fata mare deoarece se crede ca aceasta nu se va marita nici in anul care vine.

- Flacaii se duc pe la familiile cari au fete mari si le ureaza noroc si fericire la maritis.

- Spre Ajunul Craciunului este bine ca muncitorii de camp sa se gandeasca la popusoi, ca sa-i viseze peste noapte. Cum ii vor visa, asa vor fi popusoii peste an.

- Pentru Ajunul Craciunului gospodarii isi strang de prin sat toate lucrurile cari le aveau date cu imprumut, pentru ca sfintele sarbatori sa le gaseasca si pe dansele acasa, caci altfel, se crede ca ele vor plange .

- In ziua de Ajun, unele femei, si indeobste toti ai casei, cand ies afara intaiu de dimineata, la inapoiere cauta sa iea cateva surcele in mana si cand intra in casa, imparte unul cate unul prin casa si zic, ca si colindatorii: Buna dimineata la Ajun, / Ca-i mai buna a lui Craciun ! / Pui, vaci, oi, purcei, / Bogaţie, / Sanatate / Ca-i mai buna decat toate ! Astfel zic si cand se duc prin alte case. Aceste surcele se numesc pui. Cand cineva fura pui de-aldestea in noaptea asta a Ajunului, atunci zice ca-ti moare toata vara hoarale.

- Unele femei se scoala inainte de rasaritul soarelui si arunca spre rasarit mancare paserilor de curte, socotind ca facand astfel, paserile nu le vor strica samanaturile din gradina, la primavara. Alte femei, tot de dimineata, iau o poala de paie din stratul porcilor, cu ochii inchisi, o duc in casa si se aseaza pe ea, ca sa le stea peste vara clostile la clocit .

- Gospodarii, tot inainte de rasaritul soarelui, se scoala si pun mana pe toate lucrurile din ograda : car, plug, coasa, sapa si celelalte, ca sa-i fie drag sa se foloseasca de dansele la munca tarinei, cand va veni randul fiecarui lucru. Tot astfel fac si femeile : impung cu acul de cateva ori, rasucesc cateva fire in furca, innoada cateva ate si altele, ca sa aiba spor peste an. Alte gospodine insa, spun ca nu-i bine sa se impunga cu acul in aceasta zi, caci dac-ar face una ca aceasta, insecta numita primar sau burghias ar impunge prunele si ciresele, facandu-le astfel sa se ofileasca si sa cada inainte de coacere .

- De acum incolo pana dupa trecerea sarbatorilor, vreme de doua saptamani, fiecare este dator sa se inteleaga si sa traasca bine cu cei din preajma sa. Cine cauta sfada, va fi ocarit din aceasta pricina in toata curgerea anului. Cel ce va lovi cu pumnul sau cu palma, va face atatea buboaie cati pumni a dat, si atatea rani cate palme a dat.

- In vasul cu apa, din care casenii urmeaza sa-si toarne pentru spalat, se pun nuci, ca sa fie oamenii sanatosi peste an. Alti go­spodari pun o potcoava in cofa cu apa si dupa aceasta potcoava beau apa si adapa vitele, ca sa fie cu totii sanatosi si tari ca fierul.

- Femeile pun o piatra in cuptor, unde o lasa sa stea pana in noaptea de Boboteaza, cand vor scoate-o pe la miezul noptii si vor arunca-o, zicand : „Cum dorm toti oamenii si nimeni nu vede, asa sa nu vada uliul puii mei, ci sa stea impietrit si incremenit”.

- Multa bagare de sama se da strainilor cari vor intra intaiu in ograda. Daca acel gospodar are vitele la ceair si daca-i vine un barbat intaiu in casa, crede ca vaca ii va fata un bout ; daca ii va veni o femeie, vaca ii va fata o vitea. Tot astfel se socoteste pentru iepe si pentru oi. Daca acel ce vine este un Tigan, vitelul sau manzul ce-l va dobandi va fi negru .

- Gainilor li se da de mancare din sita sau din ciur, ca sa se oua mult; in graunte se pune cate putin din bucatele ce se ma­nanca in ziua de Ajun, crezandu-se ca dupa cum graul curge cu spor din ciur, asa vor curge si ouale dela gaini.

- Alte gospodine dau gainilor mancare in mijlocul unui cerc de fier, de poloboc, de cada sau de alt vas, pentru ca pe viitor sa i se stranga toate paserile odata la mancare, sa mearga odata la culcare, sa se oua in cuibarul hotarit, iar nu prin balarii si prin cuibare straine. La mancare, gai­nile nu se striga, caci chemandu-le, se poate intampla ca vecina sa auda si sa zica si dansa : „Gainile ale tale, si ouale ale mele”.

- Alte gospodine, inainte de a da graunte la paseri, le trec prin veriga coasei, si prin gaura laitei unde toarce gospodina, ca sa fie paserile sanatoase. Alte gospodine fac aceasta si peste zi, dupa plecarea preotului, "ca sa manance gainile si sa nu piara". Unele femei hranesc paserile pana fug singure de mancare, caci a doua zi, in ziua de Craciun, nu le vor da nimic, deoarece numai astfel urmand nu vor strica bobul si fasolea samanata. Daca aceasta se face si seara, gainile, pe langa ca vor fi cuminte, inca se vor oua si mult.

- Alte femei, incepand de la Ajun si pana la Boboteaza, dau pa­serilor de mancare dintr-un vas cu doage, ca sa fie gainile ingradite si sa nu scurme samanaturile din gradina.

- Nu se striga din gura, caci le mananca uliul. Numai dupa ce preotul a sfintit aghiasma, se poate striga, caci atunci toate diha­niile au fugit pe pustiu.

- Ca sa nu aiba in casa, peste vara, purici, gospodarii se feresc in aceasta zi de a rosti cuvantul mac, cu toate ca femeile il folo­sesc acum si umbla cu mana pe dansul .Unele femei isi pun caiere in furca, dar nu le leaga cu ata; ata nu trebue sa se vada nici pe fus, nici pe raschitor, caci se face canepa volburoasa si se rupe la cules. Alte femei cauta si ascund fusele si acele din casa, pentru ca sa nu vada serpi peste vara.

- Stapanii de oi pun un brus mare de sare, invelit bine, sub pragul, casei peste care se umbla, unde il lasa sa stea pana in ziua de Ales,-22 Aprilie, - cand il vor scoate, il vor macina, il vor amesteca cu tarate si-l vor da oilor in mancare.

- Cu imprumut nu se da nimic in aceasta zi, caci cei ce cauta sa ceara sau sa imprumute, fac aceasta numai ca peste an sa aiba noroc la furtisaguri, ca sa nu fie prinsi. Afara de aceasta se crede ca cel ce da, isi da din casa tot norocul; "n-ai sa ai pane si huiet in casa are sa fie, iar gainile vor manca totul in gradina". Cine imprumuta foc in aceasta zi, isi imprumuta siesi suparare si paguba.

- Numai lapte si indeobste frupt de vite se poate da ; cine race astfel, poate sa dea si peste an frupt de vita in zi de sec, caci nu i se va strica nimic la vite. Cu toate acestea unii spun ca e bine ca tu sa imprumuti ceva de la alta casa, spre a avea noroc la albine. In sfarsit altii cred ca nici de dat, dar nici de luat nu este bine, pentru sanatate si pentru vite.

- Pe marginea mesei, din dreapta, se pune coasa, tiocul, cutea si ciocanul. Acolo stau pana dupa Boboteaza, cand se incheie sarbatorile. Atunci gospodinele le iau, le pun in chip de cruce si mergand sa mulga vacile, le aseaza sub donita, ca sa fie laptele vacilor bun.

- Chiua se aseaza pe alocuri sub masa, pentru noroc, iar sub fata de masa se pune pleava de grau. In cele patru colturi de masa se pune usturoiu si mac. Usturoiul este bun pentru deochiu, iar cu macul se presura vita care a nascut, ca sa n-o strice farmecele. Pleava de grau se da a doua zi la vite.

- Strainul care intra in batatura unui om nu trebue sa-i inchida poarta, ci gazda singura sa si-o inchida, ca sa nu i se inchida no­rocul, sa nu i se taie calea petitorilor, daca va avea fete mari .

- Cosurile se matura si funinginea se arunca prin vie, ca vara sa incarce via cu struguri, dupa cum a fost incarcat cosul cu fu­ningine. Altii pun aceasta funingine pe la radacina pomilor, ca sa se incarce pomii de poame; altii o arunca pe sub pomi si pe straturi, ca sa nu faca viermi si. mai ales ca puricii sa nu manance verdeata si rodul. Cenusa se da afara in aceasta zi, numai dupa ce se da de pomana sare si ceapa ; cine face astfel, poate apoi si peste un an sa faca acest lucru in filele de sec. Unele gospodine pas­treaza aceasta cenusa, pe care o strang de pe vatra pe nemancate si o amesteca cu gunoiul ce-l strang din casa, iar primavara, cand in­tocmesc straturile pentru samanaturi, presara cenusa si gunoiu peste ele si zic : „Cum n-am mancat eu diminetile ajunurile, asa sa nu-mi manance nici o lighioana roadele”.

- Pana ce preotul nu sfinteste masa, nimeni nu trebue sa ma­nance pentru cinstea Maicii Domnului, care in aceasta zi a fost mah­nita si lipsita de hrana. Cine posteste, are noroc la panea campului, care-i va rodi din imbelsugare. Copiii cari vor posti pana ameaza, vor avea peste vara noroc la pui de paseri; pentru aceasta vor mai lua cu gura doua paie si le vor pune in soba cu ochii inchisi.

- Cine va posti cu post negru si se va feri sa manance pe afara pana la ajunul Bobotezei, nu va avea paguba in samanaturi peste vara. Numai femeile insarcinate pot gusta din orisice.

- In aceasta zi postesc mai ales pietrarii, cari leaga piatra. Seara isi pun pe masa din toate bucatele de pe tarina. "Masa lor e tarina atunci. Inainte de a se pune la masa, se pun in genunchi si chiama sa vie piatra,-grindina,- ca de nu va veni atunci, cand o cheama ei, la vara n-are dreptul sa vie ea. Zic astfel de 3 ori si innoada noduri pe ata de canepa uitata pe ogor". Astfel piatra s-a legat. Aceste noduri sunt bune peste vara pentru vrajit piatra pe ogoare.

- Cu privire la copii, se crede ca este bine ca ei sa manance dovlete, ca sa fie grasi si frumosi peste an.

- Prin unele parti se fierb crupe cu foc de surcele adunate in postul Craciunului cate una in fiecare zi. Aceste crupe se pun pe masa, fara sare, pentru ca ursitorul sa vie peste noapte pe cahla si sa manance din ele. Prin alte parti, aceste haschii se pun pe foc ca sa arda, si arzand se sgandaresc ca sa sara scantei; in chipul acesta se crede ca la acea casa va fi sloata in bucate, dobitoace, bani si toate bunatatile. Dupa cum am mai pomenit, aceste surcele se numesc pui si se aduc in casa numai in Ajunul Craciunului, prin unele parti ale Olteniei.

- Pe alocurea se spune ca in aceasta zi e bine ca fiece om sa manance peste, ca sa fie ferit de friguri peste an; prin alte parti se spune ca si pestele are sange si ca pentru aceasta nu este inga­duit in ziua de Ajun.

- Gospodina fierbe pentru masa Ajunului din toate felurile de bucate, ca sa rodeasca peste an. Bobul se mananca pentru sat, caci dupa bob, omului indata ii vine sete si se simte satul. Perjele sunt bune, caci indulcesc pe om si-l potolesc la sfezi si la manii. "Sar­malele sa le lasi mai pe urma, caci ele-s neamurile, ele-s sfadause; cat fierb in oala, tot una clocotesc si huesc; si altul nime nu te ocaraste decat neamul. Strainii sunt ca panea si ca zaharul, - sunt dulci, nu te batjocoresc".

- Bobul crud este bun de pus si sub fata de masa; a doua zi sa inghita fiecare din casa cate trei fire, ca sa nu patimeasca de galci peste an.Din aceste mancari se pune cate ceva intr-o strachina si se incunjoara casa de trei ori, ca sa fie plina si satula de toate; dupa aceasta se dau ca sa le manance vitele, ca sa fie si ele satule.

- Megleno-Romanii cineaza intr-un chip cu totul deosebit: "Toata ziua se prepara pentru aceasta seara si pentru ziua de Craciun care urmeaza. Fiecare se duce si aduce un pom din padure, numit boadnic sau closca. Boadnicul nu trebue sa fie craca - ra­mura- ori arbust taiat din radacina. Adus acasa, unde femeia a preparat masa cu tot felul de poame : stafide, portocale, smochine, pere, etc, asezate frumos pe o tipsie pe care se afli si alte mancari de post, barbatul, incunjurat de copii, ia boadnicul in brate, iar femeia tipsia pregatita si ies in curte. Aci incunjoara cu totii strejuru, si dupa ce se pune in tipsie, tot tinuta ca sa nu cada si o turta preparata (ca in ziua de Sf. Vasile, placinta traditionala la Romani), si in care se pune o moneta de argint, barbatul face o rugaciune catre Dumnezeu, prin care ii cere, intre altele, ca sa fie cu bielsug in cursul anului. Apoi intra in casa, se pune boadnicul sa arda nitel si apoi se pune mai la o parte in vatra, pentru ca trebue sa se arza dintr-insul in fiecare seara nitel, pana in ziua de Sf. Boboteaza, cand se arde totul.Se aseaza toti la masa si gusta cate o bucatica de usturoiu, ca sa fie sanatosi. Se aduce turta si se fac atatea bucati egale, cate per­soane sunt in casa, pastrandu-se si portii pentru acei membri cari ar fi absenti, o portie pentru Domnu, - Dumnezeu, - si diferite portii pentru vite : boi, vaci, oi, etc. Cine gaseste moneta de argint, este considerat ca norocos (casimtlia). Vitele cari mananca din aceasta turta sunt prezervate de boli. Vin trebue sa bea fiecare. Se pastreaza din ziua Craciunului de la boadnic trei smochine cari au fost puse sub masa in acea seara, si se considera de bune pentru vindecarea copiilor cand sufera de anghina.

- La Huma, Birislau, parintele familiei, iesind cu butucul, caruia aci i se da numele de closca - il duce la strejur. Copiii in timpul acela tin cate o ramura de closca si dupa ce se face la strejur obiceiul descris, parintele, imitand glasul closcai cand isi aduna puii, iar copiii pe al puilor, se reintorc in casa. In prima seara se pune dintre ramurile verzi sa arda. Banul de argint se atarna cu o ata de ulciorul care serveste de baut apa, aceasta pentru ca dracii, in timpul zilelor de sarbatori, sa nu spurce apa si din acest ulcior. Cenusa care se strange din vatra, unde s-a ars boadnicul, se pastreaza si se arunca la radacina pomilor ca sa fie roditori. De la masa, toti cati au fost in preajma ei, trebue sa se scoale deodata, ca sa iasa si puii din gaoace tot odata. Mama, cand se scoala, cloncaeste ca closca, iar copiii chiscue ca puiii. Prin unele parti, mama arunca pe jos nuci, iar copiii chiscuind ca puii, le aduna. Gospodina nu se urneste de la masa, ca nu cumva sa se scoale si closca de pe oua. In vremea clocitului si cu chipul acesta ouale sa se raceasca; ea trebue sa tina piciorul pe topor, ca sa-i fie puii tari ca fierul si iuti, ca sa nu-i manance uliul. Prin alte locuri se vara sub masa o fetita care cloncae ca closca, iar mama ii da nuci. Prin altele, copiii trec pe sub masa .

- In aceasta zi, familia prisacarului trebue sa seada "dupa ce s-a dus preotul sau dascalul cu icoana, la masa si sa manance si sa nu se scoale dela dansa, pana ce nu s-a saturat. Inainte insa de a se pune la masa, se cauta ca toate cele necesare sa fie de indemana, adica sa nu trebueasca a se scula vreo persoana de la masa, ca sa mearga, sa aduca bunaoara sare, piper, lingura, s. a. Cand s-a sfarsit masa, se scoala intreaga familie deodata de la masa si in acelas timp isi face cruce si multumeste lui Dumnezeu. Dupa aceasta, gospo­dina de casa, - de sunt mai multe, cea mai batrana, - strange toate lingurile si furculitele si, de sunt mai multe, le leaga manunchiu, se duce cu dansele in mana unde petrec albinele peste vara sau in apropierea locului respectiv si, cuprinzand un pom de pe care ar fi de indemana de scuturat un roiu, zice: „Cum prind eu pomul acesta, asa sa-l cuprinda roii mei, si matcele, vara (de voeste sa-i vina roii vecinului, respective ai altui, satean, zice:... roii si matcele lui N. N.), si precum nu ma duc eu cu lingurile si furculitele mele prin alte gradini si pomete, asa sa nu mearga nici roii mei si matcele mele in alte gradini, fara numai la mine”. Iar dupa ce au rostit cuvintele acestea, se intorc cu lingurile si cu furculitele in casa.

- Dupa masa, barbatii merg in gradina cu securea ori cu to­porul, ca sa taie copacii cari nu rodesc. Femeile insa, cu manile pline de aluat, si in lipsa, orisicine din casa, alearga dupa dansii cu rugamintea sa nu-i taie, ca vor rodi in anul ce urmeaza. Aceasta o fac de trei ori, crezandu-se ca cu chipul acesta pomii se vor in­spaimanta si vor rodi la primavara.

- La cina de seara, gusta intaiu din grau, si apoi unul din caseni ia o lingura si arunca cu dansa in podele, ca sa se prinda firele de grau sus, avand nadejde ca facand astfel, asa li se vor prinde roii de albine, usor si nu se vor rataci prin locuri straine si grele de strabatut.

- Unii socotesc ca prin gustarea graului se inchipueste Cina cea de taina, cand Hristos a mancat in mijlocul celor doisprezece Apostoli, pentru care cuvant, si pe masa trebue sa fie neaparat doua­sprezece feluri de bucate. La aceasta cina trebue sa fie toti ai casei adunati; iar cand vreunul dintr-ai unei case se afla la un asemenea prilej singur, je­leste, pe cand mama lui "plange si nu mananca".

- Unele fete, cari au postit la ameaza, se aseaza acum la masa, insa nu iau decat o singura bucatura, pe care indata o si scot din gura si o pun in brau. Cand se duc la culcat, pun braul jos, bat trei matanii pe brau si zic:Brau, brausorul meu, / Arata-mi pe ursitorul meu, / Care-i dat de Dumnezeu, In vis sa-l visez, / Aievea sa-l vaz”. Şi apoi se culca, avand nadejde ca-si va visa ursitorul.

- Unele gospodine lasa in fiece blid cate un fel de bucate, din cari peste noapte vor gusta umbrele celor morti.

- Casa se matura seara, dar gunoiul nu se da afara, ca sa nu aiba gospodarii suparari si pagube in vite si ca sa nu le iasa norocul de la case ; alte gospodine insa, nu matura casa seara ; cei ce vor face-o si nu li se vor arata semne rele, pot matura si in alte seri de peste an, caci nu vor pati nimic. Unele femei, chiar daca ma­tura acum, in loc sa stranga gunoiul dupa usa, ca de obiceiu, il aduna in fundul casei, ca sa-i vina binele si norocul. Alte gospo­dine tin gunoiul in casa pana la Iordan, caci altfel tot anul vin musafiri la acea casa. Altele matura casa de la apus spre peretele dela rasarit, spre icoane, ca sa se adune petitorii la casa.

- Seara se pune raschitorul cu cateva fire de ata pe dansul sub masa, unde ramane peste Craciun. Aceasta ata se pastreaza pana scot gainile pui, cari apoi se trec peste ata. Daca se intampla ca una din paseri se pierde, atunci ea vine singura acasa.

- Izbutirea celor menite, - celor puse in gand, - se poate cerca in aceasta seara, punand intr-un pahar mai mare noua paharute de apa. A doua zi apa se va masura cu acelas paharut, si daca se va afla spor in apa, cele puse in gand se vor izbandi.

- Fetele, pentru a-si vedea ursitorul, peste noapte pun afara pe prispa sub fereastra cate putin din toate felurile de bucate, negustate. Ursitorul va veni si va gusta si fata il va vedea . Seara, sub fata de masa se pune coasa, ca sa fie toti cei din casa sanatosi, iar sub picioarele mesei se pune toporul, - altii stau pe topor, - ca sa fie peste an tari ca fierul. Sub masa pun cofa cu apa, ca sa le mearga bine vitelor.

- Unii pun si fan sub fata de masa, pentru ca Domnul Hristos s-a nascut pe fan; facand astfel, toate roadele campului vor spori. Vacile se adapa cu apa de sub masa, ca nimeni sa nu le poata aduce vreo vatamare.

- Prin unele parti se ung si se astupa toate gaurile din casa, pentru ca ulii si talharii cari peste an vor veni la paseri, sa nu-si poata indeplini socotintele.

- Noaptea nu-i este nimanui ingaduit sa doarma pe fan sau pe paie in grajdul vitelor, caci in acea noapte boii vorbesc intre dansii despre Domnul Hristos care s-a nascut in ele si pe cari dansii le-au incalzit cu suflarea lor.

- Odata cu boii, prin multe parti se crede ca vorbesc si celelalte vite, destainuind intre altele si locurile unde se afla comorile ascunse in pamant, cari ard in aceasta noapte. Nu-i bine insa sa asculte omul, caci se pot intampla multe primejdii. Se povesteste pretu­tindeni ca un gospodar s-a apucat si a mers sa asculte glasul boi­lor. Boii insa, intre altele, au inceput sa-si caineze stapanul care se apropia de ceasul mortii. Si intr-adevar, a doua zi omul a si murit.

- Unii ies afara si asculta ce glas de animal vor auzi intaiu : daca s-aude vreun porc tipand, cred ca acesta le prevesteste vreun, rau; daca aud vreun muget de vita, e semn bun.

- Inspre Craciun, cerurile se deschid, dar minunea asta n-o pot vedea decat cei buni la Dumnezeu: glasuri ingeresti se aud atunci in cer, dar iaras numai cei fara de pacate le pot auzi ; "cei cari vor, stau toata noaptea trezi si pazesc clipa cand se deschide cerul. Atunci se aude o toaca de sus, iar cocosii incep sa cante". Unii cer sanatate ori bani, caci ori si ce ar cere, cred ca vor do­bandi. Sarmana mama, - zice un povestitor, - a vazut: ci-ca se facea ca o carare si intr-o parte si intr-alta [a cerului]" .

- Credinta in deschiderea cerului o gasim si la Megleno-Romani. Ea se intampla in direp Carciun,-in ajun de Craciun. Ori si cine vede cerurile deschise, daca cere trei lucruri, i se implinesc.

- In aceasta noapte, prin aceste parti, nu se deschide la nimeni, oricat de mult ar suna la usa. Cui deschide, ii sboara tot norocul din casa.

- Fetele samana canepa la trunchiul de taiat lemne si o grapeaza cu camasa ca sa faca drum ursitorului intins ca o panza. Atunci fetele zic: „Eu nu saman canepa pentru panza de camesi, ca am, dar saman drum ursitorului meu, in vis sa-l visez si aievea sa-l vaz” .

- Alte fete iau o samanta de canepa si o infig intr-un ac si apoi o duc in para unei lumanari ; daca samanta nu pocneste, este semn ca mai au inca vreme, pana le va veni randul maritatului.

- Alte fete se aduna la o casa si taie o pane intr-atat de multe bucati, cate sunt de toate ; bucatile se pun apoi langa pareti, deopo­triva departate de mijlocul casei unde fetele stau, stiind fiecare care este bucata sa de pane. Iau apoi o mata si-i dau drumul prin casa. Daca mata ia o bucata de pane, fata a carei bucatica de pane a fost luata, crede ca se va marita cea dintai.

- Altele, dupa ce-si fac lautoare si se lau, isi pun pieptenele si soponul sub capataiu, cu nadejde ca peste noapte li se vor arata viitorii miri in vis.

- Altele, tot spre acest scop, isi fac o lumanare lunga si groasa cat degetul cel mic dela mana, o aprind si se roaga Maicei Domnului, facand mereu matanii, pana ce arde toata lumanarea, dupa care apoi se culca.

- Alteori "in noaptea despre Craciun, iea fata doua fire de par din cele dela coama porcului, si pe unul il numeste a fi ea, iar pe celalalt fir [il numeste cu] numele nadajduitului ei barbat; apoi fiind vatra focului fierbinte, o matura curat, dupa aceasta pune acele doua fire de par pe acea vatra si indata ce se vor infierbanta perii, daca se vor impreuna unul cu altul, atunci credg ca negresit o va lua acel nadajduit de dansa, iar daca firele se vor departa unul de altul, atunci isi pierde nadejdea dela dansul".

- Alte fete se feresc de a bea apa toata ziua. Seara isi fac in­tocmai ca si la Andreiu o turtita, jumatate de sare si jumatate de faina, si o mananca; fireste, este cu putinta ca viitorii lor miri sa li se arate in vis, spre a le da sa bea apa.

- Altele ieau din fistocul preotului o crenguta de busuioc, o leaga in coltul testemelului si seara, facand trei matanii, fara cruci, il pun sub cap, ca sa li se arate in vis ursitorii. Altele leaga acele crangute cu arniciu ros, le pun in stresina caselor, unde le lasa pana a doua zi, cand merg de le vad. Daca crangutele au promoroaca, socot ca vor fi norocoase. Ca sa se marite mai curand, rup cate o bucatica din aluatul pentru varsare, o intind, o umplu cu mac si o pun intaiu in cuptor. Dupa ce se coace, o scot intaiu si o rup in doua : o juma­tate o mananca si o jumatate o strang in palamida lazii.

- Cand cocosul vesteste miezul noptii, spre Ajun, gospodinele se scoala ca sa moaie turtele. Clitul de turte se scoboara de la locul de unde fusese pus ca sa se usuce si sa fie ferit de ochii si manile copiilor, se iau cate 3 - 4 turte, se rup in doua ori in patru bucati si se moaie intr-o apa calduta in care s-a topit zahar si apoi se aseaza pe fundul unei farfurii. Peste acest strat de turte se presara zahar pisat, amestecat cu miez de nuca, asemenea pisat, sau numai jolfa, julfa, jofa sau jufla de samanta de canepa.

- Unele gospodine indulcesc apa cu miere. Pe la targ sau chiar si prin sate, fruntasii adauga si apa de flori, migdale si alte "bunatati" frumos mirositoare. Peste acest strat se pune un alt rand de turte muiate, si iaras julfa sau miezul de nuca, si astfel se urmeaza pana se umple blidul, peste care se presara zaharul sau miezul de nuca; alteori, turtele se ung cu miere, caci deasupra nu se pune niciodata julfa.

- Gospodinele cari, din pricina nevoiii, nu au turte, taie felii de pane de targ si le indulcesc in apa cu zahar, punandu-le apoi pe farfurii in locul turtelor, caci ajun fara turte sau "turte-rupte" n-ar sta frumos pentru cinstea casei. Cand lucrul acesta este ispravit, femeia merge in "casa cea mare" sau in "casa de dincolo",-odaia care este pastrata curata,- aseaza pe masa de sub icoana cea mai frumoasa fata de masa pe care o are, iar pe mijlocul ei pune o sticla de vin rosu, prohir, iar la lipsa alb. La dreapta sticlei pune o farfurie cu turte, iar in cealalta parte o farfurie, jumatate cu bob facalit sau facaluit, - sleit, dupa cum se spune prin Muntenia, - cu ceapa prajita pe deasupra, iar cealalta jumatate este plina cu perje fierte. In cele patru cornuri sau colturi ale mesei se aseaza cate un colac, iar in lipsa, cate un sfert de pane. Intre colacii din dreapta se pune cate un fuior de canepa, bine periat, zicand unii ca acesta este barba lui Mos-Craciun; adevarat, e un mic plocon preotului; prin alte parti, "fuiorul popii" se da de obiceiu in ajunul Bobotezei.

- Prin jud. Neamt, gospodinele pregatesc, pentru masa preotului, bors cu matere, plachie cu righi, - hribi, hrighi, - galuste, salata de masline cu otet si ceapa, pere fierte, tocmagi cu zahar, grau indulcit cu miere, s. a.

- Prin jud. Suceava, se pun pe masa cele mai bune bucate de sec. "Nimeni n-are voie sa descopere masa pana nu intra preotul pe usa. Tot asa n-are dreptul sa guste din masa, caci se crede ca unul care ar face acest lucru, ar face bube. Preotul canta si apoi sta pe laita dupa ce blagosloveste intreaga masa. Ia si gusta din fie­care fel de mancare. Barbatul destupa sticla cu vin si cinsteste pe preot. Preotul face urarile cuvenite in legatura cu venirea sarbatorilor. De-i glumet, mai spune cate o gluma; gusta din masa si cei ai casei, si ceea ce le-a ramas, dau si la alti megiesi, ca Dumnezeu sa primeasca". In acest timp, afara arde catuia cu tamaie. Ca plata preotul ia gologanii pe cari ii gaseste sub fata de masa, pe cornul mesei din fata si din dreapta, cei doi colaci din dreapta precum si o parte din vinul din sticla. Dascalii poarta pe umar dasagii cu colaci, ajutandu-se la aceasta si de alti oameni din sat sau ucenici dela strana.

- Prin Bucovina se pune pe masa grau fiert, crezandu-se ca datina a ramas de cand Maica Domnului si cu Iisus Hristos au bine­cuvantat graul samanatorului ce le-a aratat drumul spre Egipt cand Jidovii lui Irod cautau prunci.

- Fetele pun repede sub prag cate o spelca, - ac de par, - ca sa treaca preotul peste dansa. Dupa ce va trece, fata va lua-o si va pune-o in cap, va dormi noaptea cu dansa si astfel isi va visa vii­torul sot.

- Alte fete pun grau pe patul unde va sta preotul, ca sa se ma­rite in caslegile viitoare.

- Alte fete roaga neaparat, prin mamele lor, pe preot sa stea cat de putin pe laita si sa guste din masa; altfel nu vin petitorii de graba.Dupa ce iese preotul si cardul de copii din casa, gospodinele matura numai decat casa, ca sa fie ferita de purici peste vara.

Unele femei pun cateva graunte sub asternutul unui pat, unde va sedea preotul, ca sa-i stea clostele pe oua. Preotii stiu acest lucru, stau putin pe pat, caci daca nu stau, femeile ii pandesc pe furis si-i petrec afara cu cociorva pe la spate, asezandu-se apoi dansele pe locul unde trebuia sa seada preotii.

- Prin Bucovina, unele femei isi invata copiii sa zica atunci cand aud pe preot cantand in casa, de cate trei ori: "gainile se oua", cu credinta ca astfel gainile se vor oua in sir tot anul.

- Prin Ardeal, precum de pilda in Tomnatec, femeile tipa, - arunca, - foc cu cenusa dupa preot, ca sa nu-i manance purecii peste vara .

- Alte gospodine iau un linguroiu de grau fiert si indulcit cu miere, care se afla pe masa, si arunca de trei ori in pod, prinzand pe cel ce cade si pastrandu-l pana in ziua cand se scot albinele. Atunci se ia acel grau si se pune sub stiubeie, zicand albinelor : „Asa sa fiti de roditoare si de cinstite, precum este graul”. Cu acest grau din ajunul Craciunului si cu aghiasma de la Boboteaza se stropesc gradinile ca sa rodeasca.

- Femeile obisnuiesc sa ascunda fusele de la furca de tors sau sa introduca o piatra in cuptor, crezand ca indeparteaza, in acest fel, serpii din preajma gospodariei. In dimineata aceleiasi zile se obisnuia, pana de curand, ca femeia sa iasa afara, cu mainile pline de aluat, sa mearga in livada si sa atinga fiecare pom zicand: "cum sunt mainile mele pline cu aluat, asa sa fie pomii incarcati cu rod la anul".Craciunul este un minunat prilej pentru infrumusetarea interioarelor taranesti, gospodinele punand, acum, sub stresini diverse plante aromate (ochisele, minta creata, busuioc, maghiran), plante ce raman expuse acolo o perioada indelungata din anul viitor.

- Cu o zi înainte de Craciun se pune o potcoavă într-o căldare cu apă. Stăpânul casei bea primul, apoi o dă vitelor, ca să fie tari ca fierul.

- Păstorii pun sub pragul casei un drob de sare învelit, lăsându-l până la „alesul oilor“, în luna aprilie, când drobul este scos, măcinat şi amestecat cu tărâţe şi dat ca hrană turmei, să sporească.

- În ajun se pregătesc 12 feluri de mâncare în amintirea „Cinei cea de taină“ - Iisus şi 12 apostoli.

- În ajun de Craciun sunt puse în tuspatru colţurile de mese căţei de usturoi şi seminţe de mere, ce apără de deochi şi farmece.

- În ajun de Craciun se curăţă hornul, iar funinginea e pusă la rădăcina pomilor pentru rod bogat.

- În noaptea de Ajun se face priveghi, iar pe masă este aşezat un colac cu un cuţit înfipt în el.

- Masa pusă în ajun rămâne întinsă toată noaptea, timp în care focul trebuie să ardă în sobă.

- Din ajunul Craciunului până la Bobotează, casa e măturată de la prag spre răsărit şi nu din fundul locuinţei spre prag, ca să vină peţitori la fata de măritat. Fetele mari nu trebuie să dea gunoiul afară din casă.

- Ca să-şi viseze ursitul, fata va posti toată ziua de ajun, iar prima îmbucătură de seară s-o pună la brâu; când se culcă, întinde brâul pe jos şi face trei mătănii peste el. Aşa îşi va afla ursitul.
Tot în Transilvania se obişnuieşte ca în noaptea de Craciun, la un semn al diacului, mirenii să arunce cu boabe de porumb strigând: "Rod în cucuruzi!".

25. Crăciunul.

DATINI

- Craciunul este o sarbatoare a luminii, a compasiunii fata de semeni; o vreme de voiosie, bucate alese si clipe de neuitat petrecute cu familia. Aceasta sarbatoare este tinuta pe tot Globul indiferent de rasa pentru ca este un moment in care toti au uitat de aceste aspecte. In Romania Craciunul este in primul rand momentul in care se strang toti membrii familiei, chiar daca unii sunt plecati departe. Membrii familiei incep sa se stranga pe langa gospodina casei. In dimineata de Craciun, primii care se trezesc sunt copiii, pentru a vedea darurile mosului, apoi glasurile lor trezesc toata casa. Urmeaza micul dejun, la care participa toata familia. In dimineata Craciunului toata familia merge la biserica pentru a asista la slujba. Dupa ce toti membrii s-au saturat, masa nu se strange, se lasa chiar si peste noapte pentru ca familia sa aiba parte de un an imbelsugat.
Daca este zapada, copiii zburdalnici ies afara pentru a face oameni de zapada sau pentru o bulgareala zdravana. Parintii si bunicii raman in casa pentru a pregati bucatele pentru colindatorii ce vor veni cu “Steaua”. Seara este momentul pentru musafiri. Se spune ca daca primul invitat este barbat atunci familia va avea noroc tot anul ce va urma. Toti invitatii trebuie sa vina cu inimile curate, cu ganduri bune si voiosie pentru ca toate sa mearga bine.

-Colinde specifice perioadei sărbătorilor de iarnă: jocurile cu măşti (Turca,

Brezaia, Capra, Cerbul, Ursul...), colindatul cetelor de flăcăi (Pluguşorul, Steaua, Sorcova, Iordănitul, Vasilica...)- Din Ajunul Craciunului pana la sfarsitul zilelor de Craciun, pana la Sfantul Vasile, pana la Boboteaza sau chiar pana la Sfantul Ion umbla pe strazi Steaua dusa de “stelari”. Copiii in special sunt cei care poarta vestea Nasterii Domnului intr-un fel mai deosebit: asemeni Magilor care-l cautau mergand dupa Steaua Sa. In Romania obiceiul umblatului cu Steaua este practicat in toate zonele fara deosebiri semnificative. Stelarii, copii mai mici sau mai mari, flacai, mai rar fete si chiar adulti si batrani, poarta “Steaua” sau “Luceferii”(o stea cu coada intalnita in judetul Iasi) imbracati in costume populare sau in costume albe cu panglici multicolore, uneori avand coifuri asemeni magilor cu numele personajelor biblice. Steaua este reprezentata fizic printr-o stea, pe schelet de lemn. Aceasta are 4-5-6-8 colturi, iar intre colturi stau intinse lanturi de hartie colorata. In centrul stelei sta o icoana de hartie cu Nasterea Domnului, Fecioara cu Pruncul sau numai Iisus. Uneori de stea se ataseaza un clopotel. In Vrancea Steaua are in loc de coada “cacei, un arc care facea ca sa fie trimisa mult inainte”(inaintea Magilor ca in textul biblic). Odata ajunsi la casa gazdei, cei ce umblau cu Steaua cantau la poarta, la fereastra, la usa sau in casa in fata icoanei si pentru straduinta lor erau rasplatiti cu colaci, bani, mere nuci.

- Exista multe sate in care dimineata vestesc Nasterea lui Iisus copiii mici, seara misiunea este preluata de flacai de 17-18 ani sau de adulti (barbati tineri sau perechi casatorite), iar in Gorj se aduna seara la capatul satului multa lume(in special copii si batrani) si toti pornesc la colindat ca un singur grup. In partile Ardealului colindul incepe dupa Sfanta Liturghie din prima zi de Craciun si se desfasoara pe parcursul celor trei zile de sarbatoare. Se colinda la poarta, in curte sau la fereastra. Prin unele locuri este primit in casa sa colinde oricine ar veni. Copiii din Salaj si Hunedoara colinda la fereastra iar tinerii si perechile casatorite in casa. In cele mai multe sate ale tarii necunoscutii colinda in curte sau la fereastra iar rudele si prietenii in casa. In Liteni Suceava se colinda la fereastra, iar identitatea colindatorilor este dezvaluita dupa terminarea colindului. Ca rasplata pentru vestirea Nasterii Colindatorii primesc diferite daruri: colaci, mere, nuci si mai nou bani. Atunci cand colindatorii sunt flacai sau adulti se imparte si bautura. In Lisa Brasov “feciorilor si batranilor li se dadea cate un colac mai mare si copiilor un colac mai mic, tot facut in casa. Colacul mare se numea covrig. Pe masa se afla bautura si prajitura, un fel de cozonac. Se bea din sticla. Feciorii strangeau atatia colaci, ca nu mai puteau sa-i care si-i lasau la o casa. Apoi treceau pe la trei, patru case, unde ramasesera colacii si luau o caruta de colaci. In special la casele cu fete mari se faceau colaci mai mari si mai frumosi. Feciorii si batranii vindeau colacii, feciorii in ziua de Craciun, iar batranii a doua zi. Se alegea o anumita casa, unde se licitatu colacii. Aveau un sef care-i conducea pe feciori si el ii dadea; la fel batranii. Cu banii stransi feciorii plateau lautarii pentru seara de Anul Nou, unde era bal. Batranii dadeau banii stransi biericii”. Sau tot in Ardeal, la Capusu de Campie Mures se da Craciunul ”un colac cu flori de paine; muzicantul primea carnati si carne de porc”
Indiferent de momentul si grupul cu care se merge la colindat, este importanta participarea deoarece multi cred ca mergand la colindat (ei sau macar cineva din casa) le va merge bine tot anul. In aceeasi masura se crede ca primind colindatorii anul va fi bogat si cei din casa vor fi sanatosi. Sunt multe casele in care primul colindator sau musafir asteptat este un baiat/barbat ca sa le mearga bine tot anul.

- Anul Nou precum si cu impartirea darurilor de unde avem si noi obiceiul sa impartim copiilor colindatori daruri precum: colacei, cunoscuti sub numele de colindeti sau bolindeti in unele parti ale tarii, fiind facuti din grau curat, proaspat macinat. Cu colindatul umbla copiii, flacaii, iar in unele sate chiar si barbatii insurati astfel: copiii merg ziua cu colindul, pana la apusul soarelui merg flacaii, iar noaptea barbatii.
Colindele poarta prin veacuri cuvantul tainic al Nasterii Sfinte. Ele sunt o sinteza a spiritului creator si religios al poporului roman. Bucuria colindului este nemarginita. De cum se lasa seara, copiii se aduna si pornesc colinda. Chiar daca ninge sau este ger de crapa pietrele, micutii se aduna in cete si pornesc pe ulitele satului ca sa vesteasca Nasterea Mantuitorului. Asa se obisnuieste de mii de ani,ca la Craciun sa se mearga cu colindul dupa un anumit ritual.Astfel bunicii isi poarta nepotii in carca si nu uita sa ia cu ei si un bat ca sa isi faca drum prin zapada si sa se apere de caini. Inainte sa plece de acasa copiii primesc traistute cusute de mana din panza in care aduna nucile, covrigii si merele. Gazdele care isi primesc colindatorii isi deschid atat portile sufletului cat si portile caselor din care ne imbie un miros dulce de mere,colaci calzi si bomboane... precum si mirosul bradului proaspat impodobit. Colinda a reusit sa se pastreze pana in zilele noastre marcand din Ajun si pana in a treia zi de Craciun viata spirituala a comunitatii. In unele zone ale tarii cum ar fi zona Bihorului colindatorii sunt insotiti de Turca, o infatisare fantastica a Caprei, cu dublu rol, de a aduce prosperitate si de a alunga spiritele rele. In Bihori flacaii sunt invitati in case unde canta superbe cantari: colinde de batrani, colinde pentru gazde, colinde dedicate agricultorilor, pescarilor, vanatorilor, glorificand aceasta eschidere catre intelegerea muncii omului nu numai ca o activitate trudnica ci si ca pe o expresie a rugaciunii. De aceea colinda este cantarea catre Dumnezeu,este cantare pentru munca omului, este concretizarea verbala a tot ceea ce tine de nivelul, de sperantele oamenilor. Se spune ca la Craciun cerurile sunt deschise, Dumnezeu aude aude rugaciunea omului corect, aude sufletul curat care este purificat in timpul postului, iar acum are dreptul de a-i cere lui Dumnezeu clementa pentru munca lui si sprijin pentru indeplinirea dorintelor.
In timp ce feciorii intoneaza colindele, Turca realizeaza un dans frenetic, harjoneste femeile si fetele. Alaturi de Turca, in sudul tarii, se regaseste Brezaia care aduce in atentie tot simbolismul Caprei. Colinde precum: „Steaua sus rasare”, „Trei magi de la rasarit”, „O ce veste minunata”, „O brad frumos”, „Florile dalbe”, „Buna dimineata la Mos Ajun”, sunt colinde care amintesc de nasterea Domnului si de bucuria omenirii la auzirea vestii. Colindatul atat la tara cat si la oras a ramas o sarbatoare a comunitatii,a copiilor si tinerilor care colinda ca si a celor care primesc colindatori rasplatindu-i cu daruri si contribuind astfel la pastrarea datinilor stravechi.

Steaua: De la Crăciun şi până la Bobotează, copiii umblau cu steaua, un obicei vechi ce se întalneşte la toate popoarele creştine. Acest obicei vrea sa amintească steaua care a vestit naşterea lui Isus şi i-a călăuzit pe cei trei magi. Steaua sus rasare/ Ca o taina mare / Steaua straluceste/ Si lumii vesteste / Si lumii vesteste / Ca astazi Curata / Preanevinovata / Fecioara Maria / Naste pe Mesia / Naste pe Mesia / Magii cum zarira / Steaua si pornira/ Mergand dupa raza / Pe Hristos sa-l vaza / Pe Hristos sa-l vaza / Si daca pornira / Indata-L gasira / La Dansul intrara / Si se inchinara / Si se inchinara / Cu daruri gatite / Lui Hristos menite / Luand fiecare / Bucurie mare / Bucurie mare / Care bucurie / Si aici sa fie / De la tinerete / Pan-la batranete / Pan-la batranete

"În oraşul Vitleem";

- Colinda bucovineana: " Streasina de busuioc, / Sa va fie cu noroc. / Streasina de maghiran, / Sa va fie peste an. / Streasina de minta creata, / Sa va fie pentru viata. / Streasina de bumbisor, / Sa va fie de - ajutor, / La fete si la feciori / Si noua de sarbatori."

- Daca in ziua si in noaptea Ajunului de Craciun doar copiii si flacaii umbla cu colinda, incepand din ziua Craciunului (25 decembrie) si incheind cu Boboteaza, gospodarii sunt cei care colinda pe la vecini, rude sau prieteni. in unele sate se intalneste si colinda bisericii, numita "colinda batrana", alcatuita numai din oameni casatoriti, care aduna, cu aceasta ocazie, fonduri banesti pentru biserica. Din dimineata de 25 decembrie incepe colindatul cu steaua. Mersul cu steaua presupune asocierea copiilor in grupuri de cate trei. Ei au ca recuzita o stea confectionata dintr-o vesca de sita cu raze din sipci de lemn, totul fiind imbracat in hartie colorata. Pe cap copiii poarta coroane de hartie iar cantecul de stea se compune din troparul Nasterii Domnului. Cantarea face referiri la efortul depus pentru gasirea pruncului Iisus si contine unele reflectii filozofice asupra vietii pamantene. In unele sate, de la Craciun pana la Anul Nou, pot fi vazuti si irozii, grupuri formate din personaje biblice: craii Baltazar, Gaspar si Melchior, Irod imparat, preotul Ozia, ingerul si ciobanul. Este, de fapt, o forma de teatru popular care se remarca prin seriozitatea temei tratate precum si prin vestimentatia socanta si atragatoare.

- Trei crai de la răsărit.

- Finii merg cu daruri la naşi.

CREDINTE

- Focul nu trebuie să se stingă, se pune “buşteanul de Crăciun”a cărui cenuşe pusă în grădină aduce belşug.

- Firmiturile colacului de Crăciun se dau păsărilor şi vitelor să fie ferite de rău.

- Se ascunde furca de tors, până la Bobotează.

- Dacă este cald, va fi frig de Paşti.

- Dacă dimineaţa intră în casă bărbat oile vor făta berbecuţi, dacă intră femeie, vor făta miele.

- La Craciun pâinea se aşează pe masă, să vină belşugul, şi tot în acelaşi scop, sub faţa de masă se pune pleavă de grâu.

- Gospodarii stau la masă cu picioarele pe topor, ca să fie tari ca fierul în anul care vine.

- Când primul om intrat în casă de Craciun este bărbat înseamnă bunăstare în anul viitor.

- În Ardeal, sărbătorile de Craciun începeau de la Sf. Nicolae (6 decembrie), când fetele se adunau în grup, încă din seara de 5 decembrie, şi frământau plăcintele care vor fi unse cu ou, pentru a doua zi. Doar la 9 fix seara, nici un minut mai devreme sau mai târziu, năvăleau flăcăii şi se încingea petrecerea, cu glume şi lapte parfumat. O credinţă ciudată a colectivităţii de saşi este aceea practicată de Sfânta Lucia (12 decembrie), când capul familiei umblă cu o tavă pe care este aşezată, pe jar, o crenguţă cu care afumă şi cele mai ascunse cotloane ale casei, şurii, beciului, podului. In aceasta zi, painea se asaza sub masa pentru noroc, iar sub fata de masa se pune pleava de grau, pentru belsug.

- Impotriva deochiului sau a farmecelor, in cele patru colturi ale mesei se pun seminte de mac sau usturoi.

- Traditia spune ca, de Craciun, se deschide cerul, iar cei care sunt buni il vad pe Dumnezeu stand la masa cu sfintii si ingerii.


26. A doua zi de Crăciun.

27. A treia zi de Crăciun. Ştefan.

Dacă ninge, va veni un an roditor.

28. Îngropatul Crăciunului.

DATINI

"Întâlnirea jocurilor/ Junilor la Sălistea Sibiului" (obicei din Mărginimea Sibiului).

CREDINTE

Se ţine ca să nu se îmbolnăvească de gâlci, lingoare, ameţeli.

31. Naşterea Anului Nou.

DATINI

- Noaptea poarta în sat numele de Anul Nou sau Seara Sfântului Vasile. Satul tot e în miscare. Nu e vreme de dormit. Cine doarme va fi lenes tot anul. Varietatea obiceiurilor este foarte mare - de fapt, atât de mare încât a trebuit sa scriu tot acest dosar. Treburile pe care oamenii le fac în aceasta noapte sunt : ung pragul casei, al grajdului si al surii cu usturoi, tinerii umbla din casa în casa cu urari, tiganii colinda cu Vasilica, fetele si feciorii încearca sa-si cunoasca ursitul, batrânii iscodesc cum vor fi lunile anului si recoltele…Tot acum pomii care nu au rodit sunt amenintati cu taiatul, cerul se deschide, vitele vorbesc între ele, comorile ard…Se spune ca în noaptea de Sf. Vasile cerul se deschide de trei ori pentru câte o clipa. Oamenii cu noroc apuca sa-l vada pe Dumnezeu asezat, împreuna cu Sf. Nicolae, la o masa luminata.

- Plugusorul: aceasta traditie se mai pastreaza in forme inca nealterate in regiunile din nordul tarii, scopul ei fiind de a ura gospodarilor belsug in anul care urmeaza. Grupuri de baieti imbracati gros si cu caciuli impodobite cu panglici colorate si cu bice pornesc pe la vecini. Obiectul emblematic al Plugusorului este buhaiul (o putinica de lemn careia i se scoate fundul si se inlocuieste cu o piele de oaie prin care se trece o suvita de par de cal). Muind mainile in bors si tragand parul de cal se obtine „un muget ca de bou”. Gazdele ii rasplatesc cu mere, nuci, covrigi, bani.

La cumpana dintre ani, in satele Bucovinei te intampina o atmosfera unica, de intensa traire emotionala care, de cele mai multe ori, reflecta o realitate cotidiana, legand punti nevazute intre om si cosmos, intre om si mediul inconjurator, intre om si semenii sai. In acest mirific colt de tara, Anul Nou este sarbatorit pe mai multe planuri, datinile si obiceiurile specifice momentului derulandu-se atat in intimitatea casei cat si in spatii deschise, in centrul satelor.

- In satele unde s-au statornicit bejenari ardeleni (peste 50 de sate), in noaptea de ajun se organiza Vergelul feciorilor si al fetelor, ceremonial nocturn de aflare a ursitei si a norocului. Pentru buna desfasurare a Vergelului, cu mult timp inaintea Anului Nou, tinerii alegeau o casa si un colcer ce avea responsabilitatea de a conduce si a organiza cat mai bine petrecerea. La casa aleasa, colcerul avea grija sa pregateasca un vas mare cu apa (un ciubar), nuiaua pentru "vergeluit", precum si un butoi cu bautura. in noaptea din ajunul Anului Nou, la un semnal sonor dat prin bucium sau prin impuscaturi, tinerii se adunau la casa stabilita si anuntata din timp. Aici, dupa o mica petrecere, incepea Vergelul propriu-zis. Fetele si baietii isi aruncau pe masa cate un obiect personal (nasture, pieptene, foarfece, cutit etc.) care era aruncat in vasul cu apa neinceputa iar vergelatorul, un barbat istet si bun improvizator, ascuns sub un cearsaf, amesteca obiectele din vas, invocand divinitatea pentru a le darui tinerilor noroc si belsug in viata. Vergelatorul scotea, pe rand, cate un obiect pentru care sorocea. De multe ori, prezicerea in fata obiectului scos din apa era presarata cu glume, inveselind astfel atmosfera. Ceremonialul Vergelului continua apoi cu o petrecere cu joc, mancare si bautura din abundenta, un revelion in toata regula. In satele dornene se obisnuia, pana prin anii '50, sa se organizeze vergelul fetelor separat de cel al baietilor, dar ambele manifestari aveau aceeasi substanta, cu acte de divinatie intr-o noapte de renovare a timpului. Aceasta manifestare ritualica mai putea fi intalnita, cu ani in urma, in forma descrisa mai sus, in localitatile montane, din zona etnografica Dorna (Poiana Stampei, Dorna Arini, Dorna Candreni, Saru Dornei, Panaci), localitati invecinate cu zona Bistritei, de unde isi trage obarsia.

- Dar ceea ce aduce o nota distinctiva Bucovinei fata de alte tinuturi romanesti, la pragul de trecere dintre ani, sunt uraturile si jocurile cu masti, concentrate in obiceiuri care si-au pastrat farmecul si prospetimea de-a lungul anilor.Bucovinenii, ca dealtfel toti romanii, si-au dorit din totdeauna holde bogate. Aceasta dorinta transpare in cunoscutul Plugusor, datina prin excelenta agrara, si este evidentiata de recuzita plugusorului (plug, bici, clopote, buhai), de elementele din scenariu (marcarea in mod simbolic a unei brazde) dar mai ales de textul literar, care nu este altceva decat o descriere hiperbolizata, cu ecouri mitice, a unei agriculturi ideale. Plugusorul este pornit de catre copii care, in preajma amiezei, in ziua de 31 decembrie, incep a umbla pe la case, rostind uraturi de bun augur si primind in schimb daruri, unele cu caracter simbolic, colaci, fructe sau bani.

Noaptea, alaiul plugusorului este amplificat de cetele de feciori care umbla pe la casele unde sunt fete de maritat sau pe la rude. Odata cu seara, parada mascatilor, desfasurata initial in fata multimii adunate in centrul satului, se transfera pe la casele gospodarilor. Imbracati in costume de o inegalabila fantezie, intruchipand cele mai bizare creaturi mitologice, mascatii, insotiti de muzicanti si numerosi curiosi, incep a umple ulitele satelor, starnind larma si facand fel de fel de ghidusii. Mijloacele de expresie, ingeniozitatea solutiilor plastice folosite de creatorii vestimentatiei ceremoniale, originalitatea compozitiilor adoptate de ei au cunoscut de-a lungul anilor o evolutie spectaculoasa. Specific majoritatii localitatilor bucovinene este reunirea tuturor personajelor mascate in cete mari ce poarta diverse denumiri locale: malanca, partie, banda, turca sau ceata. De obicei, conducatorul fiecarei cete este un fecior frumos, numit calfa sau turc, cunoscut in comunitate ca avand o conduita morala ireprosabila. El este intotdeauna imbracat intr-un costum taranesc traditional iar ca semn al rangului ceremonial pe care il detine, poarta pe cap o caciula impodobita cu siraguri de margele si panglici multicolore, iar in mana are un baston ferecat cu alama si cositor. In timpul jocului calfa comanda, pe rand, intrarile si iesirile fiecarui personaj sau grup de personaje. In cadrul cetelor de mascati intra grupuri de "urati" si de "frumosi", ce au rolul de a intretine o atmosfera exuberanta. "Uratilor" le revine misiunea de a face jonglerii dintre cele mai nastrusnice: se dau peste cap, fugaresc fetele si copiii, ung asistenta cu funingine, se vara pe sub paturi si mese, se urca prin copaci, pe case si pe sobe, scot animalele din grajduri etc. Tot din acest grup mai fac parte "negustorii" si "caldararii" care isi disputa permanent cate ceva, dialogul lor fiind plin de o suculenta ironie. Intre jocurile cu masti din Bucovina, un loc aparte il ocupa jocurile caprei, ursului, caiutilor si cerbului.

Jocul caprei se integreaza in mod armonios in cortegiul amplu al obiceiurilor legate de sarbatorile de peste an. Acest animal a intruchipat in societatile ancestrale personificarea prolificitatii zoologice si fertilitatii telurice. Persoana care joaca capra este acoperita cu o tesatura (scoarta sau laicer) peste care sunt cusute naframe sau panglici de matase, puse in diagonal, traditional, capra era imbracata in stuf, aspect intalnit si astazi in unele sate (Veresti, Siminicea, Serbauti, Siret). Jocul caprei se deruleaza pe un fundal muzical, "ca la capra", melodie interpretata de catre un fluieras iar ciobanul sau mosul rostesc strigaturile pline de haz. In timpul jocului pot fi surprinse mai multe faze succesive: capra simuleaza ca se urca in copac, apoi se imbolnaveste si moare, cazand la pamant, moment in care ciobanul intra in panica, urmand un dialog straniu cu animalul. In cele din urma capra reinvie spre bucuria tuturor, glumele si ghidusiile animalului reluandu-si cursul. Prin aspect si infatisare, capra jucata la Anul Nou este un animal simbol, o fiinta fantastica plina de maretie

Jocul ursului, o prezenta la fel de agreata in obiceiurile de Anul Nou in intreg spatiul romanesc dar mai ales in Bucovina, se practica si astazi in majoritatea satelor. Cultul ursului este mostenit de la geto-daci, care il considerau un animal sacru. Pregatirea mastii-costum de urs pentru carnavalul de Anul Nou se bucura de o mare atentie. In unele parti, forma capului de urs se obtine intinzand o piele de vitel sau de miel peste o galeata metalica, in timp ce in alte sate pielea se intinde pe un suport metalic, in asa fel incat reda fizionomia animalului. De la gat in jos, corpul celui care se mascheaza este acoperit cu o blana de oaie sau cu un cojoc lung, intors pe dos. In partile Humorului s-a pastrat obiceiul ursului de paie, care este cea mai arhaica forma de figurare a animalului in cadrul obiceiurilor calendaristice. Pentru obtinerea acestui costum, se rasucesc franghii din paie de ovaz, lungi de aproximativ 40 m care, in dimineata ajunului de An Nou, sunt cusute pe hainele purtatorului, acesta ramanand astfel echipat pe toata durata purtarii costumatiei. In trecut, se obisnuia ca dezbracarea mascatului sa se faca in mod ritualic, costumul de paie fiind ars in fata asistentei.

Se pare ca ursul era venerat in Bucovina mai mult decat in orice alta parte a Romaniei. Paradoxal, jocul ursului este practicat mai mult in zonele colinare si de campie si mai putin in cele montane. Cei mai spectaculosi ursi de Anul Nou ii intalnim in Bosanci, Udesti, Chiliseni, Stirbat, Poieni, Boroaia si in zona Campulungului, in special la Sadova si la Fundu Moldovei. Jocul ursului este cel mai spectaculos dintre toate jocurile cu masti intalnite in cetele bucovinene. In desfasurarea jocului ritual al ursului, etalare de forta, vitalitate si dibacie, pot fi percepute si astazi secvente care reliefeaza credintele referitoare la acest animal, simbol al regenerarii vegetatiei. Astfel, rostogolirea ursilor in cerc, batutul si moartea ursului, apoi invierea miraculoasa ca si urcarea acestuia pe bata (toiag), redau in chip metaforic succesiunea anotimpurilor care, candva, stateau sub semnul acestui animal, capabil sa invinga iama si sa vesteasca primavara.Ursii, constituiti in cete speciale de cate 10-15 personaje sau inclusi in grupurile complexe cu mai multe personaje, joaca la comanda ursarilor, tineri chipesi, imbracati in vesminte colorate, care imprima ritmul jocului cu ajutorul unor tobe (ciururi). Dupa executarea numerelor din timpul dansului, ursii se misca independent, simuland viata lor libera in mijlocul naturii, se iau la tranta, fac tumbe, simuleaza chiar atacul asupra persoanelor din asistenta. Datorita popularitatii sale, in ultimii ani au inceput sa apara in sate, alaturi de cete precis constituite, si grupuri mai mici de ursi (3-6 personaje), care se bucura de multa admiratie si contribuie la amplificarea obiceiul. Jocul cu masti de urs simbolizeaza moartea si reinvierea naturii. In colindul cu Ursul, animalul moare si invie, intr-o dramatizare simbolica a mitului renasterii naturii/cosmos. Astfel, rostogolirea ursilor in cerc, batutul si moartea ursului, apoi invierea miraculoasa ca si urcarea acestuia pe bata (toiag), redau in chip metaforic succesiunea anotimpurilor care, candva, stateau sub semnul acestui animal, capabil sa invinga iarna si sa vesteasca primavara. Pregatirea mastii-costum de urs pentru carnavalul de Anul Nou se bucura de o mare atentie. Cea mai arhaica forma de reprezentare a ursului este cea din paie, dar, cu timpul, acesta masca s-a realizat chiar din blana ursului veritabil. Pentru obtinerea costumului din paie, se rasucesc franghii din paie de ovaz, lungi de aproximativ 40 m care, in dimineata ajunului de An Nou, sunt cusute pe hainele purtatorului, acesta ramanand astfel echipat pe toata durata purtarii costumatiei. Masca initiala din paie era aruncata in foc pentru a arde, simbolizand astfel moartea si renasterea vegetatiei, odata cu trecerea anotimpurilor. In unele parti, forma capului de urs se obtine intinzand o piele de vitel sau de miel peste o galeata metalica, in timp ce in alte sate pielea se intinde pe un suport metalic, in asa fel incat reda fizionomia animalului. De la gat in jos, corpul celui care se mascheaza este acoperit cu o blana de oaie sau cu un cojoc lung, intors pe dos. Ursarii sunt cei care conduc ursii printr-un lant legat de capatul ciomegelor ce se prinde apoi de capul ursului. Tobosarii dau ritmul jocului prin tobele gigantice prinse de trunchi pe care le bat cu doua bete de lemn. Dupa executarea numerelor din timpul dansului, ursii se misca independent, simuland viata lor libera in mijlocul naturii, se iau la tranta, fac tumbe, simuleaza chiar atacul asupra persoanelor din asistenta. Ursii de Anul Nou alunga demonii din case si ograzi si ureaza (ei si ursarii lor…) un an fericit – colindul-uratura avand caracter augural si propitiatoriu. Buna seara gospodari!/ Venim cu ursul din deal,/ Daca bine si voiti/ Ursul nostru sa-l primiti! / Na! Na! Na! Martine, na! / Nu te da, nu te muia, / Ca pun mana pe nuia, / Si nuiaua-i de rachita, / Hai, Martine, la pamant, / Si asculta-ma ce-ti cant! / Cand erai mai mititel / Erai tare frumusel, / Dar de cand ai crescut mare, / Ma dai jos de pe picioare! / Na! Na! Na! Martine na! / Mai intoarce-te asa! / Joaca, joaca, Mos Martine, / Ca-ti dau miere de albine / Joaca, joaca tropotit / Ca tiganul la prasit! / Ursul meu din Spania / L-am adus cu sania! / Joaca, joaca, urs nebun, / Ca de nu-ti fac pielea scrum! / Merge roata pravalita. / Na! Na! Na! Martine Na! / Joaca, joaca, nu mai sta! / Foaie verde de bradut, / Ursul meu cu doi puiuti, / Foaie verde de dudau, / Ursul meu de la Bacau / A venit la dumneavoastra / Ca sa joace-o ursareasca / Na! Na! Na! Martine, na! / Nu te da nu te muia! / Joaca, joaca, ursule, / Ca s-or coace murele, / Mai tare te-i ingrasa / Si prin case vei juca. / Salta, salta tot mai sus, / Ca si anul care-i dus! / Ia apleaca-te in jos, / Sa saluti gazda frumos! / Foaie verde de secara, / Sa iesi ursule afara! / Foaie verde de stejar / Sanatate, gospodari! / La anu’ si “La multi ani!”

Calul este o alta intruchipare plastica a unor simboluri mitice din traditia bucovineana. Jocul calului este o reminiscenta a cultului cailor practicat la solstitiul de iarna, la echinoctiul de primavara precum si la solstitiul de vara. Calutii (caiutii) au o larga raspandire in satele din Bucovina, mai vestiti fiind dansatorii - caiuti din Dolhesti, Zvoristea, Zamostea, Hartop si Fantanele, care impresioneaza prin fast si eleganta, dar caiutii pot fi intalniti aproape in majoritatea satelor. In credintele arhaice, calul avea o functie apotropaica, de protejare a gospodariilor si a bisericilor de spiritele rele. In cadrul obiceiurilor traditionale de Anul Nou, jocul calului (caiutilor) este practicat si astazi nu pentru semnificatiile simbolice, uitate de demult, ci mai ales pentru spectaculozitatea dansului interpretat de purtatorii mascoidelor. De aceea tinerii alesi pentru grupurile de caiuti trebuie sa fie excelenti dansatori, exprimand prin joc vitalitatea si forta exuberanta a tineretii. In Bucovina, mascoida de cal cunoaste mai multe variante plastice. Cel mai adesea jucatorii de caiuti sunt echipati cu capete de cal, lucrate din lemn si imbracate in panza rosie, alba sau neagra, la care se adauga si alte elemente ornamentale (oglinzi, peteala, canafi, mirt, panglici). Pentru a fi purtat in timpul jocului, capul de cal este fixat intr-un suport de lemn, de obicei o covata gaurita la mijloc sau doua vesce de sita, care se acopera cu un covor sau o fustanela din panza alba sau colorata. Peste aceste tesaturi se cos elemente decorative (batiste, stergare, panglici etc). Tinerii care joaca caiutii se dezlantuie in cerc sau se desfasoara liniar si radial, fata in fata, simuland o sarja de cavalerie, sub comanda unui capitan sau vataf. Sunt sate in care, asemanator alaiului caprei si ursului se intalneste alaiul calului insotit de turc, baba, mosneag si negustor. Uneori caiutii sunt grupati in cete de sine statatoare conduse numai de un capitan. Dar sunt si cazuri in care caiutii, mai putini la numar, sunt inclusi in cete mari si sunt subordonati altor personaje, ei avand, in acest caz, un rol secundar.

Jocul cerbului este structurat dupa modelul caprei, cu o pantomima exuberanta si plina de virtuozitate. Cerbul este inconjurat de "mosnegi si babe", de muzicanti si dansatori fara masca, imbracati in frumoase costume populare. In majoritatea satelor bucovinene, cerbul apare ca o ceata individuala, nefiind contaminat cu alte personaje zoomorfe mascate. Cele mai frumoase obiceiuri ale cerbului pot fi intalnite in satele Fundu Moldovei, Baia, Casvana, Valea Moldovei. Satul Corlata exceleaza atat prin fastuozitatea acestui personaj, prin eleganta jocului si, mai ales, prin colindul de cerb, cea mai veche forma de astfel de colind din intreg spatiul bucovinean. Cerbul simboliza, in mitologia populara romaneasca, puritatea si dreptatea iar la vechii traci era simbolul soarelui. In cadrul obiceiurilor de Anul Nou, impresioneaza fastuozitatea personajului. Asemanator mastii de capra, masca de cerb se compune tot din cap sculptat in lemn, ce are un maxilar mobil (clampanitor), si trup realizat dintr-un covor sau laicer, ornate cu naframe. La prima vedere te impresioneaza aspectul general al acestui personaj, cu herbul mastii (alcatuirea coamelor) si impodobirea capului cu diverse materiale stralucitoare. In sate exista unii oameni specializati in impodobirea cerbului, iar altii in jocul acestui animal.

Uratii. O alta categorie de masti prezenta in obiceiurile de Anul Nou este aceea a uratilor antropomorfizati, masti ce scot in evidenta ceea ce este mai neplacut si mai dizgratios in firea umana. Sub jocul acestor masti se poate exprima liber si in mod lesnicios tot ceea ce nu se poate face in cotidian. Din aceste categorii de masti fac parte cele ce reprezinta vechiul cult al mosilor si stramosilor (masti de babe si mosnegi), masti sociale, masti cu caracter etnic (masti de turc, jidan, armean, grec, tigan), masti cu caracter profesional (vrajitor, doctor, felcer, negustor). Sub raport plastic, mastile antropomorfe ale uratilor si-au pastrat continutul ideatic nealterat fie in jocul personajelor zoomorfizate, fie in jocul mosilor si al babelor, fie in simple alaiuri neorganizate de mascati. Prin intermediul mastii de cap si al costumatiei sunt evidentiate, intr-o maniera specifica, originala si expresiv-caricaturala, cele mai urate si mai respingatoare racile ale caracterului uman. Elementele definitorii ale fizionomiei - ochii, nasul, gura, urechile si parul - sunt ingenios metamorfozate pentru a intruchipa batranetea, identitatea etnica, specificul profesiunii si, nu in ultimul rand, moartea si dracii.

Daca mosii si babele sunt o reflectare a cultului inaintasilor, celelalte masti de urati apar ca reprezentari din alte timpuri istorice, vazute in diverse ipostaze. Jidanii, ca grup de mascati, se intalnesc in toate cetele, ei jucand rolul de negustori lipsiti de scrupule. Padurarii apar in compania cerbilor, dracul si moartea ameninta si raspandesc groaza in jurul lor, doctorii incearca sa "vindece" cu un instrument improvizat, perceptorii, cu registre mari in mana, cauta sa incaseze sumele datornicilor etc. In timpul deplasarilor prin sat, "uratii" formeaza grupuri independente care au rolul de a capacita asistenta si de a crea buna dispozitie.

Frumoşii. In contrast cu "uratii", in obiceiurile de Anul Nou, apar grupurile de "frumosi". Sub acest nume sunt identificate costumatiile ceremoniale de tipul "imparat", "ministru", "general", "jandarm", "bunghier" si "irod". "Frumosii" nu apar in intreg spatiul etno-cultural bucovinean ci numai intr-un numar restrans de localitati (Campulung, Liteni-Moara, Bosanci, Rusi-Manastioara, Udesti, Arbore, Scheia etc).Bucovinei ii sunt specifice si alte grupuri de frumosi asa cum sunt cazacii, arnautii, damele precum si personajele ce apartin teatrului popular: jienii, codrenii, bujorii, darienii, terintienii etc. Tinerii costumati in "frumosi" trebuie sa provina din familii de gospodari cu o buna reputatie in sat, sa aiba un comportament exemplar, un fizic placut si sa fie dansatori de exceptie. In cadrul obiceiurilor de Anul Nou, "frumosii" apar ca nuclee distincte ale cetelor sau ca grupuri de sine statatoare. In momentele prestabilite din evolutia spectacolului, "frumosii" executa dansuri specifice zonei sau dansuri care se joaca doar de Anul Nou, asa cum sunt cele numite "Craizar" sau "Ca la Craizar", ce fac aluzie la fostii demnitari militara austrieci.

Nunta. La hotarul dintre cele doua categorii de personaje mascate, "uratii" si "frumosii", si-a facut aparitia "nunta", moment de sine statator in derularea obiceiurilor de Anul Nou, conceput in spiritul structurilor ceremoniale consacrate. Aceasta manifestare este o abordare caricaturala, plina de umor si de ironie, a nuntii traditionale din Bucovina. Alaiul de nunta reuneste toate rangurile ceremoniale: mire si mireasa, nanasul si nanasa, vatajeii, drustele, cuscrii si nuntasii. Costumatia sau mastile participantilor evidentiaza defectele fiecarui personaj: mirele este un fecior mic si gras, uneori cocosat sau schiop, mireasa este inalta si subtire, contrastand vizibil cu viitorul sot, vatajeii si drustele ridiculizeaza defecte ale caracterului uman, nanasii isi indeplinesc pe dos atributiile, fiecare dintre ei facand ceea ce trebuia sa faca celalalt. Intregul spectacol este conceput pentru a binedispune asistenta si pentru a crea o atmosfera relaxanta.

Jocurilor cu masti din Bucovina li se asociaza si trupele de teatru popular, organizate in cete ce poarta numele unor eroi locali (Darie, Dobos, Furtuna, Coroi) sau chiar ale unor eroi cunoscuti in alte zone (Gruia, Novac, Jianu, Bujor, Terente). Intr-un spectacol conceput simplu, cu un text adecvat momentului prezentat si o vestimentatie specifica epocii, "actorii" rememoreaza aspecte din trecutul istoric al Bucovinei. Teatrul popular de Anul Nou este o aparitie recenta, el fiind o replica la spectacolul papusarilor ce colindau, alta data, satele bucovinene.

Buhaiul, numit în Ialomiţa şi în sudul Moldovei ”buga”, era un vas de lemn de forma unei putinici, cu fundul acoperit cu piele de capră sau de oaie, bine întinsă şi legată cu un cerc sau strânsă cu o frânghie. Prin mijlocul acestei piei trece o şuviţă de păr de cal fixată în interior cu un nod sau cu băţ trecut printr-un laţ. Gura vasului este deschisă. Unul din flăcăi ţinea buhaiul, iar altul, cu degetele muiate în borş, în apă cu sacâz sau numai în apă, trăgea şuviţa de păr, producând un zgomot surd, întărit de cutia de rezonanţă a vasului. Cuvântul buhai a ajuns la noi, probabil, prin imtermediul limbilor slave: rus. - bugai, pol. - buhai, ceh. - buga, cum se spune în Ialomiţa şi în sudul Moldovei. Obiectul menit să imite mugetul taurului, simbol al fertilităţii, a fost cândva răspândit în întreaga Europă. La cehi este cunoscut şi azi sub numele de bukal sau bukaci, denumirea fiind în legătură cu zgomotul pe care îl face. La unguri se numeşte burgato, tot o denumire onomatopeică. La germani se numeşte Rummeltop sau Brummtorf, tot după zgomotul pe care îl face (torf înseamnă oala de pământ, de lut). Obiceiul a dispărut demult în Europa apuseană şi, acolo unde mai există, şi-a pierdut sensul tradiţional şi este practicat mai mult ca un joc de copii.

Când vin colindătorii, se practică şi Semănatul de Anul Nou şi constă în aruncarea de boabe grâu peste urători prin casă. A doua zi, grâul este strâns şi este pus la încolţit.

Sorcova – este un obicei de Anul Nou practicat de copii. Se fac în schimbul unor compensaţii (mai ales bani), urări de mulţi ani cu sănătate.

- Seara se lasă porţile descuiate şi lumina şi focul aprinse.

CREDINTE

- “Se deschid cerurile şi vorbesc animalele”.

- Dacă este senin, anul va fi secetos; dacă este înourat, anul va fi ploios; dacă este lună plină, va fi an mănos.

- Se ascunde furca să nu fie muşcaţi se şarpe.

- Se îngroapă anul: ceata junilor aduce un "sicriu" cu zdrenţe şi îl arde în piaţa satului în chiotele mulţimii (obicei din Mărginimea Sibiului).

- În seara din ajunul Anului Nou se ia o ceapă şi se taie în 12 bucăţi reprezentând lunile anului. În albiuţele desfăcute şi numite pentru fiecare lună se pune sare. Care va avea mai multă apa se crede că va fi luna cea mai ploioasă. Dacă vreuna din albiuţe nu lasă apă, marchează o lună secetoasă.

- Punţile – când toca popa în ajunul Anului Nou, fetele se duceau după crenguţe de măr dulce să facă din ele punţi, în credinţa că vor visa noapte ursită. Punţile prevesteau fetelor în dimineaţa Anului Nou cum vor fii viitori lor bărbaţi. Dacă puntea va fi cu chidă (brumă) e semn că fata va lua om bogat, altfel va lua om sărac. Unii flăcăi furau punţile fetelor, aşa că pentru ele era semn, că în acel an vor pierde rânduiala măritatului.

- Vărgelatul – se practică în ajunul Anului Nou. Pe masă sub străchini sau ulcele erau puse anumite obiecte, bani, grâu, oglindă, pieptene, ac, pâine, etc. Fata sau băiatul ridică trei oale ( străchini ) şi dacă iese la iveală acul, pâinea şi pieptenul, înseamnă că va lua om bogat, dar jimbat. Se făcea haz dacă erau nimerite obiecte ce semnificau defecte.

- Perii pe foc – se pun pe vatra încinsă sau pe plita cuptorului doi peri din spinarea porcului, unul reprezentând o fată, celălalt un băiat. Dacă perii arzând se depărtează, tinerii nu se iau. Dacă se apropie răcindu-se e semn de împreunare.

- Seminţe de cânepă – se pun pe plită sau în vatră pentru ai casei. Dacă sămânţa plesnită va sări în foc sau la uşă, e semn că omul va muri. Dacă va sări la icoană, e semn bun. Se mai puneau seminţe pentru vitele din curte şi chiar pentru semănături. Seminţele plesnite erau amestecate dimineaţa cu altele şi se dădeau la lighioane urându-le: ,, Să trăiască, Să crească, să se prăsească, ca frunza-n codru, ca nisipul în mare”.

- Numărătoarea parilor – se făcea în noaptea de Anul Nou, de la 10 la 1. Parul cu numărul 1 se însemna cu un fir roşu. Dimineaţa se observau parii. Dacă acel par însemnat nu avea coajă, ursitul va fi sărac, dacă parul era înalt şi subţire, bărbatul va fi frumos, calităţile ursitului fiind categorisite în funcţie de parul însemnat.

- Scularea vitelor – era făcută în ajun de fata de măritat, care mergea în grajdul vitelor şi dădea cu piciorul într-un bou zicând: ,, Hai Bălan, ăst an ! Alt an ! “ la a câta lovitură se scula boul, se marca numeric anul în care se va mărita fata.

- Ceara în apă – era obicei practicat tot în seara ajunului de Anul Nou. Se puneau două picături de ceară şi se agita vasul. Dacă picăturile de ceară se apropiau, era semn că tinerii se vor lua.

- Grâul şi nuiaua de alun – prin invocaţie textul se apropia de descântecul vrăjilor. În timp ce se arunca grâu peste un coteţ, se bătea cu nuiaua de alun şi se zicea: ,, Tu, băţ de alun / Să mi-l arăţi mâine / Venind ca un nebun.”

- Lătratul câinilor – auzit de fata care ieşea de la masa Sf. Vasile era semn că întracolo se va mărita. Fata care auzea lătratul câinelui bătrân, va lua un om vârstnic, iar care auzea lătratul unui căţelandru, va lua om tânăr.

- La Anul Nou se obişnuieşte să fie ridicaţi copiii sub un an la grindă. Părinţii copiilor aduc, la masă, plocon. Moaşa ia pruncul şi ţinându-l vertical îl ridică de trei ori cu capul până la grindă, urându-i să crească mare şi voinic, să fie norocos şi sănătos. Apoi se aşează la masă şi petrec. La plecare moaşa dăruieşte pe copil cu bani şi îmbrăcăminte.

- Se credea că aceluia care strănuta în noaptea de Anul Nou îi va merge bine, iar părinţi îi numeau vitele din curte, socotind că are noroc la ele. Nu se mânca găină, crezându-se că râcâie înapoi şi nu-ţi va merge bine. Pentru fineţea feţei fetelor, masa de Anul Nou începe cu răcituri, (piftie) sau cotoroage cum li se spun în Banat.

- Calendarul de ceapa. Un obicei din batrani care se realiza in Apuseni in seara de 31 decembrie spre 1 ianuarie, fiind o metoda de prezicere a vremii anului urmator. Se luau doua-trei cepe mari, se taiau in jumatate, se alegeau 12 felii egale peste care se presara sare si se puneau pe 12 farfurii care erau denumite dupa lunile anului. In timpul noptii pe unele din aceste felii se acumula apa, semn ca vor fi precipitatii, altele ramaneau uscate, semn de seceta.

- Se spune ca obiectul pe care il tii in mana la 12 noaptea, la trecerea dintre ani, acela va fi cel mai important pe planul vietii tale. Daca tii bani in mana, iti va merge bine cu banii, daca tii iubita de mana, iti va merge bine cu dragostea, daca tii paharul, va fi un an vesel. De asemenea prima persoana care va bate sau va suna la usa in noul an trebuie primita.

- Bucovinenii apreciau lunile ploioase sau perioadele de seceta pe baza unui asa - numit calendar din foi de ceapa. La intocmirea acestuia se proceda astfel: in noaptea de ajun se taiau parti egale dintr-o ceapa, cojile astfel obtinute fiind botezate cu numele lunilor din an. Urma punerea sarii pisate in cantitati egale in fiecare coaja si asezarea acestora in rand, ca in succesiunea lunilor din an, pe masa sau pe vatra sobei. Aprecierea lunilor ploioase se facea in dimineata de 1 ianuarie dupa cantitatea de apa acumulata in cupele foilor de ceapa.

- Se aleg carbuni aprinsi, egali ca marime, proveniti din aceeasi esenta lemnoasa, cate unul pentru fiecare cultura ce urma a fi semanata in anul care incepea (grau, porumb, sfecla, mazare, cartofi etc). Carbunii, botezati cu numele plantelor, erau pusi pe marginea vetrei sau pe o tava si erau lasati pana a doua zi (1 ianuarie). Prognozarea culturii se baza pe principiul echivalentei, cantitatea de cenusa rezultata in urma arderii complete si a stingerii carbunilor indicand rodul recoltei. In functie de aceasta, se decide care dintre culturi vor fi semanate in cantitati mai mari in primavara urmatoare.